Copilul meu a vrut să vă „citească” o poezie!
Iat-o!
Cu valul vremilor ce curg
Atâtea cântece s-au dus,
Și valul vremilor ce curg
Atâtea cântece-a răpus…
Eu va sarut, pareti strabuni,
Pe varul alb, scobit de ploaie…
…………………………..
De ce-ți stergi ochii cu cămașa,
Ori plângi, vecine Niculaie?…
Octavian Goga – Casa noastră
PS: Cam scurtă, dar ni se umbriseră și nouă ochii!
Vă amintiţi povestea stufărişului? Dacă nu, o mai puteţi răsfoi o dată, de aici.
În draft, e vorba de o rezervaţie de lângă Cluj, de la Sic, unde natura s-a concentrat ca la facerea unui ou şi din care a ieşit viata, un miracol cu mii de capete. Locul musteşte de vieţuitoare, de la şerpi la gâze, păsări rare şi raţe sălbatice.
Citește în continuare „Plan de salvare pentru Stufărişul de la Sic”
În week-endul ăsta n-am avut timp ;), dar promit să mă duc din nou în Santorini și vă fac eu un film de acolo să vedeți de ce e locul unde s-a concentrat toată frumusețea și lumina lumii!
De ce e locul unde ai vrea să trăiești și să mori.
Se spune că, în zece, douăzeci de ani, un cutremur precum cel de acum trei mii de ani va scufunda insula.
Dar o putem lua de acolo până atunci, nu?
Ungureanu este mai mult produsul așteptărilor noastre decît produsul lui însuși, de aceea este mai important decît un politician care s-a înfipt din interes propriu în schemă. Este un potențial de izbândă sau de dezamăgire enorm, are o responsabilitate imensă.
Dar, despre cum este el și ce face, sper să vă pot oferi o analiză serioasă, însoțită de un interviu. Acum vreau să vă spun că asistăm la un punct nevralgic în traseul lui. Este atacat mișelește, știindu-se faptul că este novice în lupta asta de guerilă și că poate pierde. Dar de cine?
Ai ce-ţi doreşti, asta cred azi. Lumea mea imperfectă să rămână aşa.
La Hurezani e toamnă. Pisicile s-au înmulţit, lămâiul e plin de lămâi (are chiar vârsta mea!), Supersonda din sat grohăie când o apucă, dar încă nu scoate nimic, vinul a ieşit dulce, găinile au scăpat netăiate, mama e tot mai bine, iar Vlad creşte frumos.
Fraților, sloganul ARD e foarte bun. Exact asta am simțit ani la rând căutând adevărul, miezul tuturor lucrurilor, sursa, cauza cauzelor, secretul secretelor, ce anume îi lipsește acestei părți de lume ca să se ridice din propria cenușă. Inima.
Podul de la Coșbuc intră în categoria lucrurilor care uimesc pe străini și îi lasă nepăsători pe români. De ce…? Au trecut pe lângă el toată viața și li se pare că știu totul despre el… dar sunt mulți care n-au știut niciodată povestea lui, pe ce pășesc. Odată restaurat podul ar trebui să devină un pol de atracție al comunei și nu numai. Idei ar fi multe, trebuie doar implicare totală, la toate nivelurile.
În vara aceasta scriam despre ultimul pod acoperit din Estul Europei, încă funcțional, dar care are nevoie urgentă de reparații: Podul Iubirii din satul lui George Coșbuc. Pentru că nu sunt bani destui, iar proiectele costă, dar nu există nici priceperea autorităților de a se descurca în hățișul birocratic, podul a rămas să se năruie sub greutatea mașinilor și căruțelor pe care nu le poate opri nimeni. Podul iubirii se prăbușește sub povara nepăsării, spuneam atunci.
Dar iată că, într-o seară târziu, la întoarcerea de la lucru, un inginer român din Canada găsește, navigând pe internet, articolul. Tresare. Nu știa că avem așa ceva. El chiar la asta lucrează: restaurează podurile acoperite ale Canadei. În noaptea aceea, în timp ce copiii lui dorm, Cătălin Petcu ne scrie o scrisoare. Vrea să salveze podul, vrea să se implice și să facă o echipă pentru restaurarea lui.
Gazetino 