Etichetă: inmormantare

Povestea Anei Fodor

E povestea lumii care-și cere tributul în fiecare zi. Chiar și-n ziua morții, îți trimite scrisori în care te înștiințează că ai o datorie încă neplătită. Anei Fodor, prima scrisoare în care Primăria o anunța că-i datorează bani pentru chirie a primit-o la cimitir, în clipa când își înmormânta fiul.

Cheltuise banii cu băiatul prin spitale. 350 de lei costau fiolele pe care doctorii o trimiteau să le cumpere. Plătise și oameni care să doneze sânge pentru fiul ei. Dar degeaba. Acum, înmormântarea. Poate că rămăsese ceva neplătit la chirie, vreo majorare de care nu știa. Sleită de bani și de puteri, de la cimitir s-a întors singură în camera de deasupra Florăriei.

De atunci, plătește în fiecare lună, dar tot nu poate răzbi penalitățile. Dacă restanța la chirie este de doar 298, 39 de lei, penalitățile pentru întârziere au ajuns la 3221,77 de lei. Datorie pentru care Primăria a dat-o în judecată. Pentru că și deasupra ei stau legea și Curtea de Conturi. Toți experții Primăriei au analizat cazul și n-au găsit nicio soluție permisă de lege. Ana Fodor trebuie să scoată banii.

Citește mai departe!

Despre preotul care „revoluționează” înmormîntările. De ce n-ar trebui să dați cu pietre

Cînd am ajuns la înmormîntare, coroana noastră a fost a 72-a, că le numărase un șofer aflat pe acolo, în staționare. Fiecare intram cu coroana, o așezam lîngă zidul capelei, apoi ne căutam rudele pentru a le îmbrățișa. Unchiului meu probabil că i-ar fi plăcut să ne vadă pe toți, să ne vadă așa, toată familia adunată la un loc. Și pe colegi, și pe prieteni. La coroane nici nu s-ar fi uitat, era un bărbat sobru, director de școală.

Citește mai departe!

Baticuţul roşu cu buline şi o altfel de întîlnire cu un tîmplar

Ieri l-am înmormîntat pe ultimul frate al lui tata. În vara asta au murit doi. Tata a rămas singurul din marea lor familie care se întindea pe tot satul şi mai departe.

Pe stră-străbunicul meu îl chema Papa, un fel de părinte al satului. El fusese primul care şi-a făcut bordei în Vălcea.

După el, fiul Nicolae, antreprenor de poduri, apoi bunicul meu, Ştefan, ajunsese boier cu pămînturi, prăvălie, căzănie, moară şi batoză.

Cînd a venit comunismul familia a fost lovită în plin. Copiii s-au risipit prin lume, iar viaţa a luat-o pe căi ocolite.

Citeşte mai departe!

Lumea văzută dintr-un cortegiu funerar

O înmormîntare pare cel mai ciudat loc unde să te preocupi de politică, dar nu e aşa. Oamenii îşi petrec tot mai mult timp la televizor şi mai ales cei în vîrstă, iar însoţirea pe ultimul drum a unui fost profesor de liceu într-un oraş de provincie, este momentul cel mai bun să conduci şi să îngropi apoi bacalaureatul într-o concluzie: e bine ce s-a întîmplat, era şi timpul ca cineva să oprească frauda din şcoală.

Am însoţit cortegiul pe drumul spre cimitir şi i-am ascultat pe cei mai vîrstnici profesori ai unui orăşel din Transilvania. Sînt îngrijoraţi din cauza pensiilor, sînt enervaţi de agresivitatea lumii de astăzi, judecă pe fragmente prezentul pentru că viaţa lor nu mai are timp de perspectivă, dar cînd vine vorba de meseria lor, sînt neiertători.

Citeşte mai departe!