O nouă suspendare a lui Băsescu. Din nou?!

Se pare că după o iarnă agitată și o vară nebună, ni se pregătește și o toamnă ieșită din minți! Cum spunea cineva, parcă ne-am luat abonament la circ!

Am tot auzit dar n-am luat în serios, pînă ieri, un scenariu conform căruia USL ar pregăti o nouă suspendare a lui Traian Băsescu.

Se spune că actuala putere are de gînd ca pentru alegerile din 9 decembrie Parlamentul să decidă organizarea unui referendum cu întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea lui Traian Băsescu?”

Evident, se mizează pe un scor zdrobitor împotriva marinarului, iar după alegeri să mergă Antonescu la Cotroceni și să numească un premier. Adică, pe Victor Ponta.

Asta pentru că se tem, pe bună dreptate, că Traian Băsescu nu-l va mai numi încă o dată pe Ponta.

De ce doar ieri m-am uitat cu mai multă aplecare la un astfel de scenariu? Pentru că mi-a atras atenția figura lui Ponta cînd a ieșit de la CSAT. În mod normal, dacă n-ar avea în cap ideea unui nou episod cu suspendarea ar sta liniștit și ar încerca să demonstreze că el și ceilalți sunt guvernanți serioși, ca să-și convingă electoratul să-i voteze, nu?

Ei, dar nu e așa!

Citește în continuare „O nouă suspendare a lui Băsescu. Din nou?!”

Eu la CSAT mă plictisesc!

Ce credeți că face un ministru în ședința CSAT (cea mai importantă, unde se discută chestiuni de strategie, siguranță națională…) ? Scrie pe facebook! Și nu orice, scrie că se plictisește!
Așa a făcut astăzi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi!
Fraierul a crezut că dacă a plecat șefu, Victor Ponta, asta era cumva un semnal ca ședința lui Băsescu trebuie batjocoriută, luată în derîdere! A adăugat și el o flegmă, repede, lingușitor!

Dar n-a făcut decît să ne arate încă o dată că oricine, dar oricine poate ajunge ministru în această țară! Poate doar noi, naivii ne mai închipuim că treaba e o chestie serioasă, cea mai tare dintr-o țară!

Ei, nu! Ei știu că dacă-i lingi pantofii șefului de partid, aduci bani și voturi, ajungi ministru și dacă ești bocanc!

Păi amintiți-vă: Adomniței, Igaș, Liviu Pop…

Dan Diaconescu.ro

Luaţi-l pe Dan Diaconescu şi uitaţi-va la el. Este expresia fidelă a unei Românii. Cea politicianistă, ticăloşită, circară, avară, superficială, populistă, deprofesionalizată. Ea a crescut ca o gogoaşă, de la an la an. S-a umflat de n-o mai poţi stăpîni.

Dacă acestă Românie o învinge pe cealaltă, definitiv?!

Care e cealaltă? Aia care se uită chiorîş la tot şi la toate, care stă şi analizează, strîmbă din nas. România impotentă.

Şi atunci?

Dar pentru un prieten

Dacă stai pe gînduri și nu știi cu ce să începi, uită-te în jur. Primul lucru pe care-l vezi este și cel mai important: pămîntul pe care calci, cerul pe care-l respiri, soarele care le luminează.

Cu ele trebuie să începi.

Dumnezeu așa a făcut. Abia apoi a venit rîndul omului.

E atît de simplu!

„E timpul să terminăm cu spitalul lui Domn’ Profesor!” Interviu cu Ovidiu Turdean, șeful Comisiei de Sănătate din Consiliul Local Cluj-Napoca

Vedem în fiecare an cum spitalele clujene se degradează, deși la ușile lor se adună tot mai mulți pacienți din toată țara. Într-un sistem normal, numărul pacienților ar da valoare și ar aduce venituri spitalului, dar noi vedem cum saloanele se ruinează, iar clinicile private ale unor medici din sistem se ridică alături, ca oaze de lux și performanță. Diagnostuicul pus de consilierul local Ovidiu Turdean pentru sistemul de sănătate local este dur: sărăcie, incompetență, sistem piramidal. Ce soluții propune și pe cine se sprijină ideile lui ne explică în interviul care urmează.

Citește interviul!

Cînd a pomenit MRU prima dată despre Alianța de azi

MRU nu a uitat cînd a spus prima dată despre ce are de gînd să facă, despre platforma de centru-dreapta. A amintit la Gandul Live asta seară despre faptul că ideea îi aparține si că a lansat-o prin mai.

Da, am găsit textul, este în primul interviu acordat după căderea Guvernului Ungureanu. Interviul pe care i l-am luat pentru Transilvania Live în mai. Iată ce spunea încă de atunci.

„Eu mă gândesc cât se poate de clar la o platformă care să reunească tot ce înseamnă interes politic față de dreapta, față de o ideologie care să conserve șansele României și care să reprezinte – fără rest – interesele cetățenilor României” spunea Mihai Răzvan Ungureanu.

Acela a fost începutul să vedem ce urmează.

Sfîrșit de vacanță. Copilul din porumb

Cum ști dacă a fost bine în vacanță? Păi, îl aduci acasă – cum pe cine? pe SINGURUL ȘI MINUNATUL; îi dai toți pantalonii din dulap și dacă nu-l mai încap niciunii, dar niciunii, e clar! A fost bine!

Mamaie i-a dat să mănînce și dimineața și pe la 10 și la prînz și pe la 5, dar mai ales seara, cînd, frînți de oboseală, se așezau și ei la masă și se odihneau mîncînd!

Dar au făcut treabă multă, toată vara. Au dat mîncare la rățuște, la pui, gîinile, pisicile, cățeii. Știți voi, cîte nu sunt de făcut la țară! Au udat în grădini (mai ales florile!), lămîiul, dafinul, leandrul. Are leandrul lor o puzderie de flori parfumate, e cît un copac și s-a aplecat de atîta floare!

Plus că au făcut niște renovări la casă, s-a lucrat intens în vara asta!

Citește în continuare „Sfîrșit de vacanță. Copilul din porumb”