S-a născut la Crușeț, unde vecini îi erau bunicii și mama Monicăi Lovinescu. Cei din familia Bălăcioiu au și botezat-o, de aceea poartă numele unei surori a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu – Azota.

Azota Popescu are acum 84 de ani. Ar fi putut să se odihnească la pensie dar de mai bine de 25 de ani cutreieră casele de copii orfani, construiește centre pentru ei și bate culoarele puterii prin București, încercând să schimbe legea adopțiilor pentru ca zecile de mii de copii orfani ai României să nu rămână condamnați la suferință, victime sigure ale sistemului.

Destinele împlinite ale copiilor adoptați și în același timp destinele rătăcite ale copiilor neadoptați, deveniți adulți marginalizați în risc de excluziune socială, au motivat-o, la începutul acestui an, să solicite din nou sprijin parlamentarilor pentru modificarea articolelor care îngreunează enorm adopția națională și fac imposibilă adopția internațională.

Propunerile formulate au fost transmise Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din Camera Deputaților, și ulterior, au fost analizate în cadrul unei întâlniri informale cu președintele Subcomisiei.

Propunerile însă, au fost ignorate de membrii Subcomisiei, „care nici măcar nu au participat la întâlnirea organizată”.

Documentul înaintat solicită mai multe îmbunătățiri ale legii, dar în primul rând cere renunțarea la condiția prin care familiile de români stabilite în străinătate sunt obligate să locuiască 6 luni pe teritoriul României.

De ce să lupți

După 35 de ani la catedră, o serioasă carieră didactică, Azota avea de ales între o viață liniștită, dedicată nepoților sau să se implice în cauza, aproape pierdută în România, a copiilor fără părinţi. Îi descoperise prin casele de copii în perioada când lucra la pionieri. Erau copiii nimănui. Nici măcar ai statului. Cei mai multi fără certificatul de naștere, fără un nume, fără copilărie. Bolnavi si flămânzi, condamnați la pieire.

Plină de compasiune și de revoltă pentru starea jalnică în care i-a cunoscut pe copiii din casele de copii din Victoria și Săcele, judetul Brașov, s-a întrebat: „Ce-ar trebui să facă pentru a salva acele ființe umane fragile și nepuncioase, condamnate de comunism la o viață închisă între ziduri reci și întunecoase? Cine și ce anume ar trebui făcut pentru copiii uitați printre străini de cei care le-au dat viață?” Întrebările fără răspuns de atunci au devenit obsesie între timp.

„Acele chipuri palide în zdrențe, priviri stinse, părul nespălat, bubițe la năsuc, piciorușele desculțe pe cimentul năclăit. Flămânzi și murdari. Se repezeau la geantă. «Ce mi-ai adus? Tu ești mama mea»? Pentru mine, sunt de neuitat!”, mărturisește acum Azota.

Fapte

Anii au trecut, ducând cu ei povara unor imagini ale suferinței și umilinței copiilor abandonați.

Până când, odată ce a ieșit la pensie, Azota Popescu a înființat Asociația Catharsis cu care a început să se ocupe de problemele copiilor din orfelinate.

În parteneriat cu fundația americană Hope Cottage Dallas a pus bazele primei rețele de asistenți maternali profesioniști în România. Trainingul organizat la sediul Asociației in două module, la care au participat specialiști ai Protecției Copilului Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Ilfov, Prahova, a contribuit considerabil la golirea caselor se copii.

„Au apărut primii asistenți maternali și odată cu ei, oportunitatea alternativei la o viață normală de familie. Mii de copii au părăsit orfelinatele În primele două luni, Protecția copilului încerca reintegrarea în familia biologică. În următoarele două se căuta o familie de adopție internă. Iar în ultimele două luni, copilul neintegrat și nedorit într-o familie de adopție națională avea dreptul la adopție internațională. Aici interveneau ONG-urile, 105 la vremea aceea. Asigurau celeritate și transparență procedurilor de adopție”, rememorează Azota.

Astăzi se mândrește cu adopțiile intermediate de Catharsis, interne și internaționale. A schimbat vieți, destine și mentalități. Mulți dintre tinerii adoptați internațional s-au întors în țară pentru a-și cunoaște familia biologică și patria natală.

În semn de solidaritate cu orfanii României, ei au inițiat campanii de promovare a adopție internaționale, au participat la dezbateri publice în Parlamentul României și au organizată grupuri de lobby pe rețelele sociale.

Azota vorbește, însă, cu tristețe despre zecile de mii de copiii nedeclarati adoptabili, „blocați abuziv și ilegal” în sistem până la majorat.

„Toti au plecat săraci din sistem, debusolați, măcinați de boli si suferință, condamnați pe veci la sărăcie, suferință si umilință. De la ei am aflat despre abuzurile emoționale, fizice si chiar sexuale din centrele de plasament, despre constrângeri si frustrări, absenteism școlar, dependență de medicamente, țigări și alcool. Toate acestea bine ascunse între coperțile unui dosar de carton. Dosare uitate prin rafturi și sertare.”

Între timp, Asociația Catharsis a reușit să construiască primul centru de zi pentru copiii nevăzători din județul Brașov, cu fonduri externe (oferite de General Electric, Bank Hannovra, Cehia și Budapesta). Și tot cu fonduri externe l-a dotat cu echipamente speciale de standarde europene (donate de partenerii din Italia: Oasi dell’Accoglienza Fano, Centrul de nevăzători Bolzano, Asociația Nevăzătorilor Lecce si Catania; Fundatia Forum din Olanda, fundația Hope Cottage Dallas, Clubul FriendshipForce Dallas & Sacramento).

Unic în România, Centrul de zi pentru copii nevăzători Brașov este o premieră națională în învățământul românesc.

Dorința Azotei de a-i scoate pe copiii nevăzători din beznă și monotonie, de a-i învăța să folosească bastonul alb, de a-i pregăti pentru integrare, de a-i integra în școlile brașovene din cartier, a devenit realitate.

La Centrul de zi Rază de lumină Brașov, copiii nevăzători au socializat, au învățat să scrie și să citească în alfabetul Braille (mașinile dactilo-Braille fiind aduse de Azota din Italia). Să navigheze pe calculatoare adaptate la voce sintetică (primele 6 calculatoare fiind aduse de Azota din Dallas, următoarele șase din Sacramento). Și-au format deprinderea de a se orienta în spații închise, dar și înafară, folosind bastonul alb. Zeci de bastoane fiind aduse de Azota din Catania. Mobilierul centrului a fost oferit de fundația americană Hope Cottage din Dallas. Ceasurile și termometrele vorbitoare, jocurile didactice și jucăriile educative, un microbuz pentru transportul copiilor nevăzători spre si de la centru primit din Olanda.

Eforturilor Catharsis li s-a alăturat și o firmă brașoveană, compania Schaeffler România, oferind suport financiar pentru cercul de pictură Soarele din Suflet, care a facilitat accesul copiilor nevăzători la o viată școlară normală. Cu ochii minții, copiii nevăzători pictează soarele și cerul, florile de câmp și fructele de toamnă. Picturile lor dat strălucire unor expoziții județene și veselie sălii de recepție?

În prezent, fondatoarea Centrului de zi pentru copiii nevăzători îl consideră cel mai îndrăzneț proiect dedicat Egalității de Șanse și Nediscriminării copiilor cu Dizabilități de vedere.

Toți pereții din sediul Asociației Catharsis Brașov sunt împodobiți cu diplome și premii, cu chipuri de copii în brațele părinților adoptivi și de tineri laureați, destine salvate, de pe toate meridianele lumii.

„Bogdan este student masterand la Universitatea Transilvania. Andreea este studentă în primul an la Psihologie. Adina și Tudorel au terminat liceul. Andrei a terminat 10 clase, Carmen opt…”, încearcă fosta profesoară să ni-i prezinte.

Azota a hotârât să nu obosească

Acum aproape 25 de ani, la propunerea orfanilor și împreună cu ei, a pornit campania „Vrem o Românie fără orfani”. Era 1 Iunie 2010, Ziua Internatională a Copilului. România avea peste 70.000 de copii instituţionalizaţi și doar 600 erau declarați adoptabili.

Campania și-a propus schimbarea legii adopției care menține zeci de mii de copii suspendati în sistem până la majorat, îngreunează adopția națională și face imposibilă adopția internațională, cu o lege care să garanteze dreptul la o familie fiecărui copil separat definitiv de părinți.

A inițiat și organizat 15 dezbateri publice pe tema adopţiei, dintre care 9 la Brașov, patru în Parlamentul României, două la ANPDCA și una la Guvern. A organizat două meetinguri in Piața Victorei și două conferințe internaționale pe tema Abandoned for life. A reușit astfel să determine de patru ori modificarea legii adopției dar articolul care condamnă orfanii României la o viață fără familie a rămas neatins.

Drama multora dintre tinerii dezinstituționalizați este motivul pentru care Azota le-a scris recent celor mai importanți lideri politici care decid soarta copiilor orfani sau abandonați, lăsați în grija statului.

Are o listă lungă de personaje, toți președinții de țară și toți premierii României cărora le-a scris de-a lungul timpului. Doar doi i-au răspuns, în tot acest timp, însă pentr a o îndruma spre parlament. Ceilalți nu i-au răspuns deloc.

Azota a mers în Parlament. Însă Parlamentul „nu era acasă”

Propunerile formulate în timpul dezbaterii de la Brașov la începutul anului 2024 au fost transmise Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din Camera Deputaților, și ulterior, au fost analizate în cadrul unei întâlniri informale cu președintele Subcomisiei. „Însă, propunerile noastre au fost ignorate de membrii Subcomisiei, care nici măcar nu au participat la întâlnirea organizată”, spune președinta Catharsis.

Pe scurt, propunerile lor vizează renunțarea la unele condiții greu de îndeplinit de familiile de români stabilite în străinătate care doresc să adopte copii din România.

„Sesizăm absurditatea, lipsa de logică a Art. 3 al Legii 273/2004, modificată și republicată în martie 2021care creează dificultăți inimaginabile cetățenilor români stabiliți în străinătate care aleg procedura adopției interne: unul dintre cei doi soți, de regulă soția, renunță și chiar pierde locul de muncă, diminuarea veniturilor, renunțarea la o viață de confort în familie, sacrificii pe perioada celor 6 luni de ședere obligatorie pe teritoriul României, înainte de a depune cererea pentru obținerea Atestatului”, se spune în documentul propus.

„Legea adopției în vigoare, modificată de patru ori până în prezent, nu servește interesul superior al miilor de copii refuzați pe procedura adopției interne, peste 5.000. Dimpotrivă, le reduce spre zero șansa la o familie proprie și permanentă”, precizează motivația documentului susținut de Azota și Asociația Catarsis pe care o conduce.

Acestei inițiative i s-au alăturat și alte organizații neguvernamentale.

În forma ei actuală, legea a produs consecințe grave, după cum arată documentul înaintat de Catarsis.

Peste 40.000 de copii sunt instituționalizați în prezent, dintre aceștia :

• doar 7.057 sunt eligibili la adopție, dintre care
• doar 1.377 au fost adoptați în cursul anului trecut, deși erau atestate 2.799 de familii, dintre care 64 pe procedura adopției internaționale
• doar 10 copii au fost adoptați pe procedura adopției internaționale, deși erau adoptabili peste 5.000.”

În opinia Azotei Popescu aceste date statistice sunt mai mult decât o oglindă în care se văd mii de copii cu probleme psihice, boli incurabile, neglijați, frustrați, umiliți, condamnați la pierire, în loc să crească înfloritori într-o familie de adopție. Este drama cu care se confruntă societatea românească în ultimii 20 de ani.

„Vă mai amintiți de cazul Sorina, refuzată de 120 de familii pe procedura adopțiilor interne? Este cel mai elocvent exemplu de eșec al statului român transformat doar de puterea de luptă a familiei adoptive într-un caz fericit. Sorina zâmbește astăzi din mijlocul unei familii iubitoare, din Statele Unite ale Americii”, explică Azota situația copiilor orfani în raport cu adopțiile internaționale.

Portret de femeie: Azota Popescu

Nascută la Crușet, pe 23 aprilie 1940, Azota era cea mai mică dintre cei cinci copii ai unei familii modeste. A terminat Școala primară de 7 ani în sat, după care a urmat Școala Pedagogică Mixtă din Craiova.

Absolventă cu media 10, a întrat la Conservatorul din Cluj fără examen de admitere, dar, un an mai târziu, după decesul tatălui, a renunțat și s-a înscris la facultatea de Litere de la Universitatea Babeș-Bolyai, „cărțile fiind mai ieftine decât pianul…”

S-a căsătorit cu un ofițer de radiolocație, care lucra într-o Unitate Militară situată pe Vârful Muntelui Băisoara.

A dat naștere la doi copii, primul a murit când avea 6 luni, al doilea, tot băiat, este bine realizat pe plan familial și profesional și are 62 de ani.

Are două nepoate, „cea mică studiază Medicina la Bruxelles, cea mare este absolventă, a studiat, lucrează și locuiește la Londra și a obținut cetățenie britanică”.