Etichetă: munca

Casă ai, inimă n-ai! Ultimul pod acoperit din Europa stă să se prăbușească sub ochii autorităților

Într-un sat din Transilvania rezistă de sute de ani un pod acoperit, declarat de autorități monument de arhitectură cu valoare de patrimoniu. Podul este în pericol să se prăbușescă pentru că autoritățile nu reușesc să găsescă banii necesari, dar nici voința comună a celor datori să facă ceva. Satul poetului Coșbuc este acum de-o prosperitate ostentativă, casele lui rivalizează cu orice cartier de lux de pe mapamond, dar lipsa de implicare a locuitorilor lui pare endemică. Boala de care suferă satul lui Coșbuc este boala României: nepăsarea. Dacă țării nu i-a păsat de oamenii ei, nici lor nu le mai pasă de ea, pare să fie explicatie pentru ce ni s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.

Construit la 1778 și refăcut în 1937, Podul Acoperit din satul Coșbuc, monument de arhitectură, considerat ultimul de acest fel din Europa, are nevoie urgentă de reparații, altfel există riscul să se prăbușescă. Deși localnicii știu că podul este într-o stare avansată de degradare, trec zilnic cu mașini, căruțe, motociclete. „La capătul dinspre drumul național grinzile sunt atât de putrede, încât podul se poate prăbuși în orice moment”, avertizează primarul Nicolae Anghel din satul lui George Coșbuc. A făcut memorii la Ministerul Culturii, cereri la Direcția Județeană de Patrimoniu, dar nimeni n-a dat nici banii, nici avizele necesare.

Citește mai departe!

Odiseea rătăcirii. Sute de mii de copii afectați de plecarea părinților

O lege care a trecut prin Senat zilele trecute a răspândit instantaneu frica printre românii plecați la muncă în străinatate, dar și printre cei de acasă. Legea spune că cei care pleacă din țară și-și abandonează copiii fără a-i lăsa în grija cuiva sau întrerup legătura cu ei, pot primi amenzi usturătoare și chiar închisoare de la 5 la 10 ani. Dintr-odată, părinți, bunici, autorități și copii au decretat și ei legea tăcerii: până când vor vedea în ce situație se află, dacă legea îi privește sau nu pe fiecare în parte, se feresc să mai spună un cuvânt despre drama despărțirii pe care o trăiesc de ani de zile. Întrebat unde sînt copii singuri acasă, inspectorul școlar Duicu îmi citește o listă de sate care iese de pe foaia de hîrtie. Dar epicentrul acestui fenomen pare a fi în Bistrița unde aproape că n-a mai rămas picior de adult capabil de muncă, de când s-au deschis granițele Europei. Cam jumătate din satul lui Coșbuc, la fel și în Nepos sau Salva, în Feldru sau Maieru, românii au lăsat casa, copiii, părinții, câmpurile și au plecat.

Sînt ani buni de când își cresc fiii prin telefon, vin acasă doar o dată pe an, dar lună de lună trimit bani. Ei par a fi plecați într-o expediție de unde cară provizii spre casă, iar căratul ăsta nu se mai oprește. Aproape că au uitat de când au plecat, au uitat ce vroiau de la Occident au uitat și rostul întoarcerii. Însingurați la celălalt capăt al continentului, părinții adorm cu telefonul în mână. Însingurați acasă, copiii adorm cu gândul să-și viseze părinții. Rătăciți între nevoia unei pâini pe masă și visul măreț al bunăstării, și unii și alții au pierdut o parte din sufletul lor.

Statisticile indică între 40.000 şi 70.000 de copii abandonaţi în România, cărora li se adaugă alţi 300.000 care au fost lăsaţi singuri prin plecarea a peste trei milioane de persoane în străinătate. Se întâmplă în fiecare cătun, unde micuţii sunt uitaţi de părinţi în grija bunicilor, a preotului şi a învăţătorului.

Potopul a venit noaptea, iar noi eram singuri. Toţi colegii noştri aveau părinţii lângă ei, să-i apere… (elev din Târlişua)

Eu fug de acasă că aşa vreau. Mă bat că n-are cine să mă apere… (elevă, clasa a VI-a)

Sunt vorbele unor copii care trăiesc zilnic nevoia de a lua singuri decizii, de a găsi soluţii pentru ei, de a putea adormi seara fără lacrimi şi de a se ridica iar, a doua zi. „Nu ştiam ce au de dorm atât! Dormeau într-una, ne povesteşte doam­na preoteasă din Nepos despre cei trei copii din vecini, rămaşi singuri casă, cu ani în urmă. Mă duceam la ei să văd ce fac şi ei dormeau. Ori de foa­me, ori de urât. Poate că aşa mai uitau de dorul alor lor.”

Citește mai departe!

Despre greci, fără mînie

Elena Udrea spune că Papandreou este vinovat de criza grecească, pentru că este populist, europenii fac bancuri pe internet și spun că vinovați sînt grecii pentru că ar fi puturoși. FMI crede că de vină e guvernul, în toată slăbiciunea și inconsecvența lui.

Statisticile însă spun și ele ceva important. Un studiu dat publicității acum o jumătate de an arăta că grecii muncesc cel mai mult decît germanii, contrazicînd și bancurile și declarațiile cancelarului german.

Studiul, bazat pe rapoartele OECD şi pe datele Eurostat, dezvăluie că durata de muncă a unui german este de 1.390 de ore pe an, adică substanţial mai mică decât a unui grec (2.119 ore), a unui portughez (1.719 ore) sau a unui spaniol (1.654 ore). Un francez lucrează 1.554 de ore pe an, potrivit studiului.

Citește mai mult!