Mitropolia în cumpănă. Se schimbă paradigma?

Moartea Mitropolitului Bartolomeu – Dumnezeu să-l odihnească – a venit prea repede. Biserica Română nu este pregătită pentru schimbare. Pentru nicio schimbare.

Cine îi va urma? se întreabă lumea. Citesc în Q-Magazin: Irineu Bistrițeanu, Vasile Someșanul, Ioan Selejan sau Andrei al Albei.

Acum cîteva zile, episcopul Vasile Someșanul îmi mărturisea: nici nu pot și nici nu vreau. Nu poate pentru că nu e episcop titular și nu vrea pentru că are ceva de făcut. Face bine.

Oricine altcineva va fi la Mitropolie, dintre cei vehiculați de zvonuri, lucrurile vor merge mai departe la fel. Biserica română este condusă încă, în același mod, cu mînă de fier, pe drumul propriei împuterniciri. Nu e pregătită pentru altceva.

Către popor

Am întîlnit azi cel mai interesant mesaj adresat lumii aflate în criză. Mesajul Bisericii Greciei către popor este poate cel mai bun discurs, cel mai frumos și inteligent mesaj public pe care l-am auzit vreodată. Putem să nu fim de acord cu unele idei, dar trebuie să recunoaștem sensul pozitiv al lui.

În timp ce românii se sinucid de disperare Biserica Română acaparează terenuri, smulge de la bugetul și așa sleit milioane de euro pentru o catedrală megalomanică, și ea, proiectul unor minți deformate. Niciun fel de grijă față de sufletul acestui popor.
Citește în continuare „Către popor”