Nu stăm departe de Govora. Mă refer la casa părintescă, de la Hurezani, care e la nici o sută de kilometri de ea. Dar n-am ajuns până în vara asta niciodată acolo. Nu știu de ce.

Ba da, știu: Govora era mai mult un mit decât o realitate. Unii o imaginau ca pe ceva imposibil de atins, minunat, un tărâm de basm, ceva de genul Monte Carlo sau Honolulu. Când o tanti mergea să dea drumul la capră și o întrebai: Unde te duci, tanti Mărie?, ea îți răspundea zeflemitor: La Govora! Așadar, Govora asta era un fel de maxim imaginat de țăranii Olteniei, mergeau desculți prin țărâna satului și ziceau în râs: Mă duc la Govora!

Citește mai departe!