Special de Mărțișor de la Gazetino. REPORTAJ VIDEO: Cum faci să trezești la viață o lume pustie

Bună dimineața, într-o zi neobișnuită, de început de primăvară.

Gazetino vă dăruiește astăzi un mărțișor special, este un filmuleț pe care l-am făcut înainte de căderea zăpezilor, în satele din Transilvania. O poveste despre cum s-a trezit la viață o lume pe care n-ai fi zis că o mai poate salva ceva.

Dar s-a ridicat datorită unor femei grozave, a unor bărbați puternici și a unor rădăcini care vorbeau pe sub pămînt, dintr-un capăt în altul al continentului. Ele au păstrat seva din care se hrănește azi viața. Ca rădăcinile de spini din care însetații deșertului sug un strop de apă. Veți vedea cum s-au agățat oamenii de fibra lor și s-au salvat.

VEZI REPORTAJUL!

Povestea incredibilă a reîntîlnirii cu Hans, sasul care n-a plecat din Transilvania

Acum trei ani am intrat în curtea lui. A singurului sas din Richiș care nu s-a dus cu frații lui mai departe. L-am întrebat simplu: de ce au plecat sașii din Transilvania? S-a așezat pe piatra din fața scării și mi-a spus o fabulă. Mi-a răspuns printr-o poveste care apoi a făcut înconjurul lumii. Articolul, publicat atunci pe Hotnews.ro, a bătut recordul de citiri și comentarii, a fost tradus și publicat în Germania, iar ziariștii români au plecat să-l caute.

Replici ale poveștii lui Hans au apărut în multe ziare și cam peste tot în presă. Unele copiau grosolan articolul meu, altele îl ironizau pe bătrînul „histrionic” din Richiș și felul în care el le prezenta biserica. Dar toți au încercat să afle cine este el.

L-am urmărit în timpul acesta de departe, în tăcere. Articolul despre el și povestea vulpii care l-a alungat pe iezen a intrat în volumul de reportaje „Conspirația oamenilor liberi”.

Sîmbătă m-am oprit la poarta lui. Citește în continuare „Povestea incredibilă a reîntîlnirii cu Hans, sasul care n-a plecat din Transilvania”

Trista poveste a ultimilor sasi din Transilvania. Fabula lui Hans despre iezenul fugarit de vulpe

De ce nu a reusit Romania sa umple golul lasat de sasi nici dupa 20 de ani? Si acum satele sasesti din Transilvania sint aproape goale. Casele, cindva dichisite, stau sa cada, iar din curtile sobre ale nemtilor de altadata, se aude astazi vorbindu-se tiganeste. Daca strabati Podisul Transilvaniei la ceas de toamna, cautind radacinile natiilor care i-au format cultura si civilizatia acestui tinut, pe nemti nu o sa-i mai gasesti. Johann Schaas din Richis, unul dintre ultimii sasi din Transilvania, spune intr-o fabula istoria intreaga a unei etnii fugarite din Romania, asa cum vulpea l-a fugarit pe iezen.

Am descoperit cu greu ultimii sasi din Richis, o familie care a plecat in Germania si s-a intors. Si alta care nu a plecat niciodata, desi toate neamurile din singele ei sint dincolo. Nu mai prea au cu cine vorbi limba lor, dar nici timp de vorbit nu prea au.

Johann Schaas din Richis cultiva pamintul singur: il ara, il seamana si culege roadele. De la el cumpara vecinii cartofi cu un leu kilogramul. Johanna ii cintareste in curte, in pune in plasa, vorbeste putin, ia banii si-i pune in sort. Hans si Johanna sint batrini, au miinile batatorite, sint uscativi, inalti, cu fete luminoase, ochi inteligenti. Amindoi trebaluiesc continuu pe linga casa. Johanna pune gogonele pe iarna, face laturile pentru cei doi porci, in timp ce Johann povesteste despre plecarea fratilor lui in Germania.

De ce au plecat sasii de la noi?

Am sa va spun de ce au plecat sasii. Am sa va spun o fabula. Imi pare rau ca aflati acest adevar de la mine. Nu mai am mult de trait. Trebuia sa spun cuiva ce gindesc de multa vreme. Nu stiu cine de pe lumea asta nu putea rabda sa afle ca eu exist, dar daca ati ajuns aici inseamna ca trebuia sa se intimple.

Asadar, pe dealuri traiesc un iezen si o vulpe. Iezenul are picioare scurte si groase, maninca doar ierburi si fructe, nu e carnivor. El sapa bine vizuinile. Vulpea are picioare subtiri si iuti, alearga repede, e vinatoare, are miros bun, dar nu sapa. In fiecare primavara iezenul isi face o vizuina.

Vulpea se teme de el. Se uita de departe, iar dimineata, se duce, pe furis, si-si face nevoile la gura vizuinii. Iezenului ii miroase, dar nu are ce sa faca. Vulpea se duce si a doua dimineata si face treaba urita. Si a treia. Pina cind, iezenul nu mai poate suporta mirosul si pleaca. Paraseste vizuina. Ii ramine vulpii. Vulpea este istoria, doamna, istoria care a facut la usa sasilor multe dimineti la rind.

Articolul integral se gaseste pe HotNews.ro