Am stat în mijlocul unui drum înzăpezit, printre ciulini, și m-am gîndit la noi. La toți cei care ne știm. Unii au fost prinși de înghețul iernii supărați pe lume, alții cu dureri în piept, în spitale, alții sătui pur și simplu să nu găsescă oamenii potriviți pentru visele lor.

Mi-am amintit furia cu care îmi povestea prietena mea, venită de la Viena, că oamenii nu sînt frumoși nici acolo, că străzile nu sînt adevărate, că fețele oamenilor sînt moarte. Îi văd încă buzele mișcîndu-se nervos, și ochii căutînd răspunsuri. E o lume mică, prea mică pentru visele ei. E o lume mică și pentru visele mele.
Citește în continuare „Cînd tu ești negrul. Cine merge cu tine?” →