Ieri l-am înmormîntat pe ultimul frate al lui tata. În vara asta au murit doi. Tata a rămas singurul din marea lor familie care se întindea pe tot satul şi mai departe.
Pe stră-străbunicul meu îl chema Papa, un fel de părinte al satului. El fusese primul care şi-a făcut bordei în Vălcea.
După el, fiul Nicolae, antreprenor de poduri, apoi bunicul meu, Ştefan, ajunsese boier cu pămînturi, prăvălie, căzănie, moară şi batoză.
Cînd a venit comunismul familia a fost lovită în plin. Copiii s-au risipit prin lume, iar viaţa a luat-o pe căi ocolite.
