Nicolae era primul fiu al porcarului, întemeietorul satului. Zis și Papa. Băiatul fugise într-o seară de iarnă peste cîmpuri, prin zăpadă, de la porcăria boierului. Cu gînd să nu se mai întoarcă și nu s-a mai întors. Pe drum l-a prins o căruță. A sărit și el din mers și nu s-a mai uitat înapoi. Oamenii erau lemnari și odată plecat cu ei, le-a ucenicit pînă cînd a învățat meserie. Cu timpul s-a întărit ca meșter și și-a făcut echipa lui. Făcea acoperișuri la case, porți domnești, care și căruțe de mare finețe.

Nicolae a refăcut întreaga casă părintească a lui Tudor Vladimirescu. Bucățică cu bucățică, el și echipa lui de meșteri tîmplari au pus lemn nou în locul lemnului vechi și azi ea e în picioare. Pe la 1910, au sosit austriecii. Erau ingineri cu școală și proiectau poduri la comanda statului român. Aveau planuri mari, iar Nicolae vroia să lucreze cu ei. Așa a ajuns el într-o vară de început de secol să afle din mîini străine meșteșugul podului.

Făceau un pod, venea ministrul, se adunau satele grămadă Citește în continuare „Omul care aduce podul. Sau cînd Antreprenorul e marinar” →