Azi noapte, după 12, tatălui meu i s-a făcut rău. Are 86 de ani și la orice rău te gîndești că e ultimul rău. De azi dimineață nu mai mănîncă și nu mai vorbește. Mama a crezut că e supărat pe ea pînă și-a dat seama că e altceva.

De atunci, o sun pe biata de ea din minut în minut, că am și „căpiat-o” cu telefoanele, cum i-a scăpat să-mi zică. (Sînt departe de ei și cum nu pot fi acolo, încerc să-i veghez așa, vreau să le aud vocea, respirația, măcar atît.) Însă, de cîteva ori mama nu mi-a răspuns, poate că era în camera lui, cu grijile. Mi s-a părut însă că aud ușa scîrțîind în timp ce aparatul suna încă. Și-am mai așteptat o clipă, ca să ajungă să-mi răspundă. Apoi mi-am dat seama că am luat-o razna și că trebuie să mă adun.

Citește mai departe!