Oamenii broaștelor. Frumoasa și vesela poveste a unor apucați

Dragi prieteni, am rămas cu gura căscată! Să vă povestesc. Există niște savanți pe lumea asta, n-am cunoscut prea mulți, dar unii m-au dat gata. Cei de care vă povestesc trăiesc în Anglia, și acolo se ocupă de studiul faunei într-o rezervație naturală. Rezervația nu e mare lucru, să nu vă închipuiți că e minunea naturii. Niște cîmpuri, niște bălți și niște păduri, ce-i drept frumoase, dar păduri și atît.

Ei bine, acolo cresc turme de iepuri, vulpi, căprioare, tot felul de lighioane, fac un fel de puierniță naturală din care se umplu apoi cîmpurile Angliei. Ca totul să fie frumos și bogat în lumea pe care ei încep să o reclădescă, au găsit și o broască, în ea stînd de acum echilibrul lumii. Au găsit-o și n-au mai găsit-o pentru că prin ’95 s-a terminat cu broasca, deși era importantă. Importantă rău, că savanții au început să o caute pe toată Planeta, morți-copți, trebuia să o aducă de unde o fi, înapoi în iazul ei de mîl.

Citește în continuare „Oamenii broaștelor. Frumoasa și vesela poveste a unor apucați”

REPORTAJ + VIDEO. Adevărata poveste de iubire a Prințului Charles pentru Transilvania. Cum a început totul

Fragment dintr-un reportaj realizat pentru NCN TV Cluj despre Transilvania lui Charles și adevărata poveste de dragoste a prințului pentru aceste locuri

În Viscri, satul s-a golit pe nesimțite. Sașii au plecat la începutul anilor ’90. Cu toții. A mai rămas doar familia Sarei. Din Richiș au plecat, iar, toți. A mai rămas doar Hans cu soția. I-au plecat și frații și prietenii și copiii. Toți, toți. Într-o dimineață, a ieșit în drum și nu mai era nimeni.

Apoi au început să vină, rînd pe rînd, oameni noi. Majoritatea romi. Au umplut ogrăzile și s-au așezat în casele sașilor.

Departe de lumea dezlănțuită de după căderea comunismului, o întreagă lume construită cu sute de ani în urmă, de primii oameni liberi ai imperiului, se înlocuia cu alta, venită de nicăieri.

Citește tot reportajul