Etichetă: educatie

Început de an universitar. Ce e nou și ce ar putea fi altfel

Nici nu ne dăm seama acum cît de mare a fost zguduitura pentru universitățile românești cînd elevii n-au mai trecut toți, bacalaureatul. Li s-au înjumătățit „efectivele”, banii, speranțele. Anul acesta se va merge relativ normal mai departe. Sigur, nu doar selecția studenților era problema învățămîntului superior, dar e un început. Spun că nu realizăm încă ce înseamnă asta pentru că n-am știut niciodată cam ce se întîmplă în universități, mediul era ca o cutie neagră a educației românești. La adăpostul autonomiei s-au făcut tot felul de mizerii, pe care nu le-ai fi crezut posibile într-o lume cultivată.

Ce s-a întîmplat la Universitatea București în cazul semnalat de Gabriel Liiceanu este o dovadă că mizeria asta nebănuită de noi colcăia acolo de multă vreme, dar acum răzbarte, s-a fîsîit cutia neagră!

În plus, propunerile doamnei Andronescu de a face un an universitar pentru cei care n-au luat Bacul dezvăluie adevăratul scop al rectorilor-politicieni din România: să aibă cît mai mulți cursanți pentru a primi cît mai mulți bani. Faptul că au pus pe tapet subiectul acum este o tîmpenie în general și una în particular, o tîmpenie politică.

Citește mai departe!

Aplicarea legilor care ne schimbă mintea. Sau ne lasă așa cum sîntem

Vrem să schimbăm lumea în care trăim sau nu? Cam aceasta ar fi întrebarea, hamletiană să zicem, la care românii ar trebui să aibă deja răspunsul. Pentru că, dacă vrem să o schimbăm, atunci avem de făcut cîteva lucruri simple. Identificăm domeniile esențiale pe care se poate clădi o societate mai sănătoasă și apoi facem legi care să schimbe lucrurile din temelie. Să le schimbe în funcție de ce ne propunem să obținem. Vrem o țară guvernată corect, întărim justiția, vrem o țară competitivă pe piața muncii și deschisă la minte, reformăm educația. Nu vrem, nu facem. Cam așa se reduce, simplu și la obiect, situația.

Citește mai departe!

Ce putem face când nu mai știm ce să facem. Exemplul Singapore

Singapore – un „oraș-stat” în sud-estul Asiei. Sunt 4,3 milioane de locuitori concentrați în 704 kilometri pătrați de teren, într-o insulă principală și o puzderie de mici insule. Numele său vine din limba malay și înseamnă Orașul Leului.

Fostă colonie portugheză și apoi olandeză, Singapore a fost mai ales un teritoriu al piraților locului și al pescarilor aflați în căutare de hrană. Și-a dobândit independența în 1965 și, de atunci, micul stat asiatic este într-o cursă continuă pentru obținerea prosperității și modernizare.

Deși nu se deosebește cu mai nimic de celelalte țări din zonă, Singapore are, în mod neașteptat, un destin exemplar. Citește în continuare „Ce putem face când nu mai știm ce să facem. Exemplul Singapore” →

Tinerii cercetători din Transilvania nu cred în dinozauri

UPDATE CCR: Asumarea răspunderii guvernului pe proiectul legii educației este neconstituțională

Ghiciți cine s-a bucurat mai tare la auzul veștii! Senatorul PDL prof. univ. Mihail Hărdău, de la Cluj, care aplauda decizia cot la cot cu colega sa de Senat, doamna Andronescu, cea care, anul trecut, modifica pe ascuns textul legii în drum spre Parlament, unde urma să fie asumată de guvern. Reacția „transpartinică” a celor doi arată cîtă nevoie era de această lege, în formula actuală, nemutilată de universitarii din Parlament. În condiții de constituționalitate, bineînțeles.

Citește în continuare „Tinerii cercetători din Transilvania nu cred în dinozauri” →

Iliada și Odiseea se termină miercuri. De ce-și asumă guvernul răspunderea pe legea educației?

Miercuri, după votarea moțiunii de cenzură, Guvernul va discuta forma finală a legii educației pe care-și va asuma răspunderea în Parlament.

De ce?

Explicațiile date de Guvern nu au fost prea clare și tocmai de aceea s-au creat speculații. În plus, anunțul că își va asuma răspunderea pe această lege s-a făcut în preajma moțiunii, ceea ce trăda intenția de a para atacul opoziției. Dar iată că Citește în continuare „Iliada și Odiseea se termină miercuri. De ce-și asumă guvernul răspunderea pe legea educației?” →

Andrei Marga răspunde la întrebări pe care nu i le-a pus nimeni

Andrei Marga și-a făcut un obicei din a trimite comunicate presei, de regulă duminica, în care își pune singur o întrebare pe care o atribuie unei prese anonime și apoi scrie răspunsul, pe cîteva pagini. Poate că domnia sa are un neastîmpăr politic și un interes academic să își dea cu părerea asupra unor chestiuni legate de educație, dar să-ți înscenezi un dialog de unul singur frizează patologicul. (Probabil că specialiștii ar identifica ușor problema.)

Însă presa e firesc să fie mai puțin preocupată de întrebări închipuite decît de răspunsuri adevărate. Și îmi amintesc acum, că în urmă cu un an, i-am cerut oficial, conform Legii 544 (legea accesului la informații publice) domnului rector Marga lista veniturilor lunare ale conducerii Universității Babeș-Bolyai. Nu am primit răspunsul nici în 30 de zile, nici în 60 de zile, nici în 90 de zile! De fapt, niciodată. În schimb, nu este prima dată cînd primesc de la rectorul Andrei Marga texte kilometrice cu panseurile domniei sale drept răspunsuri la pretinse întrebări ale… „presei”!

În primul rînd că presa nu este una singură și răspunsul la o întrebare pusă de Ion Popescu de la Ziarul Cutare sau televiziunea Cutărica așteaptă el singur răspunsul și-l primește ca atare, doar el. Apoi, dacă vrei să le spui și altora ce idei geniale ai avut în dialogul cu Popescu, trimiți și celorlalte ziare și televiziuni, articolul lui Popescu cu raspunsul tău, dar nu altfel! Iar dacă vrei să ai activitate politică, în calitate de membru marcant și vicepreședinte PNL, atunci fie formulezi opinii în comunicate politice fie faci conferință de presă pe tema educației și răspunzi în fața presei la întrebările jurnaliștilor și nu la închipuiri personale.

Prin urmare, comportamentul domnului Andrei Marga iese atît de ciudat în afara uzanțelor încît nu poți să nu-l remarci.

Reproduc mai jos ultima întrebare „primită” de domnul Marga.

Întrebare: Ministerul Educaţiei anunţă reducerea a peste o mie de şcoli şi limitarea efectivului de posturi didactice şi nedidactice din învăţământul superior. Care este opinia dumneavoastră?

Presupun că răspunsul vă interesează mai puțin sau deja l-ați primit pe mail.

Hărdău a trecut de partea poporului

Ministrul Educaţiei este prin tradiţie, am putea spune, un clujean. Profesor la politehnică, un tip bonom, mare anonim dealtfel, presa l-a cam luat în băşcău la început. Hărdău a trecut uşor peste handicapul de imagine, făcându-şi destul de repede propriul look politic şi testând o nouă marcă de prefecturat. Hărdău a coborât din poziţia arogantă a foştilor şefi de judeţ, care călcau în picioare teritoriul uitându-se pe deasupra oamenilor. El a preferat cizmele de cauciuc şi bunul simţ al gospodarului care nu e străin de locul faptei. Deşi nimeni nu a pariat pe el la început, prefectul a devenit un tip simpatic, care nu spunea mai mult decât făcea. El a tras pentru prima oară colţul cearşafului care acoperea vilele ilegale din zonele turistice ale judeţului. Hărdău, fără să se bată cu pumnul în piept, a mai făcut câte ceva.

Criza de la educaţie – când Mircea Miclea şi-a dat demisia – l-a prins pe preşedintele PD fără un înlocuitor pregătit pe ţeavă. Au fost vehiculate câteva nume, dar cum niciunul nu era pentru Emil Boc destul de devotat partidului. Aşa că l-a trimis tot pe Hărdău, prefectul bătrânel, care n-a avut încotro şi s-a supus nevoilor partidului.

Deşi funcţia de prefect i se potrivea ca o mănuşă – era tipul de negociator calm şi tolerant, transmitea un mesaj pacifist foarte agreat de clujeni –, a ajuns în capitală să conducă cel mai dificil minister, cu bani puţini, cu profesori în stradă, vai de capul lui!, spuneau oamenii. Dar de ce a acceptat? Poate pentru că, la o anumită vârstă, crezi că urcarea încă unei trepte în profesia ta este o încununare a vieţii de dascăl. Poate pentru că a fost directivă de partid, iar la PD toată lumea se supune directivelor. Aşa cum a făcut-o şi Emil Boc, aşa o fac şi ceilalţi, este un supliciu derivat din doctrină – ca să zic aşa –, sacrificiul de sine ţine loc de precepte ideologice în viaţa de partid.

În luna aprilie, poziţia lui Hărdău la Minister s-a zdruncinat rău de tot. Omul s-a văzut nevoit să-şi scrie demisia şi s-o lase pe masa lui Tăriceanu. Doar raportul de ţară l-a mai ţinut pe post până acum, iar viitoarea remaniere îl are în vedere cu predilecţie.

Deşi au declarat presei că s-au luptat pentru Hărdău, democraţii nu l-au avut la rărunchi pe „tataie” niciodată. Ei au avut alte planuri pentru funcţiile călduţe din judeţ. Au vrut să-l disloce pe Hărdău din Prefectură, ca să-l poată înlocui cu Tişe, pe care-l pregătesc pentru candidatura la Primărie, iar Hărdău le cam încurca planurile. Aveau nevoie de cel mai vizibil post din Cluj, cu multe atribuţii, cu sprijin direct de la MAI şi cu o logistică locală aranjată de grupul consilierilor democraţi.

Hărdău a muşcat momeala şi iată-l acum pus la zidul remanierii şi „apărat” de confraţii care savurează pelicula „Moartea domnului Lăzăroiu”. Nu e un secret pentru nimeni că politica este cinică şi nici nu trebuie compătimiţi cei care ajung să fie striviţi de roţile ei dinţate. Dar Hărdău este un exemplu de canibalism politic de culoare portocalie, aşa cum doar la PSD mai puteam vedea.

Numai că, aşa cum n-a fost creditat de la început nici cu valenţe de prefect, dar a demonstrat ulterior că poate, iată că Hărdău se întoarce şi, după ce şi-a lăsat demisia în seiful guvernului, ca un sinucigaş care nu mai are ce să piardă, acum devine el însuşi: un dascăl revoltat de ce se întâmplă cu sistemul în care trăieşte de 50 de ani. Hărdău a pornit prin ţară şi se întâlneşte cu comitetele de părinţi cărora le cere să i se alăture în lupta lui cu debandada din şcoli. Ei bine, flerul bătrânului, care a avut el însuşi copii pe băncile şcolii, a nimerit bine. Dacă reuşeşte să-i atragă de partea sa pe părinţii îngrijoraţi de soarta şcolii, nu mai are nevoie nici de colegii democraţi, nici de cei liberali. De acum, bătrânul îşi face numărul pe cont propriu. Dintr-un cadavru politic pentru care sforarii democraţi şi adversarii liberali pregătideră deja coşciugul, s-ar putea să iasă un ministru cum nu am mai avut, unul care să înceapă reforma de jos, de la talpa şcolii şi care să conducă cea mai puternică oaste împotriva guvernanţilor care au distrus şcoala românească – părinţii.