În țara caloriferului lui Marga, românii au descoperit soba de la bloc

În țara caloriferului lui Marga, românii au descoperit soba de la bloc

Transilvania e cuprinsă brusc, pe la sfârșitul lui noiembrie, de frig și ceață. Aproape din fiecare oraș vin comunicate despre înscrierile la subvenția pentru căldură. Peste tot se fac cozi în așteptarea ajutoarelor la încălzire. Gazul se scumpește și el, iar lemnele, poate mai mult decât oricând, devin marfă de contrabadă. Tot mai mulți români renunță la încălzirea pe gaz, iar fabricile de sobe încep să aibă clienți.

Deși în vara aceasta am aflat de la un distins profesor universitar, Andrei Marga, faptul că un ardelean din Mediaș ar fi descoperit caloriferul, românii n-au auzit de asta, ei redescoperă soba. Tot mai mulți transilvăneni au fost nevoiți să-și facă sobe, chiar și la bloc.

Orașele acestei țări arată iarna ca niște sate cu hornuri care trimit spre cer fuioare de fum din blocuri fără acoperișuri. Huedin, Aleșd, Abrud…

Citește mai departe!

Majorități. Parlamentare sau electorale?

De fapt, cei care spun: nu voi fi premierul desemnat de TB, spun nu mă interesează sau nu am susţinere în partid. Dar dacă există un motiv zdrobitor pentru care Ponta sa nu poata fi numit, atunci PSD se va replia repede spre unul de-al lor si-l vor sustine, că altfel, nu ajung nici ei la guvernare. Să vedeti ce majorităţi se fac atunci! Parcă la debarcarea guvernului Ungureanu s-a făcut vreo majoritate electorală? Nu, s-a făcut una parlamentară! Pe Ponta nu l-a pus o majoritate electorală la guvernare și pentru asta tot s–a simțit legitimat. Atenţie, nu e o apreciere ci o constatare!

Acesta nu este un comunicat de presă,

este o scrisoare pe care v-o trimit dintr-o lume paralelă cu cea în care mă mișc zilnic. Acolo unde mă duc rareori, cam o dată pe an, și-mi reproșez asta. Fac o călătorie, constat ce am să vă povestesc și vouă și mă întorc. Parcă mai bine un pic, am mai multă încredere că viața merge mai departe. Că nu totul este o mizerie. Că nu suntem pierduți de tot.

Am un prieten filosof, Claude Karnoouh. Este francez și a trăit mulți ani în România. Domnia sa spune în cuvinte multe și frumoase ceva ce o să vă rezum eu acum destul de brutal: că societatea capitalistă a luat-o razna, consumă până se autoconsumă și asta ne denaturează, ne înnebunește și ne împinge, în goana după bani, în chiar hăul pierzaniei. În general, prietenul meu are dreptate.

Dar când constat că există mici semne ale trezirii la realitate, excepții de la regula generală, mă bucur să le spun asta tuturor. Și poate că acesta este singurul motiv pentru care fac presă.

Acum trebuie să revin la subiect și să vă spun de ce vă scriu.

Cu un an în urmă, era în septembrie 2011, am fost invitată să cunosc o mână de oameni care lucrau la Fundația pentru Comunitate. Erau puțini, dar și presă puțină. Numai copiii erau mai mulți. Erau și cai și doi antrenori. Ce se întâmpla: Fundația aceasta care este finanțată, culmea, de o companie petrolieră, și anume MOL, finanțează programe de sprijin pentru copiii cu dizabilități. Atunci ne era prezentat programul „Pe cai, toți suntem egali!” al unei mici asociații din Aiud, care-i învăța pe copiii cu dizabilități să călărească un cal. Sau doi cai, pentru că al treilea rămăsese la Aiud, iar pentru al patrulea urma să ceară bani de la fundație. L-au cumpărat în ianuarie și așa au ajuns să poată primi peste cincizeci de copii (ei, nu toți deodată!) în grajdul lor fermecat.

Încet-încet, vă dați seama, România învață să pășească în lumea liberă de sub dominație guvernamentală, să se descurce pe cont propriu, să facă programe, să învețe limba supraviețuirii. Au primit banii și-au cumpărat și al patrulea cal, au tot mai mulți copii înscriși la clubul lor și staulul acela modest din Aiud este locul unde în fiecare zi se naște ceva. În plus, câțiva oameni au un loc de muncă.

La fel se întâmplă la Pașcani, la Bacău, la Craiova, la Brașov, la Gheorgheni, la Cluj sau la Buziaș.

Și-n alte orașe ale României, pentru că fundația are acoperire națională, iar suma totală pe care o alocă în fiecare an este de 300 de mii de lei. Fiecare organizație face altceva, dar cu toții ajută copiii bolnavi.

În curând, de sărbătoarea darurilor, adică în ziua de Moș Nicolae, pe 6 decembrie, Fundația pentru Comunitate va anunța câștigătorii programului pentru sănătatea copiilor pentru anul următor.Vor primi cadouri cam ciudate, fiecare organizație vrea să cumpere te miri ce cu banii primiți, dar vă rog să vă uitați un pic la ei și să vedeți cât de mult înseamnă să meargă pe picioarele lor. Și copiii și oamenii mari care trebuie să-i salveze cumva.Nu e tonic să știi că până și o companie petrolieră a înțeles că nu putem merge mai departe decât împreună? Cel cu mașina, alături de cel care merge pe jos, alături de cel care șchioapătă.

Și nu uitați să vă uitați după ei, în 6 decembrie.

Ruxandra Hurezean, Cluj-Napoca

hipoterapie 035

Copilul care a pus Clujul pe harta marii cinematografii. Primul interviu al copilului de Oscar

L-am găsit la grădiniţă. Aaron a turnat deja două filme, ultimul e încă în lucru. Cel de care vă povesteam are 11 minute şi a dat lovitura. E premiat, e în topuri, va fi şi la Oscar. Dar Aaron nu are treabă cu asta. Pentru el lumea se împarte pe zile în care se joacă, doarme, „face lucruri”, se joacă. Alergă printre blocuri, în Mănăştur, un copil ca toţi copiii la cinci ani.

S-a născut pe 4 iulie, de ziua Americii. Acum a sosit la grădiniţă pentru nişte cursuri de actorie. Azi e prima zi. Trece la profesionişti! Mai sunt vreo douăzeci de copii şi toţi se uită curioşi la profa de teatru.

Mihaela îi învaţă „chestii”, cum să recite, să danseze. Sonia cântă la cana de tablă. Aaron stă cuminte pe o băncuţă. Nu e Spiderman, nu e Batman, nu e Superman. E un copil frumos şi cuminte, ultimul din rând. Micuţ şi slăbuţ, cu ochi frumoşi, un copil ca toţi ceilalţi. Doar că el a început într-o zi o călătorie aparte.

Citește mai departe!

Din om a mai rămas doar umbra

Am văzut un documentar despre Hiroshima. Americanii au aterizat la câteva zile după ce au lansat bomba atomică, să-i evalueze efectele. Să constate pagubele.

Din oamenii care fuseseră foarte aproape de locul unde explodase bomba, rămăsese doar umbra.

Ei se evaporaseră cu totul. Doar o pată pe ciment arăta că acolo, între foc și pământ fusese un corp.

Așadar, cu ce ne ocupăm acum, înainte ca după noi să rămână doar o pată pe asfalt?

Eu am să plec puțin…

Reacții de campanie: „Te-am văzut pe stâlp! Ce făceai acolo?”

Am fost la o întîlnire a candidaților USL la parlamentare. Ideea organizării unei astfel de întâlniri cu blogerii a fost foarte bună, dar candidații au ieșit cam triști de acolo.

Erau obișnuiți cu un public comod, care nu înțelege multe, nu-l interesează, nu reacționează. Tu vorbești, el se face că ascultă și gata. De data asta, a fost ca un duș rece. Nu bănuiau că este și un public dur, avizat, cu o privire de ansamblu asupra lumii. Ei au intrat pe Facebook și-n lumea virtuală crezînd că e ca pe stâlp. Pui poza și fugi. (Unul dintre candidați chiar povestea afectat cum îi sună telefonul continuu și-i spun cunoscuții: Băi, te-am văzut pe stîlp, ce făceai acolo?, vedeți cum începe lingușeala?!)

Citește mai departe!

Cuvinte potrivite

Voi ați găsit cuvântul potrivit, care să caracterizeze perfect această campanie electorală?

Nesimțire, eu ăsta cred că e!