În ziua în care leul a înregistrat o nou minim istoric, președintele și guvernul României se aflau acolo unde îi vedeți în fotografie: la miting la Oradea.
În fotografie pot fi recunoscuți Crin Antonescu (în rol de președinte al țării), Victor Ponta (premier), Horia Uioreanu (președinte la Cluj), Ecaterina Andronescu (ministru al învățămîntului), plus toată ștăbimea și funcționărimea Oradei.
Dar ce se întîmplă, între timp, la job-urile lor?
Castelele pentru mine nu sînt simple construcții impresionante, prilej de mîndrie istorică. Sînt locuri care spun ceva important despre noi, pentru că acolo s-a concentrat ura și puterea, iar ruinele de piatră sînt ca oamenii părăsiți, niște supraviețuitori.
N-am înțeles pe deplin ce mă înfioară cînd vine vorba de toamnă. Poate frigul care zbîrnîie printre uluci, poate ploile care făceau din ulițele nostră tranșee de noroi. La cotul gardului de la grădina cu via parcă nu se usca niciodată. În el rămîneau, clisoase, urmele vacilor, călcai între ele și, fleoșc, te scufundai cu tenișii tăi chinezești, luați de la bîlci, de Sfîntă Mărie.
N-am înțeles de ce nu mi-au luat și mie, niciodată, cizme de cauciuc. Ba, dacă îmi amintesc bine, maică-mea zicea că fac reumatism! Dar și fără ele ce fac? Încălțam cizmele ei, totdeauna prea mari, flencăneau după mine. Așa că m-am răzbunat și-n toamna asta mi-am luat cizme de cauciuc. Cică se poartă, oricum, dar habar n-aveți cît m-am bucurat de ele și-n prima noapte am vrut să dorm încălțată, dacă nu m-ar fi dat jos omul cu rațiunea.
Și atunci, de ce-mi mai este frică de toamnă? Citește în continuare „Un vreasc de singurătate”
Au făcut pod peste Dunăre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 şi 10 metri lăţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriş sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care să ţină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în faţă. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău. 450 km. În doi ani. Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfă sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie… Ei au stat aici 160 de ani. Nouă ne-au mai trebuit 1.600 de ani să facem încă pe atât.
6.800 de kilometri s-au făcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo şi hărţile s-au făcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!
Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile după, drumul s-a prăbuşit. Citește mai departe!
Gazetino 