Moartea inginerului Florescu

Anul trecut, de ziua mea, am primit de la cineva din familie, drept cadou, o călătorie la Orșova. Era o căldură de august cînd ne-am pornit la drum. Am luat-o și pe mama mea, să vadă Dunărea, n-o mai văzuse niciodată. Ea, săraca, are locuri pe care le-a văzut doar însemnate de suferință.

A văzut Timișoara cînd a fost cu sora mea la doctor, a fost la București la o înmormîntare și la avocați, la Curtea de Argeș, într-o iarnă, să-și ducă fata la școală, cînd a mers prin zăpadă, pe niște cîmpuri, de i-au înghețat picioarele pînă la șold.

A fost la Craiova cu treburi la piață, urăște acest oraș. Acolo s-a supărat foarte tare, de era să-i plesnească o vînă la cap cînd i-au furat portofelul în autogară. Cînd a ajuns în piață, să ia vinete s-a trezit că nu are un ban, nici de autobuz să se întoarcă acasă. A podidit-o plînsul, femeie în toată firea. Seara, s-a milit șoferul și-a luat-o fără bilet, doar nu era s-o lase în Craiova.
Citește în continuare „Moartea inginerului Florescu”

Criza este șansa noastră. Acum a început prostia să doară

Criza a scos la iveală nefuncționalitatea, putreziciunea, minciuna pe care s-a încropit societatea românească. O însăilătură de la un cap la altul, ca un ciorap împletit din prostie, incompetență, delăsare și hoție pe care criza îl deșiră acum trăgînd de un singur fir: banii. Ei au clădit lumea asta de nisip, ei o fac mușuroi minuscul. Între ce credeam că este un stat consolidat și ce vedem acum se afla imensa minciună și prostia care a creditat-o.

De ani de zile ne distrăm uitîndu-ne la proștii care se prefac că știu să conducă o țară. Și-i votăm. Pe principiul lasă că merge și așa! Îi votăm pe ei, așa cum îi acceptăm pe polițiștii care iau șpagă, pe doctorii care ne jupoaie, pe profesorii care iau mită pentru examene. Așa cum înghițim toată mizeria asta, odată cu aerul pe care-l respirăm.

Ei bine, criza ne arată acum (cam dur, ce-i drept, nu prea are stil) Citește în continuare „Criza este șansa noastră. Acum a început prostia să doară”