De ce se agită viespile în mușuroiul de la Cluj. Emil Boc, sub asediu

Organizația PDL de la Cluj își expune tot mai mult problemele. Unele nemulțumiri, asociate cu o adeziune la partid slab motivată și cu apropierea alegerilor din partid fac din PDL Cluj un permanent subiect de scandal. Membrii de partid mai vechi, dar și cei care au aplicat mai tîrziu la mierea partidului, joacă de la o vreme încoace individual, iar partidul rămîne tot mai des în off-side.

Deputatul-sindicalist Mircea Giurgiu a adoptat o opoziție fățișă la proiectele guvernului, iese public și se dezice de Legea Educației, de Codul Muncii, de guvernarea șefului său. În același timp, Giurgiu amenință că se întoarce la sindicaliștii săi, de unde a și venit în 2008. Pentru asta, Mircea Giurgiu nu a fost niciodată sancționat.

Mihail Hărdău, senator și universitar clujean, a ales să joace de partea rectorilor în adoptarea Legii Educației, a întîrziat dezbaterile de la comisie cît a putut de mult, iar cînd Curtea Constituțională a anunțat că asumarea guvernului Boc pe LEN nu este constituțională, Hărdău a aplaudat fericit, alături de doamna Andronescu de la PSD, punîndu-l pe Emil Boc în dificultate. Nici Mihail Hărdău nu a fost sancționat. Citește în continuare „De ce se agită viespile în mușuroiul de la Cluj. Emil Boc, sub asediu”

De ce a demisionat finul lui Boc din conducerea PDL. Adevărul lui Alin Tișe și „primăvara de la Cluj” în varianta PDL

Pentru prima dată de la retragerea sa din toate funcțiile de partid, Alin Tișe explică: ● Tăcerea în partid: Să nu faci atmosferă, rezolvăm între noi! ● Birourile permanente sînt niște povești, la toate partidele! Deciziile le iau 2-3 oameni. ● Apostu a înțeles greșit intențiile mele. ● Emil Boc mi-a spus: am nevoie de Daniel Buda la București, lasă-l pe el să fie președinte! ● N-am voie, dacă pot, să fiu mai bun decât Emil Boc? Toți ar trebui să ne dorim asta!


Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a demisionat recent din funcțiile deținute în PD. În opinia sa, ultimele algeri interne au fost nedemocratice, de aceea a refuzat chiar să participe din sală. Pentru că i-a urmat pas cu pas cariera, i se spunea și „clona” lui Boc. În fapt, el era finul lui Boc, deținea funcția de vicepreședinte la PDL Cluj, practicase avocatura și dorea să candideze la președinția organizației cînd lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

La alegerile din 4 decembrie, pentru funcția de președinte al PDL Cluj a candidat un singur om: Daniel Buda.

Demisia lui Tișe a fost pusă pe seama unor neînțelegeri cu colegul de partid, primarul orașului, Sorin Apostu. Deși real și recunoscut, conflictul dintre cei doi nu epuizează, însă, explicația gestului pe care l-a făcut Tișe, acela de a se desprinde public de unii dintre pretinșii urmași ai lui Boc.

Tișe a explicat pentru Gazetino, cum s-a ajuns aici și ce rol a avut Emil Boc în nerezolvarea situației. E greu de presupus cum vor evolua relațiile lui Tișe cu partidul, dar dacă se va ajunge la scindarea PDL în Cluj, acesta ar fi un semnal cu efecte serioase asupra bazinului portocaliu al PDL.
Citește în continuare „De ce a demisionat finul lui Boc din conducerea PDL. Adevărul lui Alin Tișe și „primăvara de la Cluj” în varianta PDL”