Reflecții. Cum a trecut Clujul de la beneficiar de putere la cetate asediată din toate părțile

Notă: Nu cred că există iubire față de un loc unde apuci să trăiești,
dacă nu există și ură. Ură față de rău, față de urît, față de dezordine,
îngîmfare, hoție, lăcomie. Ură față de nedreptate. Abia după ce vei
lupta cu ce urăști, vei ști ce iubești.

De la Gara de Nord pînă în centrul Capitalei, un taximetrist mă dojenește într-una: veniți de la Cluj? Voi ne-ați mîncat banii de la Caritas, voi ne-ați dat pacostea de premier, voi mai aveți tupeul să vă dați mari? Cînd vă aud cu Paté Ardeal, îmi vine să vărs! Nu mai aveți dreptul să ne dați lecții, v-ați mîncat creditu’! Gata!

Firește, i-aș spune că și Capitala a mîncat banii Ardealului, dacă ar mai fi nevoie. Doar că mașina cade într-o groapă și omul începe să-l înjure pe Oprescu, care a băgat un milion de euro pe kilometru de stradă doar pentru reparații. Vă dați seama, doamnă, ce hoți, ce nemernici? E plină țara de ei! Mă întorc la gîndurile mele și tac.

Citește mai departe!

Ce putea fi mai frumos într-o mănăstire franciscană decît o școală de muzică?

Clădirea fostei mănăstiri franciscane din Cluj, sediu al Liceului de muzică Sigismund Toduță, a fost revendicată și cîștigată de Ordinul Călugărilor Franciscani. Acesta a crescut chiria, iar Primăria a cedat: i-a luat pe pianiști și violoniști de acolo și i-a mutat într-o hală industrială.

Poate cea mai frumoasă clădire din centrul vechi al orașului a rămas pustie, mișună pe acolo noii clienți, să vadă ce destinații profitabile pot să-i dea. Clădirilor asemănătoare de pe Iuliu Maniu, Biserica Catolică le-a găsit repede mușterii. Le-a dat unor arabi care servesc acolo șaorma și fumează narghilea. Sau au făcut hotel cu restaurant roz la parter.

Citește mai departe!