Istoria s-a jucat cu slovacii din Şinteu, i-a adus, i-a dus, i-a nimicit şi risipit, pentru ca acum să strige apelul într-un sat-muzeu.
Sâmbătă dimineaţa, într-o zi geroasă, înecată în zăpadă, în vatra satului, la întâlnirea cu preşedintele Slovaciei, nu a avut cine să vină. Doar o mână de oameni rătăciţi între Munţii Plopişului, dealurile Irlandei, pe drumurile Slovaciei, Cehiei, Italiei, Greciei sau Budapestei a răspuns la apelul istoriei. Bătrâna de dincolo de deal, care poartă şi acum costumul tradiţional slovac, nu a putut ajunge la întâlnirea cu preşedintele ţării mamă. Nămeţii, prea mari ca să-i poată străbate cu pasul ei obosit, au ţinut-o acasă. Sătenii au văzut fumul curgând pe hornul casei ei şi s-au liniştit. E bine. Poate reuşeşte să ajungă mâine la biserică, dacă soarele moaie nămeţii. De la întâlnirea cu El nu lipseşte.
Toamna răstoarnă brazdele pământului o dată. Primăvara se întorc şi-l mai afânează cu plugul încă o dată. În aprilie înfig în pământ cartofii şi-i aşteaptă să răsară. Mai merg la ogor din când în când să vadă dacă firul împunge pământul, dacă sămânţa a fost bună. De cele mai multe ori o iau din pivniţele lor. Nu au bani să o cumpere. Dar e cartof sănătos, cartof de munte.
Gazetino 