Alăturarea pictorului clujean de pictorii de vârf contemporani – Alighiero Boetti, Cesar, Bruno Munari, Hermann Nitsch, A. R. Penk, Arnulf Rainer, Emilio Scanavino şi Emilio Vedova – este cât se poate de naturală.

Ioan Sbârciu este un pictor contemporan care „vorbeşte” limba universală a picturii contemporane, care reuşeşte o sinteză a universalului şi specificului fără a se sfii de temele ample şi profunde ale umanităţii dar şi fără a ignora profunzimea datorată rădăcinilor româneşti.

Se poate spune că Sbârciu aduce nou în arta contemporană pictura grea, savuroasă a estului european într-o formulă sintetică universală. Intră în istoria artei contemporane alături de aceste nume mari mai sus amintite printr-o individualitate puternică şi prin forţa de a identifica ceea ce este universal în specificul nostru, depăşind exotismul sau detaliul conjunctual.

Pictura sa nu este est-europeană, nu este post-comunistă, nu este românească, este toate acestea într-un mod foarte subtil, dar şi mult mai mult de atât: este puternică şi vorbeşte toate limbile umanităţii, îi vorbeşte omului despre om.