De ce presa de blog cîștigă teren. Un experiment care trebuia trăit

După 20 de ani de presă pe la diferite ziare, site-uri, radiouri, adică o presă instituționalizată, ca să zic așa, am trecut și la presa „personalizată”, așa cum este cea de blog. Anul trecut, pe vremea aceasta, a apărut Gazetino. Scrisul pe blog e un fel de „artă pentru artă”, un examen foarte greu, pe care-l trăiești numai dacă vrei. E un experiment pe care-l faci punînd în joc toate resursele tale, nimic altceva.

Jurnalistul de blog se află în situația unui om liber, liber să-și asume el, și nu ziarul sau altă organizație din care el să fie doar o rotiță, propria conduită, informațiile livrate, judecata critică, atitudinea.

Este doar el, cititorii și Dumnezeu.

Citește mai departe!

Trăim vremuri în care opiniile sînt cinic calculate. „Eu cum mă poziționez?”

Poate că sînt naivă, dar prefer sinceritatea gîndului și cuvîntului meu, cu orice riscuri. Mi se pare mult mai normal și sănătos să spun ce gîndesc, să judec prin prisma experienței mele profesionale și de viață, și nu prin prisma calculului de raiting sau cîștig de imagine proprie.

Înțeleg, asemeni scriitorilor, ca viața scrisă să fie filtrul celei reale, dar nu o imagine interesat-confecționată a ei.

Cum se formează opiniile jurnaliștilor noștri azi?

Citește în continuare „Trăim vremuri în care opiniile sînt cinic calculate. „Eu cum mă poziționez?””

Presa nu moare dar se predă. 6.000 de jurnaliști pe drumuri

Presa are grave probleme. Și economice, și de conținut, și de imagine. Dar problemele ei interne ar conta mult mai puțin dacă dispariția sau slăbirea puterii ei nu ar duce la degradarea democrației și la alt gen de probleme, care țin de societate. Am citit zilele trecute un raport care-ți dă fiori. 6.000 de jurnaliști au rămas fără joburi și peste 50 de ziare din provincie au dispărut definitiv.

Problemele sînt complexe, aici s-au combinat efectele crizei economice (anul acesta publicitatea are un buget de 20 mil. de euro pe țară, iar în 2008 era de 80 mil. euro) cu cele ale crizei de credibilitate. Citește în continuare „Presa nu moare dar se predă. 6.000 de jurnaliști pe drumuri”

Paradoxul prostului. Cum ne-au îndobitocit televiziunile și cum ne arată cu degetul pentru asta

Paradoxul prostului. Cum ne-au îndobitocit televiziunile și cum ne arată cu degetul pentru asta

Voi ați înțeles de ce se agită atîta televiziunile, ba chiar și ziarele, portalurile de știri care și-au trimis corespondenți la „nunta secolului”? Se pare că managerii și editorii de presă, poate chiar și jurnaliștii care au chef de o distracție la Londra, presupun că poporul se uită prostește la chestiile astea. Așa au constatat ei, că nunțile, botezurile, înmormîntările și divorțurile fac trafic, rating, tot ce vrei.

În bună măsură este o falsă teorie. Am văzut și eu studiile sociologilor, dar cu interpretarea lor nu pot fi de acord. Citește în continuare „Paradoxul prostului. Cum ne-au îndobitocit televiziunile și cum ne arată cu degetul pentru asta”