Peste familia noastră trecuse comunismul și o lăsase cam schimbată. Decăzuți din rang și sărăciți de comuniști, erau mulțumiți că aveau unde să stea, le lăsaseră casele cele mari cu etaj și pridvoare brâncovenești. Între ele aveam un parc cu pomi și-n mijloc un brad înalt înconjurat de flori târâtoare, albastre. Îl făcuse bunicul. În rest, le luaseră comuniștii tot.

În casa nostră la parter ținusem școala ani de zile. Când i-au făcut altă clădire școlii, ne-am mutat noi jos și din sala de clasă tata făcuse două cămăruțe, unde stăteam iarna, ca să ne fie mai cald. Sus aveam camere de trei-patru metri înălțime, se încălzeau greu. Dacă strigam, făceau ecou. Chiar îmi plăcea să mă joc așa.

Prin ferestra de la drum auzeam pașii scârțâind pe zăpadă. Scârț, scârț sub bocanci. Jeancă din Vălcea bătând în geam, să ceară mere, mirosul de rufe înghețate pe care le băga mama în casă, la uscat… cam așa arată Crăciunul din mintea mea. E iarna din mine. Citește în continuare „Crăciun la Hurezani” →