Se uită în ochii tăi și taie cu gîndul, aerul care vă desparte. Omul blestemă așa cum ar arunca săgeți, cum ar azvîrli cu halebarda sau ar apăsa lug pe trăgaciul mitralierei. Apoi răsuflă ușurat, a făcut-o.

„Să nu mai apuci să vezi cînd s-o coace porumbul ăsta!” Îl blestemă țăranul pe activistul comunist care-i confiscă pămîntul. E forma lui de revoltă neputincioasă, arma secretă care taie carnea dușmăniei fără să-l umple de sînge pe mîini. Îl răcorește.

Blestemul îl descarcă pe om de furie ca prăjina pusă paratrăsnet printre furtuni. Între cer și pămînt, furia lui biciuie aerul și cade ca un scurtcircuit apoi, se scurge tăcută în țărînă.

Citește în continuare „Blestemul, ca viața! De la soldații lui Napoleon la WikiLeaks” →