Azi a plecat Frunzăverde din PDL, cu organizație cu tot. Se pare că negocia acest lucru de mai multă vreme, așa cum singur a recunoscut, făcînd referire la o declarație a sa din octombrie, în care critica puterea. Și Sebastian Lăzăroiu a confirmat asta.
Dar, după acest anunț, făcut prima dată de liderul PNL din Caraș, a urmat o furtună de zvonuri. Opoziția a lucrat intens la împrăștierea de zvonuri. Spre seară, plecau din partid pînă și Elena Udrea, Roberta Anastase și Anca Boagiu. Și acest zvon a fost lansat la B1, post apropiat puterii. Deci, credibil!
Mai lipsea zvonul că Emil Boc a fost văzut refugiindu-se cu un tren personal la Cluj, iar Paleologu, pe bicicleta lui, pedalînd într-o cursă nebună spre vama din Giurgiu. Și, de-acolo, direct spre Lesbos, insula lui!
