Etichetă: biserica

REPORTAJ + VIDEO. Adevărata poveste de iubire a Prințului Charles pentru Transilvania. Cum a început totul

Fragment dintr-un reportaj realizat pentru NCN TV Cluj despre Transilvania lui Charles și adevărata poveste de dragoste a prințului pentru aceste locuri

În Viscri, satul s-a golit pe nesimțite. Sașii au plecat la începutul anilor ’90. Cu toții. A mai rămas doar familia Sarei. Din Richiș au plecat, iar, toți. A mai rămas doar Hans cu soția. I-au plecat și frații și prietenii și copiii. Toți, toți. Într-o dimineață, a ieșit în drum și nu mai era nimeni.

Apoi au început să vină, rînd pe rînd, oameni noi. Majoritatea romi. Au umplut ogrăzile și s-au așezat în casele sașilor.

Departe de lumea dezlănțuită de după căderea comunismului, o întreagă lume construită cu sute de ani în urmă, de primii oameni liberi ai imperiului, se înlocuia cu alta, venită de nicăieri.

Citește tot reportajul

Generația așteptată la biserică. A sosit Ponta și s-a așezat pe scaun, poporul dincolo de gard

Duminică a fost mare slujbă la Mănăstirea Lainici. S-a sfințit o biserică nouă și a fost canonizat un fost stareț. Peste 5000 de oameni au îngenuncheat pe caldarîmul din fața mănăstirii și s-au rugat pentru nevoile lor. În vremuri grele oamenii caută o speranță la ușile bisericilor.

În fotografiile de la eveniment, însă, se vede cum în fața tuturor, apărați de garduri și jandarmi, singurii așezați pe scaune și avînd aer să respire, despărțiți de mulțime, stau politicienii.

În fruntea lotului, baronește, stă chiar Victor Ponta cu soția, apoi tînărul Mugurel Surupăceanu, nevasta lui și încă vreo doi-trei din gașcă. Fără rușine, acest Che Guevara al stîngii românești stă pe scaun la adăpost, separat de „prostimea” pe care cică o reprezintă, ascultînd ca prin vis o slujbă cu care nu are de-a face nici cît cu bona filipineză. Citește în continuare „Generația așteptată la biserică. A sosit Ponta și s-a așezat pe scaun, poporul dincolo de gard” →

Bartolomeu Anania și politica: Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu. Un remember de jurnalist

Prima mea întîlnire cu Bartolomeu Anania a avut loc într-o dimineață de primăvara, în 1998, și ea a venit pe fax. Era un comunicat de presă în care arhiepiscopul, căci arhiepiscop era atunci, al Vadului și Feleacului, amenința spunînd că dacă guvernanții nu vor fi atenți la cererile Bisericii, biserica poate să și facă politică. Iar cuvîntul Bisericii va cîntări greu în fața enoriașilor.

Mi s-a părut ciudată poziția prelatului și am pornit fără grabă spre a înțelege ce se întîmplă. Am mers la Arhiepiscopie și am stat de vorbă cu vicarul administrativ, Iustin Tira. Am înțeles că problema erau banii: guvernul și ministerul cultelor respingea cererile de finanțare din partea arhiepiscopiei. Comunicatul semnat de Înaltul Bartolomeu era deci – o atenționare.
Citește în continuare „Bartolomeu Anania și politica: Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu. Un remember de jurnalist” →

Brandul de țară, între Vladimirul balcanic și Sântămăria Orlea occidentală: Biserica fără oameni

Ramase pustii pe dinauntrul lor, forme golite de viata, simple obiective turistice, bisericile monument ale Romaniei se intind pe doua continente, unesc Estul cu Restul si tac asteptand suflarea preoteasca sa le trezeasca la viata. Doua tipuri de cultura, de credinta, de rit, de traditie, Occidentul si Balcanii religiosi, in aceeasi tara, de o parte si de alta a muntilor. Dincolo de ce le desparte si ce le uneste, ramane pustiul dintre zidurile lor. Raiul si Iadul din Vladimir si Cavalerii din Santamaria Orlea unesc Balcanii de Vatican si tara de la Sud de cea de la Nord intr-o Romanie pierduta in cautarea de sine.

Magistrala, petrolul si oltenii
In satul lui Tudor Vladimirescu se coboara dintre dealurile Gorjului, pe “magistrala” pietruita de compania petroliera, de-a lungul sondelor de titei si a conductelor de gaze. Drumul este unul greu, copt de dogoarea soarelui, uscat de arsita si pulbere de praf, seamana cu orice drum balcanic, de pe la Srebrenita, printre stancile Macedoniei sau in miezul saracacios al Albaniei. Este un drum de intoarcere in timp. Satul zace tacut, in miez de vara. Batranii pe la porti mijesc privirile spre trecatorul strain. Tac si privesc sceptici, insemnati cu urmele unei lipse cronice de iod, gusati si strambi de la apa, nu te saluta. Pe gardurile de uluca dorm la soare, paunii. Pasari obisnuite ale ograzilor din Vladimir. Aproape de biserica, de o parte si de alta a drumului, se ridica o padure de cruci. Pentru fiecare mort al satului s-a asezat o cruce de lemn pictata stangaci, in culori vii, pentru ca ceva din ele sa mai ramana dupa ce le spala ploile si soarele.

Iadul te taie de la intrare
Biserica din satul lui Tudor Vladimirescu a fost ridicata prin secolul 17. Alba si singura, cuibarita intre dealuri, este o biserica in cel mai pur stil balcanic. Pictura din exterior respecta canoanele bizantine, senina si cuminte, deasupra unui brau muntenesc desparte zidul in doua lasand albeata de var sa inconjoare baza. In capatul sirului de sfinti, pictati de aceeasi mana, dar intr-un alt stil, laic, stau ctitorii, boierii Garbesti. Calare, cu un aer romantic, ei poarta flori in mana.
La intrare, in pridvor, pictura intunecata, in tuse groase, negre, cum numai in bisericile din Grecia se mai gaseste, de-a dreapta usii sta Iadul si de-a stanga Raiul. Cerul intunecat acopera bolta. Intrarea este dramatica, ca orice poveste balcanica despre virtute si pacat. Despre eroi si decadere. In ea se aduna putinii batrani ai satului, duminica, la liturghie. In restul zilelor, sta lacatul pe usa. Din turla bisericii zbora porumbeii. Semn al pustiirii.

Trei straturi de cult
La 200 de kilometri mai spre nord, in Hunedoara, una dintre cele mai vechi biserici transilvanene, Santamaria Orlea sta singura, ferecata cu cheie. Zidurile ei gotice au fost ridicate de mesteri din Occident adusi de unguri, cand au pornit sa ocupe Transilvania si au construit cetatea fortificata. In secolul 13, biserica a fost pictata simplu, cu 12 cruci, pe zidurile din interior. “Apoi, cand tinutul a fost recucerit, biserica si domeniul au fost donate de Iancu de Hunedoara familiei Candea. In perioada aceea a fost pictata in stil ortodox, vedeti aici nasterea Domnului, langa tribuna, la sud, e Raiul si Iadul mai incolo. Pictura este autentica, am vrea sa pastram totul, dar nu sunt bani si nu stim cand va putea fi restaurata asa cum se cuvine”, explica Emanuel, custodele bisericii.

Si o bata reformata
Dupa ortodoxie, biserica a devenit protestanta si peretii ei au fost varuiti in alb. De sub albul acela s-au ivit, in timp, culorile picturii catolice si ale celei ortodoxe. Dar in sat nu mai sunt decat zece reformati, cativa catolici, iar ortodocsii au biserica lor. Preotul aproape ca nu mai slujeste acolo, se duce “pe sate” sa adune credinciosi. “Reformatii de aici sunt oameni duri, neingaduitori. Intr-o duminica, parintele a dat ingaduinta baptistilor sa tina aici o sluijba. In timpul cantarilor, un barbat din sat, reformat, a venit cu o bata in mana si i-a amenintat cerandu-le sa iasa din biserica lor”. Asa ni-i descrie tanarul Emanuel pe reformatii ramasi sa pazeasca biserica Santamaria Orlea. Dar sa nu uitam, el este baptist, iar pe tricou are scris un verset din Biblie. Din turla pustie a bisericii isi iau zborul speriati, cativa porumbei. Semn ca, si aici, clopotele s-au obisnuit sa taca.

Latinii din Balcani
“De ce nu avem un brand de tara? Pentru ca nu a avut cine sa adune o suta de capete luminate la un loc si sa le puna in slujba unui proiect national. Brandul de tara nu este doar o chestiune comerciala, de piata, in primul rand inseamna sa ne descoperim pe noi insine, sa recladim identitatea nationala, pe valorile in consens recunoscute. Suntem cel mai estic popor latin ortodox. Iata o baza de la care am putea porni. Dar pentru asta este nevoie de mai mult decat de initiative la inceput de mandate politice, care mor pe parcurs, dupa ce au inghitit bani grei. E nevoie de credinta si vointa”, considera Eugen Ciocan, regizor si expert in comunicare vizuala.