Câmpurile noastre iau înfățișarea celor din Franța sau Olanda fără să le fi cultivat cineva. Semn că sunt mai deștepte decât noi!
În fond, viața e frumoasă așa cum vrea ea să fie, orice ne-am dori noi, tot cum vrea ea iese. Nu știu ce floare violet este aceea care a învinețit câmpurile, dar e frumoasă și a ieșit în calea noastră din propria voință.
Trebuie să-ți povestesc despre ele. Cîmpurile de aur se întind de-a lungul Dunării, ar fi trebuit să le vedem vară de vară. Cititorule, nu e ceva mai frumos decît cîmpurile noastre de aur, deșirate pe spinarea pămîntului, în susul și în josul fluviului!
Ții minte mirosul lor sălbatic, de ierburi coapte, de căldură și soare? Ții minte culoarea cerului și liniștea întinderii?
Citește în continuare „În lungile nopți de iarnă, amintește-ți cîmpurile de aur”
Gazetino 