Descoperă.you – Lumea se schimbă în fiecare zi

Nu vi s-a întîmplat să descoperiți același loc, dar cu alți ochi? Să vedeți dintr-o dată ce n-ați mai văzut niciodată? Că ceața e frumoasă, că gardul de scînduri are ceva atît de trist și dramatic în așezarea lui slută între doi pari, că acoperișul casei vecine are culoarea caldă a mușchiului de pădure, iar biserica la care mergi de ani de zile este dintr-o dată un templu aproape personal pentru neamul tău trecut între brazi?

Așa mi s-a întîmplat cu biserica din Hurezani. Să știți că era un fel de a doua casă a noastră. Floreștii și Golumbenii sînt strămoșii mei, boieri înstăriți, ei și alti săteni au construit-o din piatra vechii biserici de peste Amaradie, cu mai bine de un secol în urmă. Mamele noastre au împodobit-o cu ștergare de ele cusute, așa că atunci cînd intri acolo parcă ești în bucătăria de vară. Miroase a busuioc, a pîine și a vin.

Citește mai departe