Etichetă: Cluj

Războiul semințelor. Știați cât de grav este?

seminte1

Fac bani din legume de peste 500 de ani şi nu cedează agriculturii standardizate

„Seminte traditionale” sau „seminţe locale” sau „populatii locale” – sunt seminţele vechi moştenite din bătrâni, care nu au fost cumpărate la plic, de la magazinele de pe piaţă în ultimii cel putin 30 de ani. În România există în prezent un fel de asalt al agriculturii industriale, al seminţelor modificate genetic, al alimentaţiei toxice. Unii agricultori s-au înrolat deja în armata viitorului, dar alţii se opun ei. Aşa se face că, în timp ce pe mapamond se accelerează procesul de standardizare a agriculturii, în România, cea-rămasă-în-urmă, încep să se trezească la conştiinţă firavii opozanţi ai tăvălugului corporatist. O fundaţie condusă de câţiva tineri, câteva ferme şi din loc în loc, vechi familii de ţărani grădinari se opun presiunii internaţionale şi fac lucrurile aşa cum le făceau ei de sute de ani fără să cumpere nici măcar o sămânţă la plic. Ei au curaj şi duc un război tăcut cu “internaţionalele”, înfruntând piedicile pieţei, sărăcia, criza.

Cum a învins o familie de grădinari hoştezeni din Cluj marea conspiraţie mondială?

Demisie în bloc la vârful cercetării românești

Zilele trecute s-a înregistrat o performanță a elitei universitare românești, de care, sincer, n-o mai credeam în stare.

Marți s-a anunțat reducerea bugetutului cercetării cu 40-55% pentru 2013, în condițile în care proiectele sunt deja începute.

Miercuri, o profesoară de la Cluj, Corina Ionescu, cercetător la Facultatea de Biologie și Geologie a scris o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, Ministrului Educației și Ministrului Cercetării. Joi dimineața am primit și eu scrisoarea în care se explica de ce este o crimă să tai finanțarea în timp ce proiectele sunt în plină desfășurare. Textul memoriului a fost semnat de peste 700 de alți cercetători din țară. (Vezi aici scrisoarea).

Citește mai departe!

Povestea Anei Fodor

E povestea lumii care-și cere tributul în fiecare zi. Chiar și-n ziua morții, îți trimite scrisori în care te înștiințează că ai o datorie încă neplătită. Anei Fodor, prima scrisoare în care Primăria o anunța că-i datorează bani pentru chirie a primit-o la cimitir, în clipa când își înmormânta fiul.

Cheltuise banii cu băiatul prin spitale. 350 de lei costau fiolele pe care doctorii o trimiteau să le cumpere. Plătise și oameni care să doneze sânge pentru fiul ei. Dar degeaba. Acum, înmormântarea. Poate că rămăsese ceva neplătit la chirie, vreo majorare de care nu știa. Sleită de bani și de puteri, de la cimitir s-a întors singură în camera de deasupra Florăriei.

De atunci, plătește în fiecare lună, dar tot nu poate răzbi penalitățile. Dacă restanța la chirie este de doar 298, 39 de lei, penalitățile pentru întârziere au ajuns la 3221,77 de lei. Datorie pentru care Primăria a dat-o în judecată. Pentru că și deasupra ei stau legea și Curtea de Conturi. Toți experții Primăriei au analizat cazul și n-au găsit nicio soluție permisă de lege. Ana Fodor trebuie să scoată banii.

Citește mai departe!

Studii în străinătate. De la vis la realitate

Am primit o scrisoare. Începe așa.

Ma numesc Simona Lungu si reprezint IEC – International Education Center. De patru ani incoace noi organizam Targul Ofertelor Educationale din Strainatate EEF (European Education Fair), unde aducem laolalta reprezentanti ale unor prestigioase centre educationale din Europa (Danemarca, Germania, Italia, Elvetia, Austria, Franta, Olanda, UK etc.).

Pe 21 februarie la Cluj, Targul Ofertelor Educationale din Strainatate EEF va avea loc la Hotel Napoca, iar pe 23 februarie targul se va muta la Bucuresti la Athenee Palace Hilton.

Știți cum se termină povestea?

Citește în continuare „Studii în străinătate. De la vis la realitate” →

Poveste de weekend. Dar pentru prieteni

Îmi cer iertare, cred că nu v-am mai scris de multă vreme. Între timp am cutreierat printre nisipuri.
Dar tocmai de aceea, vă spun ce-am înțeles mergând cu pași mărunți.

Nu reușim mare lucru pentru că nu suntem mai întâi pregătiți să fim oameni.
Ne pregătim să fim doctori, politicieni, profesori.Dar nu suntem pregătiți să fim oameni, nu am trăit acele experiențe care să ne clădescă din piatră, nu din nisip.

Nu poți muta munții din loc, nu poți face mare brânză câtă vreme marile tale trăiri sunt ieșirile la restaurant și conferințele cu pițipoance. Viața e mult mai mult, dacă nu pui din ea carne pe tine, n-ai cum să faci ceva demn de luat în seamă!

Doar viața formează caractere puternice, doar ea îți dă energia cu care să poți sufla flăcări pe nări.

De aceea nu reușim, pentru că nu avem de unde, nu suntem noi destul! Chiar și atunci când avem succes în profesiile noastre, tot niște neisprăviți rămânem. Pentru că viețile noastre sunt niște simulacre, iar noi, pe dinăuntrul nostru, doar niște creaturi sterpe.

America de pe strada Horea. Povestea de dincolo de porţile „Dorina Palace”

horea

Are trei etaje, e la numărul 48, lângă Biserica Ortodoxă, pe strada Horea, peste drum de Filologie. A fost construită în anii 1936-1938, prima clădire cu acoperiș plat din Cluj. I se spunea Palatul Muntean. Decorată cu pulbere de mică pe exterior, în stil modern, cu ferestre mari și linii drepte, cu porți sobre și scări de piatră, casa era altfel decât toate celelalte. Era diferită.

„Strada atunci era foarte luminată noaptea, ca ziua, iar pereții casei datorită prafului de mică străluceau în lumina becurilor. Țin minte că veneau la noi la poartă oameni din Cluj să o vadă, mai ales noaptea. I-au spus Palatul Muntean, clujenii i-au zis așa, pentru că pe tatăl meu îl chema Munteanu”, povestește doamna Dorina, într-o zi cu zăpadă, uitându-se pe ferestră, spre turlele Bisericii Ortodoxe.

Tatăl său, Traian Munteanu, era teolog, dar făcuse și studii comerciale și juridice la Viena. Iar mama, Sidonia, era nepoată a lui George Barițiu. În 1936, s-au decis să construiască acestă casă modernă, un fel de avanpost al unui curent occidental care avea să ajungă mai târziu și-n România.

În timpul războiului din anii ’40, Gara era ținta bombardamentelor. „Pe strada Horea, atunci Regele Ferdinand, au fost cele mai mari bombardamente, dezastru după dezastru. Într-o noapte, chiar în curtea vecină a căzut o bombă, totul s-a făcut pulbere, cenușă. Doar casa asta a rămas în picioare”. Doamna Dorina privește pe geam spre oraș, împietrită. A rămas în picioare timp de 80 de ani. Un om și o casă, între care s-a căscat hăul istoriei. Au suferit toți. Omul a știut că trebuie să mergă încet, prin întuneric, pînă se face iar lumină, iar casa a stat proțăpită între ziduri, ca să-l aștepte.

Citește mai departe!

Copilul care a pus Clujul pe harta marii cinematografii. Primul interviu al copilului de Oscar

L-am găsit la grădiniţă. Aaron a turnat deja două filme, ultimul e încă în lucru. Cel de care vă povesteam are 11 minute şi a dat lovitura. E premiat, e în topuri, va fi şi la Oscar. Dar Aaron nu are treabă cu asta. Pentru el lumea se împarte pe zile în care se joacă, doarme, „face lucruri”, se joacă. Alergă printre blocuri, în Mănăştur, un copil ca toţi copiii la cinci ani.

S-a născut pe 4 iulie, de ziua Americii. Acum a sosit la grădiniţă pentru nişte cursuri de actorie. Azi e prima zi. Trece la profesionişti! Mai sunt vreo douăzeci de copii şi toţi se uită curioşi la profa de teatru.

Mihaela îi învaţă „chestii”, cum să recite, să danseze. Sonia cântă la cana de tablă. Aaron stă cuminte pe o băncuţă. Nu e Spiderman, nu e Batman, nu e Superman. E un copil frumos şi cuminte, ultimul din rând. Micuţ şi slăbuţ, cu ochi frumoşi, un copil ca toţi ceilalţi. Doar că el a început într-o zi o călătorie aparte.

Citește mai departe!