Sezatoarea s-a mutat la mall

Batrinii din orasul lui Boc circula gratis cu autobuzul si merg seara de seara, in „pelerinaj” la mall. Au descoperit aceasta noua metoda de evadare din singuratate si de intrare intr-o noua iluzie. Nu cumpara nimic, rareori intra in magazine, dar stau pe canapele, se intilnesc cu alti pensionari la o poveste si se incalzesc. Se plimba pe sub boltele de plexiglas, pe linga reclamele marilor firme. Singuri sau cu alt batrin de mina, petrec citeva ceasuri sub palmierii stranii, nici ei la locul lor, si fara sa clipeasca se incalzesc la lumina unui loc de noi inventat.

Ninusca e din Aschileul Mic, are 83 de ani, ochii albastri si o parere formata despre mall-uri. Imbracata toata in negru merge usor aplecata, atenta, pe gresia ca gheata ce acopera citeva hectare de mall, in capatul dinspre Sud-Est al orasului. „Or facut si ai nosti, pe timpuri, biserici, dar aiastea sint mai mari. Nu stiu chiar bine cum le zice, magazine, magazine, da… aveam si noi la Aschileu mai demult coperative cu de toate. Cu piine, rachiu, chibrite, petrol… astea sint ceva modern. Mie imi place sa le vizitez. Cind ma duc vara la sat, acasa la rude, le-oi povesti cum e pe aici”, spune Ninusca din Aschileul Mic, care acum locuieste la Cluj, la copii.

E o batrina frumoasa, isi aminteste cum se faceau serbarile la sat, cind venea Craciunul, mai An Nou, vara dupa secere… Cel care termina primul primea cununa si-i cintau lautarii. Se intilneau la biserica, mai stateau oleaca la povesti. Sau la sezatori, iarna. Dar de ce o intreb toate astea? Pe batrina Ninusca o tulbura amintirile. Ii plac vitrinele, ii plac fintinile, ii place ca sunt „canapeiuri” pe care sa stai cind ostenesti.

Privitorii de vitrine

A fost profesoara de istorie, vine aproape in fiecare seara la mall, uneori pe la amiaz cu prietenele. Cind isi pot permite merg la un piure de castane, la etaj, cind nu, se plimba, povestesc, schimba pareri si se odihnesc pe canapele.

E o placere sa stai si sa privesti, e aerisit, e multa lumina. Nu avem bani sa ne cumparam ceva din magazinele astea. Nu sint pentru noi. O curea barbateasca, ati vazut, este peste o suta de lei! Si nici nu sint bune. Pe vremea mea o pereche de cizme erau din piele, te tineau zece ani. La fel un palton, din stofa buna! Acum sint facute sa le arunci, de, societatea de consum! Dar nu cu cumparaturile avem noi treaba. Ne place pur si simplu sa ne plimbam pe aici. E cald, placut si vezi oameni. Pensionarii nu-si permit sa cumpere ci sa priveasca. Vitrinele, aranjamentele, muzica… Altadata mergeam la terasa «Boema» pe Iuliu Maniu, sau la cofetarie, in centru, la Teatru sau la Opera. Acum nu ne mai permitem, stiti, biletul e scump. La fel si masa la restaurant. Dar aici venim des, de cind s-a deschis, ne facem plimbarea, cum ar veni. In plus, poate ca ne amagim, dar e un aer de metropola occidentala, nu de provincie. Noi nu ne permitem sa calatorim. Asta pentru noi e un fel de calatorie, si e gratis”, explica doamna Minerva, fosta profesoara, cum a ajuns sa-si petreaca zilele la mall. Uneori vine cu sotul, un barbat care mai profeseaza in invatamint, la particular.

Articolul integral, pe HotNews.ro

Foametea are nevoie de autorizaţie

  • Vechiturile se mută la periferie

Simbata si duminica, uneori si in cursul saptaminii, batrinii Clujului ies cu lucrurile lor de prin casa la vinzare, in piata. Isi asaza pe cite un ziar obiectele si asteapta, in frig, cumparatorii. Pentru ca strada Arges era astfel animata si „arata rau”, Directia de control a Primariei Cluj-Napoca le-a interzis sa mai desfasoare acest fel de comert in centrul orasului. Lor le este destinat tirgul de vechituri din Someseni, adica periferia.

Trimisi la periferie
Pentru batrinii loviti de foame nu este loc in centrul orasului. Faptul ca au ajuns sa-si vinda si ultimele vestigii ale unei vieti cindva stralucitoare, pe bani de nimic, este un lucru „atit de rusinos”, incit edilii nostri au hotarit sa il ascunda. Pudoarea autoritatilor a mers mai departe si, invocind faptul ca batrineii nu au autorizatie de vinzare, i-au alungat cu politia de pe caldarimul Pietei Mihai Viteazu. Oamenii s-au intors cu plasutele cu lucruri sau au pornit spre Oser.
„Nu stim ce au cu noi, nu vindeam cine stie ce. Am niste cesti, as fi vrut sa le vind cu oricit, numai sa-mi iau ceva de mincare din piata. Nu va spun cum ma cheama, ca nu vreau sa stie multa lume in ce situatie am ajuns”, se plinge o doamna mai in virsta, pina acum o prezenta sporadica in piata improvizata de pe strada Arges. Citește în continuare „Foametea are nevoie de autorizaţie”