Sofia

Sofia
Universul e plin de reţele, e ca o imensă pânză de păianjen. Există legături nevăzute între tot ce se întâmplă” – Sofia

Spre seară, părăsi grupul fetelor şi o porni spre casă, pe drumeagul de lângă şcoală.

Tocmai se întorsese de la Bucureşti unde servise în casa unor mari industriaşi şi-n felul acesta îşi făcuse „ieşirea în lume”, cum spunea tatăl ei. Asta era regula. Îi plăcuse capitala, îi plăceau străzile animate, oamenii eleganţi, duminica la plimbare, dar, de multe ori pieptănase franjurii de la covoare muiaţi cu lacrimile ei. Îi era tot timpul dor e acasă.

A sărit din umbra tufelor de voalul-miresei care împrejmuiau şcoala, a apucat-o de mijloc şi a tras-o spre el. A sărutat-o puternic pe buze, cum nimeni n-o mai făcuse până atunci. Și apoi a luat-o la joc. A dansat toată seara numai cu ea. El era învăţătorul cel tânăr, despre care îi vorbiseră fetele, de curând venit la şcoala din satul lor. S-au întâlnit apoi seară de seară. Discutau despre istorie, poezie, despre Bucureşti şi restul lumii. Schimbau cărţi şi-şi destăinuiau visele. Era înalt, blond, frumos şi vesel. Cânta şi dansa minunat. Întâlnirile lor deveniseră ceva obişnuit pentru toată lumea. Adesea stăteau până seara târziu la poveşti în cămăruţa lui de dascăl de la parterul şcolii cu etaj de lângă zidul bisericii din Criț. Mai târziu a trimis-o la Sighişoara cu un pachet la părinţii lui, mai mult ca aceştia să o cunoască. Au urmat alte vizite la masa de prânz. Toată lumea aştepta ca ei să se căsătorească. Dar, în locul nunţii a venit războiul. Și l-a luat. Iubitul Sofiei nu s-a mai întors niciodată. A murit pe front, şi vestea i-a dat-o tatăl lui.

Sofia merge pe aleea bisericii, zăreşte un trandafir curajos, înflorit ca un nebun în toamnă şi-l sprijină cu un băţ să nu se rupă sub greutatea florii. „Trandafirul ăsta e frumos, pe el l-aş pune pe pieptul iubitului meu,” spune Sofia într-o dimineaţă în care aflu că are 93 de ani. Apoi trece încet ca o fantomă albă printre ruinele şcolii, prin locul năpădit de buruieni unde era odăiţa dascălului. Între pereţii aceia sluţi a stat împietrită de emoţie în braţele lui. Nici nu-l putea privi năucită de atâta emoţie şi aşa avea să rămână pentru tot restul vieţii ei. Sărutul lui nebun din seara aceea avea să-i lase gustul dragostei pe buze pentru tot restul vieţii. Oricâţi bărbaţi i-au mai umplut viaţa, niciunul nu i-a putut lua sărutul acela de pe buze.

Citește articolul integral!

Darul de weekend de la Gazetino. Cu mult dor

https://www.youtube.com/watch?v=KB66m8GToJw

Vă mărturisesc, am avut o săptămână cumplită. Dar așa sunt oamenii, complicați și sunt mai frumoși așa complicați. După ce ne iubim și ne urâm ca tâmpiții, descoperim ce frumos e, că suntem pe aici și suntem împreună.

… mi-e dor deja să pornesc pe drumuri, să fac reportaje… de unde mă întorc de fiecare dată cu drag la ai mei în redacție, să le spun ce-am mai găsit în încâlcitura asta de sub ceresc!

Cred că am acumulat și eu ceva, nu bani că la asta sunt o catastrofă!, dar am acum multă putere de a iubi!

Și spun cu serioziozitate: doar ea face lucrurile să funcționeze. Toate celelalte sunt povești.

Muzica pe care v-o dăruiesc e cea pe care o ascult în mașină, când merg pe drumuri să caut oameni și poveștile lor. Ea mă duce înainte.

P.S.: Videoclipul e groaznic, scuze, dar n-a fost altul la Bastille, nu vă uitați la el

Căutătorul. Povestea de iubire dintre un oraș și savantul lui

racovita TIFF

Ce ați vrea să știți despre Emil Racoviță? Omul sau savantul care a stăpânit întinderea lumii și tainele înghețurilor? Haideți să ne gândim: cum l-au cunoscut francezii pe Sartre? Sau pe Balzac, pe Gaugain? Așa-i că vă bucurați de orice mărturie despre viața lui Mihai Eminescu, de fiecare bucățică de poveste pe care o putem salva din neantul istoriei, să ne-o apropiem de buze, să suflăm pe ea și să vedem înviind imaginea unui om teribil de grozav! Putem spune că nu ne interesează? Cum putem despărți mintea de sufletul unui om și cum am putea despărți știința de viață? Omul este o creație minunată tocmai pentru că Dumnezeu l-a făcut în stare să ducă o splendidă genialitate pe umerii unui trup ros de suferințe pământești. Ca să-l înțelegem pe Emil Racoviță trebuie să ne gândim la oamenii ca el. La Mihai Eminescu. Ați fi putut înțelege poezia lui, dacă n-ați fi știut ce fel de viață a avut? Poveștile despre mizeria, sărăcia și boala poetului v-au făcut să nu-l mai admirați? Dimpotrivă, iubirea noastră l-a învăluit, a fost eroul, minunatul nostru prieten. Am să vă spun poveștile mai puțin cunoscute despre Emil Racoviță, nu ca să-l frivolizez pe savant ci ca să fie un exemplu de urmat pentru noi: poate nu vom deveni toți exploratori, dar oameni ca Racoviță am putea fi!

Citește mai departe!

Ai grijă de cîinele și de iubita ta

După-amiezele de toamnă, cînd cerul se lăsa jos de tot și pomii păreau grei, ca de lut, iar drumul întunecat pe sub ei, un drum de pîslă, mă ascundeam în spatele carului și mă lăsam purtată pe cîmpurile apăsătoare. Nu înțelegeam de ce are omul putere să respire și să meargă mai departe. Mai tîrziu m-a cuprins aceeași teamă și același gust coclit al spaimei într-un mare oraș,cu străzi pustii, în fața unui bloc părăsit, cu găuri în loc de ferestre. Prin care șuiera vîntul. Pustiul lui, maiestuos și afumat pe la colțuri, un schelet rămas în picioare.
Citește în continuare „Ai grijă de cîinele și de iubita ta”

Grădinile din Taormina și o călătorie prin suflet de bărbat

Pe creste de munte, deasupra Mării Ionice, un bărbat îndrăgostit a umplut pietrele cu flori și copaci pentru femeia iubită. Era primar în Taormina, iar ea, o contesă surghiunită, amantă îndepărtată de la curtea unui prinț prizonier al vieții.

Sicilianul a început să iubească femeia tristă venită în orașul lui și cu fiecare zi îi ridica temple de flori, ca s-o înveselească. Se spune că femeii i-a trecut tristețea plimbîndu-se printre palmieri, curmali și glicine și împreună cu primarul a trăit o frumoasă poveste de dragoste în orașul Taormina. Citește în continuare „Grădinile din Taormina și o călătorie prin suflet de bărbat”

EU te iubesc, B! Alt slogan, aceeași lume

Elena Udrea și-ar fi înregistrat la OSIM cîteva variante de slogan pentru viitoarele sale candidaturi. Ne iubește, asta e concluzia! Iubește Bucureștiul, îl iubește și pe B, dar iubește și România!

Asta e! Se pare că urmează campanii trendy, de inspirație americană. O să se iubească lumea asta înrăită, ca la Bollywood.

Citește în continuare „EU te iubesc, B! Alt slogan, aceeași lume”