Premierii „pe surse”. De ce şi cum ar fi posibil

România nu are o tradiţie în materie de pus premieri. Ei apar pe valul partidului favorit, sînt numiţi de preşedinte în funcţie de ce vecini a avut pe scara blocului sau de ce potenţial de sacrificiu are personajul aruncat în joc. Nu a existat un portret robot de premier, cum nu a existat un portret ideal de preşedinte. Să fie intelectual, să fie educat, să se priceapă la diplomaţie sau la economie.

Nu. Noi am avut premierii preferaţi din grupul cel mai apropiat preşedintelui; de la Ion Iliescu încoace, lucrurile cam aşa au stat. Excepţie făcînd Stolojan şi Tăriceanu. Unul a ajuns acolo din necesitatatea momentului, iar celălalt din algoritmul unei alianţe. Dar nu pentru că ar fi întrunit nişte caracteristici demne de o astfel de funcţie.

Mai mult

Cum se conturează proiectul puterii din 2012

Pare ciudat, dar PDL nu mai mişcă în tranşee. Vedem că nu are proiecte pe care să le susţină, nu se implică în lupta politică, nu susţine politica guvernului, nu lansează idei şi nu-i mai dă replica opoziţiei. Este incredibil cât de cuminte s-a aşezat în tranşee. Pare resemnat cu ideea de a intra din 2012 în opoziţie, că a înţeles jocul democratic şi acceptă, plin de înţelepciune, să treacă pe tuşă.

În fond, de ce ar fi atât de rău în opoziţie? Grupul de forţă al democrat-liberalilor a avut grijă să iasă bine din afacerea numită guvernare de criză. Business-urile lor au mers bine, destul de bine ca printr-o înţelegere tacită să se retragă de la putere, mulţumiţi şi în relaţii amiabile cu cei de la PSD sau PNL.

Citeşte mai departe!