Curtea Constituțională spune că mai multe articole din noul proiect de Constituție nu sunt constituționale! Cum, Doamne iartă-mă, ar putea să fie constituționale? Ele vor să schimbe Constituția, deci cum să schimbi ceva din Constituție fără să o încalci?
CCR arată încă o dată ce minte achilozată are. Poate Curtea Constituțională să se pronunțe în chestiunea modificării Constituției?
UPDATE: Președintele Băsescu a promulgat Legea Educației, urmînd ca, de la ora 18,30, să facă o declarație pe această temă.
Iliada și Odiseea nu s-au terminat miercuri, iată că se termină marți, după Crăciun! 🙂
După 20 de ani, o lege dură ce rupe tradiția anchilozată a învățămîntului nostru a fost, în sfîrșit, adoptată, declarată constituțională și poate merge mai departe. Deschide drumul către reformă. Să sperăm că Daniel Funeriu este destul de bun organizator ca să și pună în practică așa ceva. În orice caz, îl așteaptă vremuri grele.
P.S.: Am susținut principial această lege pentru că experiența de jurnalist îmi confirma nevoia unei schimbări profunde. Consider acum, după patru ani de cînd a fost inițiată pregătirea acestei reforme, că un punct important în declanșarea epopeei l-a avut un interviu pe care i l-am luat lui Mircea Miclea în octombrie 2006 și în care atrăgea atenția asupra marilor hibe ale învățămîntului românesc. Vezi aici interviul. După demisie se retrăsese la Cluj, iar despre ce ar fi trebuit să se întîmple în Educație nu se mai auzea nimic. La scurt timp după aceea s-a înființat Comisia Prezidențială pentru Educație, condusă de fostul ministru.
Pe ultima sută de metri am fost mai sceptică în ceea ce privește reușita ei. Nu am crezut în decizia pro-reformă a CCR, pe Legea Educației. Din motivele pe care vi le-am expus, n-am sperat că vor lăsa deoparte interesele de grup sau personale. La fel au crezut și colegii mei de la Gîndul sau Hotnews, că nu vor trece dincolo de meschinăriile momentului. Dar se pare că presiunea publică și responsabilitatea viitorului școlii românești nu i-a lăsat să o dea în bară, încă odată.
Citește în continuare „Legea Educației a fost declarată constituțională și merge la promulgare”
În aceste momente, premierul Boc discută la Palatul Victoria cu trei miniștri: Daniel Funeriu, Anca Boagiu și Elena Udrea. Ce semnificație poate avea această întîlnire? Cel mai probabil că încearcă găsirea soluțiilor în cazul în care cade Legea Educației la Curtea Constituțională, mîine 4 ianuarie.
În acest caz, Boc are mare nevoie de sprijinul celor două ministere pentru a salva coaliția. UDMR poate fi convins cu niște alocări de fonduri să uite de avîntul propriilor interese din reforma Educației.
În cazul în care legea este trîntită de CCR, Emil Boc ar mai avea la îndemînă varianta unei demisii de onoare. Prezentată inspirat, mișcarea l-ar avantaja, gestul său eroic de a se sacrifica pentru o cauză atît de importantă ar mai șterge din imaginea dezastruoasă pe care o are.
Citește în continuare „Legea Educației. Ce aș face dacă aș fi Emil Boc”
Scurtă explicație. Celelalte trei legi erau cerute imperios de FMI, de președinte, de guvern. De ele depindea, așa a spus președintele într-un discurs recent, următoarea tranșă de la FMI.
Despre Legea Educației, nici măcar președintele nu a pomenit că ar mai face parte din pachetul de urgență. În mesajul său din Parlament a evitat să facă referire la acest subiect.
Emil Boc pare și el destul de scîrbit de acest du-te-vino cu Legea Educației și e încurcat cu paternitatea ei. Ar zice că-i aparține lui, guvernului, dacă n-ar fi și Funeriu prin preajmă. Funeriu ar zice că e a lui, dacă n-ar fi alții pe aproape, să-l audă.
Citește în continuare „CCR amînă Legea Educației. De ce?”
Asociația EduCer a dat publicității în această dimineață o Declarație-apel adresată judecătorilor Curții Constituționale a României prin care solicită validarea formei Legii Educației Naționale angajate de Guvernul României.
Iată textul declarației-apel:
Majoritatea artificială creată să susțină guvernul Boc a intrat în comă. S-a văzut la legile dificile de pînă acum, inclusiv la moțiune, cînd conducerile partidelor din Coaliție au recurs la un act reprobabil. I-au țintuit în scaune, cu ordin să nu se apropie de urne. Cu alte cuvinte, guvernul are o majoritate forțată. Iar motivul principal pentru care mai stă încă în picioare acestă construcție șubredă este prezența la guvernare, dependența față de resursele puterii, de orice fel ar fi ele. Teama pierderii puterii executive este singura care-i mai ține uniți pe parlamentarii din coaliția PDL – UNPR – UDMR. Într-o societate normală, coalițiile se nasc în jurul unor proiecte cunoscute publicului și acceptate de societate. La noi, singurul proiect neasumat de nimeni dar evident este accesul la resurse.
Chiar proiectul reformării educației aparține mai curînd unui grup mai mult sau mai puțin informal, de experți (vezi Comisia Prezidențială pe Educație), decît unor structuri politice. De aici și caracterul lui antisistem, dar și reacțiile de respingere din partea politicienilor.
Pînă acum, disfuncționalitățile actualei majorități au fost atent camuflate de putere. Și este ușor de înțeles de ce, dacă opoziția îi găsește veriga slabă, o poate rupe. Așa că s-a recurs la manevre de tot felul ca să se ascundă adevărul crud: Citește în continuare „Din majoritatea concepută in vitro a ieșit o hărmălaie debilă”
Gazetino 