Am stat de vorbă cu Anca în șopronul unei ceainării, o raritate în mediul rural de la noi, încercând să aflăm cum a reușit să reînvie satul.
Anca dă viață unui sat din Transilvania de mai bine de douăzeci de ani. Atunci când aproape toți plecau, ea a rămas. Ba mai mult, l-a adus cu ea și pe francezul Charlie, care venise în România cu o bursă Erasmus, când ea era studentă la Sibiu.
Au hotărât să rămână în satul ei natal, pentru că „locul acesta avea mai mare nevoie de ei decât oricare altul”.
În continuare, un reportaj scris în urmă cu mai bine de 12 ani, avându-i ca protagoniști pe actualul Rege Charles al III-lea, Hans Schaas din Richiș și, bineînțeles, Anca și Charlie!
Emil Cențiu, un pasionat de educație STEAM și Software Developer în Londra, a pornit într-o aventură unică, traversând Europa pe bicicletă pentru a strânge fonduri în sprijinul Romanian Science Festival (RSF), primul și cel mai mare festival național de promovare a științelor în rândul elevilor.
El va parcurge un traseu care, la capătul său, va însuma 2462 de kilometri, trecând prin 10 țări și anume: Regatul Unit, Franța, Olanda, Belgia, Germania, Republica Cehă, Austria, Slovacia, Ungaria și România. Plecarea a avut loc vineri, 30 august din Trafalgar Square, Londra, iar sosirea la Pitești este prevăzută pentru 17 septembrie, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Romanian Science Festival.
Emil este implicat în aceast proiect ca mentor încă de la prima ediție, când era student la Universitatea Bristol din Marea Britanie.
Anul acesta RSF se află la a cincea ediție care este și cea mai de amploare. În lunile septembrie și octombrie RSF se va organiza în patru județe: Argeș (18-21 septembrie), Maramureș (18-22 septembrie), Iași (2-5 octombrie), Cluj (11-13 octombrie).
Emil este susținut de o echipă de voluntari RSF care se ocupă de toate detaliile logistice, de la planificarea traseului și rezervarea cazărilor, până la asigurarea proviziilor necesare.
Oana Romocea, co-fondator Romanian Science Festival a declarat pentru Presshub: „Romanian Science Festival a fost creat cu scopul de a oferi o platformă prin care orice român din diaspora, care dorește să contribuie la susținerea educației în România, să o poată face într-un mod semnificativ, oferind fie expertiză, voluntariat sau resurse. Emil este un exemplu remarcabil în acest sens. În cadrul RSF, el nu doar își aduce expertiza academică și profesională, dar anul acesta și-a îmbinat pasiunea pentru ciclism cu dorința de a contribui la educație. Emil este o sursă de inspirație pentru noi toți din comunitatea RSF și sunt convinsă că va fi, de asemenea, o inspirație pentru toți participanții la festivalul nostru.”
De ce această călătorie?
Educația STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) joacă un rol crucial în dezvoltarea tinerilor, oferindu-le abilități necesare pentru succesul în carieră și viață. Cu toate acestea, mulți elevi din România, în special din zonele defavorizate, rurale sau urbane mici, nu au acces la resursele și oportunitățile necesare pentru a explora aceste domenii.
Romanian Science Festival își propune să schimbe această realitate, organizând anual evenimente educative și programe de mentorat, aducând știința mai aproape de tineri, prin metode practice și non-formale, ateliere științifice și programe de mentorat.
Fondurile strânse în urma acestei călătorii pe bicicletă vor contribui la:
Sponsorizarea unei Caravane RSF în mediul rural: oportunitățile sunt considerabil reduse pentru copiii care locuiesc și studiază în sate și orașe mici; de aceea, RSF își propune să atragă o participare de 30-50% din această categorie de copii. Anul acesta RSF va ajunge în 16 sate și localități mici din patru județe: Argeș, Maramureș, Cluj și Iași.
Achiziționarea materialelor necesare pentru experimente: majoritatea participanților la evenimentele RSF nu a făcut niciodată un experiment științific în cei 12 ani de școală. RSF este prima lor ocazie de a participa la experimente științifice practice.
Extinderea festivalului: organizarea de evenimente în mai multe județe din România. În fiecare an RSF dorește să adauge încă două județe în programul evenimentelor.
În pline pregătiri pentru aventură, Emil (în centrul fotografiei) ne-a declarat: „Nu cred că este niciun secret că drumul către cunoaștere este pavat cu efort. Aceasta călătorie este o invitație la reflecție, o oportunitate de a vedea lumea prin ochii unui explorator, fie el științific sau sportiv. La fel cum un experiment necesită o pregătire meticuloasă și foarte multe ore de muncă, și această aventură mă va pune la încercare atât fizic, dar mai ales mental. Cu toate acestea, la fel ca în știință, satisfacția vine odată cu depășirea obstacolelor. Alătură-te în această călătorie și hai să demonstrăm împreună că știința este o aventură care merită tot efortul!”
Cum puteți ajuta?
Urmăriți călătoria: Pe paginile de social media RSF veți găsi actualizări constante despre traseu și provocările întâmpinate de Emil. Fiecare încurajare contează enorm și îi dă mai multă energie lui Emil. Fiți alături de el în această misiune pe care Emil și-a asumat-o.
Donați: Fiecare donație, oricât de mică, contează și va contribui la dezvoltarea viitoarelor generații de oameni de știință. Puneți dona accesând linkul aici: https://diasporalocala.galantom.ro/p/emil
Împărtășiți această inițiativă: Spuneți-le prietenilor și cunoștințelor despre campania lui Emil și încurajați-i să se alăture în călătoria sa, pe ruta pe care Emil o va urma.
Romanian Science Festival este o inițiativă care s-a născut din dorința de a implica cercetătorii și studenții români din diaspora academică în sistemul de educație din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele științifice.
Trebuie spus că, în prezent, comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 150 de mentori – studenți, cercetători și profesioniști români din diasporă – care se implică în diferite activități ale Romanian Science Festival: târguri de știință, webinarii, vizite la clasele online, concursuri și programe de mentorat. În fiecare an, tot mai mulți tineri specialiști din diasporă se alătură inițiativei.
De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus știința în peste 200 de școli din România și au ajuns la peste 133.000 de elevi din toate mediile sociale.
În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Falling Wall Foundation în categoria Science Engagement, inițiativa fiind declarată câștigătoare din peste 1350 de proiecte de promovare a disciplinelor STEM la nivel global.
Festivalul are două obiective principale. În primul rând, își propune să construiască o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România.
În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.
S-a născut la Crușeț, unde vecini îi erau bunicii și mama Monicăi Lovinescu. Cei din familia Bălăcioiu au și botezat-o, de aceea poartă numele unei surori a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu – Azota.
Azota Popescu are acum 84 de ani. Ar fi putut să se odihnească la pensie dar de mai bine de 25 de ani cutreieră casele de copii orfani, construiește centre pentru ei și bate culoarele puterii prin București, încercând să schimbe legea adopțiilor pentru ca zecile de mii de copii orfani ai României să nu rămână condamnați la suferință, victime sigure ale sistemului.
Destinele împlinite ale copiilor adoptați și în același timp destinele rătăcite ale copiilor neadoptați, deveniți adulți marginalizați în risc de excluziune socială, au motivat-o, la începutul acestui an, să solicite din nou sprijin parlamentarilor pentru modificarea articolelor care îngreunează enorm adopția națională și fac imposibilă adopția internațională.
Propunerile formulate au fost transmise Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din Camera Deputaților, și ulterior, au fost analizate în cadrul unei întâlniri informale cu președintele Subcomisiei.
Propunerile însă, au fost ignorate de membrii Subcomisiei, „care nici măcar nu au participat la întâlnirea organizată”.
Documentul înaintat solicită mai multe îmbunătățiri ale legii, dar în primul rând cere renunțarea la condiția prin care familiile de români stabilite în străinătate sunt obligate să locuiască 6 luni pe teritoriul României.
De ce să lupți
După 35 de ani la catedră, o serioasă carieră didactică, Azota avea de ales între o viață liniștită, dedicată nepoților sau să se implice în cauza, aproape pierdută în România, a copiilor fără părinţi. Îi descoperise prin casele de copii în perioada când lucra la pionieri. Erau copiii nimănui. Nici măcar ai statului. Cei mai multi fără certificatul de naștere, fără un nume, fără copilărie. Bolnavi si flămânzi, condamnați la pieire.
Plină de compasiune și de revoltă pentru starea jalnică în care i-a cunoscut pe copiii din casele de copii din Victoria și Săcele, judetul Brașov, s-a întrebat: „Ce-ar trebui să facă pentru a salva acele ființe umane fragile și nepuncioase, condamnate de comunism la o viață închisă între ziduri reci și întunecoase? Cine și ce anume ar trebui făcut pentru copiii uitați printre străini de cei care le-au dat viață?” Întrebările fără răspuns de atunci au devenit obsesie între timp.
„Acele chipuri palide în zdrențe, priviri stinse, părul nespălat, bubițe la năsuc, piciorușele desculțe pe cimentul năclăit. Flămânzi și murdari. Se repezeau la geantă. «Ce mi-ai adus? Tu ești mama mea»? Pentru mine, sunt de neuitat!”, mărturisește acum Azota.
Fapte
Anii au trecut, ducând cu ei povara unor imagini ale suferinței și umilinței copiilor abandonați.
Până când, odată ce a ieșit la pensie, Azota Popescu a înființat Asociația Catharsis cu care a început să se ocupe de problemele copiilor din orfelinate.
În parteneriat cu fundația americană Hope Cottage Dallas a pus bazele primei rețele de asistenți maternali profesioniști în România. Trainingul organizat la sediul Asociației in două module, la care au participat specialiști ai Protecției Copilului Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Ilfov, Prahova, a contribuit considerabil la golirea caselor se copii.
„Au apărut primii asistenți maternali și odată cu ei, oportunitatea alternativei la o viață normală de familie. Mii de copii au părăsit orfelinatele În primele două luni, Protecția copilului încerca reintegrarea în familia biologică. În următoarele două se căuta o familie de adopție internă. Iar în ultimele două luni, copilul neintegrat și nedorit într-o familie de adopție națională avea dreptul la adopție internațională. Aici interveneau ONG-urile, 105 la vremea aceea. Asigurau celeritate și transparență procedurilor de adopție”, rememorează Azota.
Astăzi se mândrește cu adopțiile intermediate de Catharsis, interne și internaționale. A schimbat vieți, destine și mentalități. Mulți dintre tinerii adoptați internațional s-au întors în țară pentru a-și cunoaște familia biologică și patria natală.
În semn de solidaritate cu orfanii României, ei au inițiat campanii de promovare a adopție internaționale, au participat la dezbateri publice în Parlamentul României și au organizată grupuri de lobby pe rețelele sociale.
Azota vorbește, însă, cu tristețe despre zecile de mii de copiii nedeclarati adoptabili, „blocați abuziv și ilegal” în sistem până la majorat.
„Toti au plecat săraci din sistem, debusolați, măcinați de boli si suferință, condamnați pe veci la sărăcie, suferință si umilință. De la ei am aflat despre abuzurile emoționale, fizice si chiar sexuale din centrele de plasament, despre constrângeri si frustrări, absenteism școlar, dependență de medicamente, țigări și alcool. Toate acestea bine ascunse între coperțile unui dosar de carton. Dosare uitate prin rafturi și sertare.”
Între timp, Asociația Catharsis a reușit să construiască primul centru de zi pentru copiii nevăzători din județul Brașov, cu fonduri externe (oferite de General Electric, Bank Hannovra, Cehia și Budapesta). Și tot cu fonduri externe l-a dotat cu echipamente speciale de standarde europene (donate de partenerii din Italia: Oasi dell’Accoglienza Fano, Centrul de nevăzători Bolzano, Asociația Nevăzătorilor Lecce si Catania; Fundatia Forum din Olanda, fundația Hope Cottage Dallas, Clubul FriendshipForce Dallas & Sacramento).
Unic în România, Centrul de zi pentru copii nevăzători Brașov este o premieră națională în învățământul românesc.
Dorința Azotei de a-i scoate pe copiii nevăzători din beznă și monotonie, de a-i învăța să folosească bastonul alb, de a-i pregăti pentru integrare, de a-i integra în școlile brașovene din cartier, a devenit realitate.
La Centrul de zi Rază de lumină Brașov, copiii nevăzători au socializat, au învățat să scrie și să citească în alfabetul Braille (mașinile dactilo-Braille fiind aduse de Azota din Italia). Să navigheze pe calculatoare adaptate la voce sintetică (primele 6 calculatoare fiind aduse de Azota din Dallas, următoarele șase din Sacramento). Și-au format deprinderea de a se orienta în spații închise, dar și înafară, folosind bastonul alb. Zeci de bastoane fiind aduse de Azota din Catania. Mobilierul centrului a fost oferit de fundația americană Hope Cottage din Dallas. Ceasurile și termometrele vorbitoare, jocurile didactice și jucăriile educative, un microbuz pentru transportul copiilor nevăzători spre si de la centru primit din Olanda.
Eforturilor Catharsis li s-a alăturat și o firmă brașoveană, compania Schaeffler România, oferind suport financiar pentru cercul de pictură Soarele din Suflet, care a facilitat accesul copiilor nevăzători la o viată școlară normală. Cu ochii minții, copiii nevăzători pictează soarele și cerul, florile de câmp și fructele de toamnă. Picturile lor dat strălucire unor expoziții județene și veselie sălii de recepție?
În prezent, fondatoarea Centrului de zi pentru copiii nevăzători îl consideră cel mai îndrăzneț proiect dedicat Egalității de Șanse și Nediscriminării copiilor cu Dizabilități de vedere.
Toți pereții din sediul Asociației Catharsis Brașov sunt împodobiți cu diplome și premii, cu chipuri de copii în brațele părinților adoptivi și de tineri laureați, destine salvate, de pe toate meridianele lumii.
„Bogdan este student masterand la Universitatea Transilvania. Andreea este studentă în primul an la Psihologie. Adina și Tudorel au terminat liceul. Andrei a terminat 10 clase, Carmen opt…”, încearcă fosta profesoară să ni-i prezinte.
Azota a hotârât să nu obosească
Acum aproape 25 de ani, la propunerea orfanilor și împreună cu ei, a pornit campania „Vrem o Românie fără orfani”. Era 1 Iunie 2010, Ziua Internatională a Copilului. România avea peste 70.000 de copii instituţionalizaţi și doar 600 erau declarați adoptabili.
Campania și-a propus schimbarea legii adopției care menține zeci de mii de copii suspendati în sistem până la majorat, îngreunează adopția națională și face imposibilă adopția internațională, cu o lege care să garanteze dreptul la o familie fiecărui copil separat definitiv de părinți.
A inițiat și organizat 15 dezbateri publice pe tema adopţiei, dintre care 9 la Brașov, patru în Parlamentul României, două la ANPDCA și una la Guvern. A organizat două meetinguri in Piața Victorei și două conferințe internaționale pe tema Abandoned for life. A reușit astfel să determine de patru ori modificarea legii adopției dar articolul care condamnă orfanii României la o viață fără familie a rămas neatins.
Drama multora dintre tinerii dezinstituționalizați este motivul pentru care Azota le-a scris recent celor mai importanți lideri politici care decid soarta copiilor orfani sau abandonați, lăsați în grija statului.
Are o listă lungă de personaje, toți președinții de țară și toți premierii României cărora le-a scris de-a lungul timpului. Doar doi i-au răspuns, în tot acest timp, însă pentr a o îndruma spre parlament. Ceilalți nu i-au răspuns deloc.
Azota a mers în Parlament. Însă Parlamentul „nu era acasă”
Propunerile formulate în timpul dezbaterii de la Brașov la începutul anului 2024 au fost transmise Subcomisiei pentru Drepturile Copilului din Camera Deputaților, și ulterior, au fost analizate în cadrul unei întâlniri informale cu președintele Subcomisiei. „Însă, propunerile noastre au fost ignorate de membrii Subcomisiei, care nici măcar nu au participat la întâlnirea organizată”, spune președinta Catharsis.
Pe scurt, propunerile lor vizează renunțarea la unele condiții greu de îndeplinit de familiile de români stabilite în străinătate care doresc să adopte copii din România.
„Sesizăm absurditatea, lipsa de logică a Art. 3 al Legii 273/2004, modificată și republicată în martie 2021care creează dificultăți inimaginabile cetățenilor români stabiliți în străinătate care aleg procedura adopției interne: unul dintre cei doi soți, de regulă soția, renunță și chiar pierde locul de muncă, diminuarea veniturilor, renunțarea la o viață de confort în familie, sacrificii pe perioada celor 6 luni de ședere obligatorie pe teritoriul României, înainte de a depune cererea pentru obținerea Atestatului”, se spune în documentul propus.
„Legea adopției în vigoare, modificată de patru ori până în prezent, nu servește interesul superior al miilor de copii refuzați pe procedura adopției interne, peste 5.000. Dimpotrivă, le reduce spre zero șansa la o familie proprie și permanentă”, precizează motivația documentului susținut de Azota și Asociația Catarsis pe care o conduce.
Acestei inițiative i s-au alăturat și alte organizații neguvernamentale.
În forma ei actuală, legea a produs consecințe grave, după cum arată documentul înaintat de Catarsis.
Peste 40.000 de copii sunt instituționalizați în prezent, dintre aceștia :
doar 7.057 sunt eligibili la adopție, dintre care
doar 1.377 au fost adoptați în cursul anului trecut, deși erau atestate 2.799 de familii, dintre care 64 pe procedura adopției internaționale
doar 10 copii au fost adoptați pe procedura adopției internaționale, deși erau adoptabili peste 5.000.”
În opinia Azotei Popescu aceste date statistice sunt mai mult decât o oglindă în care se văd mii de copii cu probleme psihice, boli incurabile, neglijați, frustrați, umiliți, condamnați la pierire, în loc să crească înfloritori într-o familie de adopție. Este drama cu care se confruntă societatea românească în ultimii 20 de ani.
„Vă mai amintiți de cazul Sorina, refuzată de 120 de familii pe procedura adopțiilor interne? Este cel mai elocvent exemplu de eșec al statului român transformat doar de puterea de luptă a familiei adoptive într-un caz fericit. Sorina zâmbește astăzi din mijlocul unei familii iubitoare, din Statele Unite ale Americii”, explică Azota situația copiilor orfani în raport cu adopțiile internaționale.
Portret de femeie: Azota Popescu
Azota Popescu (în sacoul cu dungi) la Crușeț, județul Gorj, în 4 noiembrie 2023
Nascută la Crușet, pe 23 aprilie 1940, Azota era cea mai mică dintre cei cinci copii ai unei familii modeste. A terminat Școala primară de 7 ani în sat, după care a urmat Școala Pedagogică Mixtă din Craiova.
Absolventă cu media 10, a întrat la Conservatorul din Cluj fără examen de admitere, dar, un an mai târziu, după decesul tatălui, a renunțat și s-a înscris la facultatea de Litere de la Universitatea Babeș-Bolyai, „cărțile fiind mai ieftine decât pianul…”
S-a căsătorit cu un ofițer de radiolocație, care lucra într-o Unitate Militară situată pe Vârful Muntelui Băisoara.
A dat naștere la doi copii, primul a murit când avea 6 luni, al doilea, tot băiat, este bine realizat pe plan familial și profesional și are 62 de ani.
Are două nepoate, „cea mică studiază Medicina la Bruxelles, cea mare este absolventă, a studiat, lucrează și locuiește la Londra și a obținut cetățenie britanică”.
În martie 2023, mi-am dat seama că tăcerea cu privire la semnele legăturilor Telegram cu Kremlinul, pe fondul celui de-al doilea an de război pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, este asurzitoare. Părea cu adevărat ca „un elefant în cameră”, dintr-o celebră expresie englezească. Și, în același timp, ca un „cal troian”. „Calul troian” din buzunarul a 70% dintre ucraineni.
Am lăsat deoparte toate treburile și, într-o zi, am adunat toate faptele suspecte despre Telegram, Pavel Durov și autoritățile ruse, pe care, din întâmplare, le păstram în notițe de ani de zile. Am răsfoit multe publicații pe acest subiect, unde am aflat și mai multe lucruri interesante, și mi-am publicat concluziile în ucraineană și engleză în coloanele de la Ukrainska Pravda și Kyiv Independent.
Articolele au avut un ecou considerabil și au dus la formarea unei comunități de jurnaliști și activiști ucraineni, interesați de acest subiect, precum și la crearea organizației non-guvernamentale „Kremlingram”, menită să studieze și să arunce lumină asupra legăturilor Telegram cu autoritățile ruse.
Telegram a reacționat singur la această dezvăluire, publicând un soi de dezmințire a faptelor prezentate. Cu toate acestea, argumentele lor au fost atât de neconvingătoare încât le-au agravat situația, iar eu am publicat separat o analiză scurtă pentru a arăta cât de manipulative sunt răspunsurile lor.
Ulterior, Telegram a luat legătura cu mine prin intermediul lui Mike Radovnikas, un fost coleg al lui Pavel Durov și, în prezent, vicepreședinte pentru comunicare la Telegram. Mike mi-a spus, pe un ton prietenos, că înțelege cum am putut ajunge la aceste concluzii, dat fiind că aveam informații limitate, dar că nu este așa. Mi-a propus să merg la Dubai, să mă întâlnesc cu Pavel Durov și să discutăm despre ce ar putea să facă Telegram pentru ucraineni. La propunerea mea, la fel de politicoasă, de a începe cu un apel prin Zoom, Mike mi-a spus că ei nu practică apeluri de acest tip și astfel s-a încheiat comunicarea noastră.
În ultimul an și jumătate, cu ajutorul comunității „Kremlingram”, au fost publicate zeci de articole care au adunat și publicat zeci de mărturii indirecte, referitoare la costurile de funcționare ale serviciului și la sursele de finanțare, la existența angajaților în Rusia și întâlnirile reprezentanților companiei cu autoritățile ruse, lipsa unui nivel adecvat de criptare a mesajelor, faptele de acces la corespondența utilizatorilor și blocarea vocilor opoziției pe platformă și multe altele. Linkuri către cele mai importante materiale pot fi găsite pe site-ul „Kremlingram”.
O altă latură interesantă a acestui proiect a fost că pe adresa de email kremlingram au început să sosească mesaje de la informatori care aveau mai multe informații despre subiectul care ne interesa.
Pe 10 februarie 2023, am primit un email cu un soi de extras din baza de date despre trecerile de frontieră ale lui Pavel Durov la intrare și ieșire din Rusia în perioada 2016-2021 (61 de înregistrări despre intrare și 64 despre ieșire). (…) autorul cere să nu se publice conținutul timp de o lună de la primirea mesajului.
Autorul atrage atenția asupra a două fapte:
După vânzarea VKontakte, Pavel Durov a traversat de mai multe ori granița. Pentru cei familiarizați cu poziția oficială a lui Durov, conform căreia el a devenit un exilat și nu se poate întoarce în țara sa, acest fapt ar trebui să fie interesant, deoarece probabil înseamnă că Durov a spus minciuni despre conflictul său cu autoritățile ruse.
Pavel Durov a plecat din Rusia pe 18 iunie 2020, în aceeași zi în care se zice că Telegram a fost deblocat după două luni de blocare, la câteva ore după anunțul de deblocare de pe site-ul Roskomnadzor. Acest fapt pune sub semnul întrebării afirmațiile lui Durov despre faptul că nu a ajuns la niciun acord cu autoritățile ruse.
Spun „se zice”, deoarece, de fapt, Telegram funcționa în Rusia în acea perioadă, deși cu întreruperi. Iar faptul că a fost făcută o tentativă de blocare de către autoritățile centrale nu este foarte convingător, având în vedere că țările cu un potențial tehnologic mai mic decât Rusia, cum ar fi Pakistan și Cuba, au reușit să blocheze platforma fără probleme. Articolul de pe „Wikipedia” despre blocarea Telegramului menționează 17 țări, în afară de Rusia, unde au fost impuse restricții. Cu toate acestea, toate mass-media occidentale au acceptat această poveste ca fiind adevărată și au raportat că Telegram este un serviciu de mesagerie atât de puternic și sigur, încât chiar în Rusia a fost decis să fie blocat, dar nu au reușit. Acest narativ este prezent și astăzi în majoritatea mass-media occidentale, iar veridicitatea acelui blocaj aproape că nu este contestată.
Astfel, nu se poate exclude faptul că autoritățile ruse chiar au dorit și nu au reușit să blocheze Telegram din cauza incompetenței lor. Pe de altă parte, este greu să te gândești la o campanie de publicitate mai bună pentru un serviciu de mesagerie care susține că este sigur, criptat și independent decât această poveste despre blocarea rusească a Telegramul. Totodată, este complicat să găsești un activ de spionaj mai bun decât o aplicație ce pretinde că protejează conversațiile secrete. Iar povestea relațiilor lui Pavel Durov cu autoritățile ruse și încercările lui de a ascunde aceste relații sugerează că astfel de înțelegeri nu pot fi excluse.
Informațiile despre traversarea graniței pareau senzaționale. Dacă este adevărat – distruge povestea lui Durov despre „exilatul”, arătând că el a mințit public despre relațiile sale cu statul rus. Și dacă este așa, apare întrebarea „de ce ne-a mințit Durov?”.
Așa cum a cerut informatorul nostru anonim, am împărtășit informațiile cu colegii jurnaliști șiactiviști din chatul nostru comun pe Signal, pe 10 ianuarie 2024. Era evident că, înainte de publicare, trebuiau verificate, așadar – găsite confirmări independente dintr-o a doua sursă.
Și aici am întâmpinat dificultăți. În ciuda eforturilor jurnaliștilor-investigatori, cererile noastre către agențiile de stat și contactele din Rusia, UE și SUA nu au dus la obținerea unor confirmări pentru aceste informații. La un moment dat, am început să suspectez că această scrisoare ar fi putut fi o capcană, menită să provoace „Kremlingram” să publice date neconfirmate și astfel să compromită inițiativa.
Dar ieri, se pare că a apărut o astfel de a doua sursă.
Publicația rusă „Meduza”, care se poziționează ca făcând opoziție puterii, l-a citat pe jurnalistul de investigații Andrei Zakharov, care anunța o scurgere fără precedent a bazei de date FSB despre traversările de graniță din 2014 până în 2023.
Totuși, „Meduza” a apucat să noteze că Durov, conform acestei înregistrări, ar fi trebuit să plece în Finlanda cu trenul prin orașul rus Vyborg pe 5 august 2015. Dovezi că informațiile despre Durov au fost inițial în postare sunt, de asemenea, în comentariile la acea postare. Asta este puzzle-ul nostru.
Această înregistrare se potrivește exact cu una dintre înregistrările din extrasul pe care ni l-a trimis un binevoitor necunoscut.
Poate fi așa încât atât datele din scrisoare, cât și cele din scurgerea bazei de date să fie fabricate? În teorie – da, dar în practică, o astfel de presupunere sună ca o conspirație incredibilă. Este mai probabil ca aceste date să fie adevărate și acum confirmate de ceea ce pare a fi două surse independente.
Așadar, putem presupune că toate datele pe care le-am obținut din scrisoarea despre traversările graniței ruse de către Durov sunt adevărate.
Aceste date conțin:
24 de înregistrări despre intrare și ieșire în 2015 (din 25 mai până pe 28 decembrie);
39 de înregistrări pentru 2016 (din ianuarie până în decembrie);
39 de înregistrări pentru 2017 (din ianuarie până în decembrie);
ultima înregistrare pentru 2017 – ieșire, 26 decembrie 2017 cu trenul din Sankt Petersburg spre Finlanda, în Helsinki.
Nu există înregistrări pentru 2018 și 2019.
15 înregistrări pentru 2020, începând cu 18 iunie 2020
8 înregistrări pentru 2021
Reamintesc că pe 16 aprilie 2018, Roskomnadzor a început să blocheze adresele IP folosite de Telegram.
De asemenea, în mai 2020, Durov a anunțat cu tristețe că, în urma unei decizii a instanței americane, după 2,5 ani, oprește dezvoltarea criptovalutei TON (pe care ulterior totuși a continuat-o). La acel moment, TON era miza principală pentru ca Telegram să înceapă să câștige măcar niște bani. Potrivit estimărilor noastre, între 2013 și 2020, pe funcționarea Telegram s-au cheltuit cel puțin 688 milioane de dolari, dintre care 220 milioane doar în 2020. Conform datelor publice, cel puțin până la mijlocul anului 2021, Telegram nu a avut venituri. Durov s-a exprimat de mai multe ori dezamăgit de această decizie, dar și de sistemul politic american în general.
Următoarea înregistrare datează din 18 iunie 2020 la 19:13:47, din nou ieșire, cu avionul din aeroportul Pulkovo-1 (Sankt Petersburg) spre Serbia, Belgrad. Aici este interesant că între 2017 și 2020 nu există date despre cum Durov a reintrat în Rusia. Asta înseamnă că fie intrarea lui a fost realizată într-un mod care nu a fost reflectat în bazele de date, fie o parte din datele despre intrările și ieșirile lui Durov în 2018-2020 au fost șterse din bază.
Dar este și mai interesant, așa cum a observat corespondența noastră anonimă, tocmai pe 18 iunie 2020 la ora 15:00, ora Moscovei, pe site-ul Roskomnadzor a apărut un mesaj despre „deblocarea” Telegram în Rusia. De facto, nu a schimbat nimic, deoarece funcționa deja acolo, iar audiența sa s-a dublat în acești doi ani, conform spuselor lui Durov, care pe 22 iunie 2020 a scris un post despre deblocarea Telegram în Rusia.
Dacă compari datele, locațiile și semnăturile fotografiilor de pe Instagram ale lui Pavel Durov cu datele primite despre mișcările sale – nu există contradicții. Atrag atenția doar pe faptul că între fotografiile din State, Franța, Maldive, Finlanda și alte locuri – în ciuda celor peste 60 de călătorii în Rusia, nu există nicio fotografie de acolo. La fel ca în restul comunicării publice – Pavel și-a ascuns călătoriile în Rusia, menținând imaginea de exilat.
Având în vedere toate acestea, reiterez atenția către societatea și autoritățile ucrainene că, în contextul războiului pe scară largă cu Rusia – nu putem continua să ne bazăm pe utilizarea Telegramului de către 70% dintre ucraineni, care îl folosesc atât pentru știri, cât și pentru conversații.
De asemenea, atrag atenția utilizatorilor Telegram din întreaga lume – având în vedere aceste fapte, ar fi bine să vă reconsiderați cât de pregătiți sunteți să vă bazați pe „criptarea și confidențialitatea” acestui serviciu, al cărui fondator își ascunde vizitele în Rusia.
Articolul este semnat de Iaroslav Ajniuk, antreprenor, fondator Petcube, TheFourthLaw.ai și altele și a apărut în Pravda.com.uk în 27 august 2024.
Destinul cheamă Rusia din nou să facă față Occidentului – sau cel puțin așa ar putea crede rușii.
America nu este singură în a se proiecta ca o putere excepțională și o forță indispensabilă pentru binele lumii. Rusia face aceeași afirmație. Acest sentiment se bazează pe secole de înfrângere a invadatorilor, așa cum explorez în „Rusia: Povestea Războiului.” Și joacă un rol esențial în modul în care Rusia se vede pe sine în relația sa din ce în ce mai tensionată cu NATO și Occidentul.
Nașterea excepționalismului rus
Pentru Rusia, triumful său asupra Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial este un pilon al identității naționale. Totuși, străinii nu își dau adesea seama că credința rușilor în rolul lor special de a salva civilizația de răufăcătorii istoriei de fapt precede războiul.
În 1812, Napoleon, un tiran hotărât să domine lumea, a invadat Rusia, doar pentru a-și vedea armata distrusă. A fost o victorie uriașă și a propulsat Rusia să conducă o coaliție de aliați pentru a elibera Europa din strânsoarea lui. Această campanie s-a încheiat în 1814 cu ocupația Parisului. Deși înfrângerea finală a lui Napoleon a venit la Waterloo în 1815, rușii au insistat că ei au provocat rana mortală.
După războaiele napoleoniene, un vulcan de patriotism a explodat în societatea rusă. La miezul acestuia se afla convingerea larg împărtășită că Rusia a salvat Europa. În plus, nicio altă țară nu a reușit singură să respingă o invazie a lui Napoleon sau să distrugă armata acestuia, care părea odată invincibilă. Răsfățată de europenii din Vest ca sălbatică sau barbară, Rusia putea acum să-și răstoarne reputația. Așa cum a declarat Denis Davidov, un lider înflăcărat al partizanilor: „În sfârșit, cu capul sus, poți spune: ‘Sunt rus’”.
Această mândrie a determinat mulți scriitori și intelectuali din secolul 19 să caute mai adânc în istorie pentru mai multe dovezi ale acestui excepționalism.
Listă cu invadatori
Această căutare a dus înapoi până în secolul 13, când mongolii au invadat Europa. Cunoscuți ca „flagelul lui Dumnezeu”, forțele lor nu au avansat mai departe de Europa de Est, permițând rușilor, sute de ani mai târziu, să afirme că și-au vărsat sângele pentru a proteja restul Europei de această amenințare gravă.
Intelectualii au adus în discuție invaziile ulterioare pentru a întări argumentul excepționalismului. În secolul 16, tătarii Crimeei au făcut o incursiune spre nord, lăsând Moscova în ruine. În secolul 17, polonezii au făcut la fel, depunându-l pe țar și omorându-l pe liderul Bisericii Ruse. În secolul 18, suedezii au invadat doar pentru a fi înfrânți de Petru cel Mare.
Odată cu invazia lui Napoleon în secolul 19, credința în rolul indispensabil al Rusiei a fost asigurată și a avut un impact solid în întreaga sferă politică. De la Fiodor Dostoievski, un arhonservator, până la idolul lui Lenin, revoluționarul radical Nikolai Cernîșevski – toți au acordat națiunii lor un statut de pedigree pentru că a servit ca un scut pentru a apăra civilizația.
Militarii, nu-i nicio surpriză!, au adoptat această idee ca pe un articol de credință. La sfârșitul secolului, șeful echivalentului rus al West Point, generalul Nikolai Suhotin, a îmbrățișat-o ca „cheia înțelegerii naturii speciale a experienței Rusiei în război” – ceva la care, de asemenea, a adăugat, nicio altă națiune vestică nu putea pretinde.
Atacul lui Hitler în secolul următor – cea mai mare amenințare cu care s-a confruntat Rusia – a cimentat mitul său de excepționalism. Așa cum nicio țară nu a făcut ceea ce a făcut Rusia pentru a-i proteja pe alții de agresori, așa se crede că nicio altă țară nu a fost la rândul ei un astfel de țintă frecventă a agresiunii.
Ce înseamnă astăzi războiul
Mai mult decât orice altceva, experiența Rusiei în război a modelat profund viziunea sa asupra lumii și imaginea de sine. Această moștenire hrănește, de asemenea, un narativ național, unul cultivat de-a lungul secolelor, nu doar de proporții epice, ci și de o convingere epică care poate servi mai multor scopuri.
În primul rând, și poate cel mai important, poate fi invocat ori de câte ori Rusia este pictată ca un agresor. Asigură o prezumție de nevinovăție și un motiv just, indiferent de acțiunea întreprinsă. Permite chiar și o strălucire defensivă pentru a îmbunătăți campaniile de cucerire ale Rusiei care, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, au făcut-o cea mai mare imperiu contigu, cuprinzând o șesime din suprafața terestră a lumii.
Expansiunea defensivă, de exemplu, poate fi invocată pentru a explica anexarea Crimeei de către Rusia – de ambele ori. Prima dată a fost la sfârșitul secolului al XVIII-lea pentru a elimina amenințarea reprezentată de tătarii crimeeni care timp de secole au jefuit Rusia în căutarea celei mai profitabile resurse a sa: rușii înșiși direcționați spre piețele de sclavi din Orientul Mijlociu. A doua oară, desigur, a fost în 2014 când Rusia a susținut că protejează rușii de pe peninsulă de un guvern ucrainean aparent ostil.
În al doilea rând, ajută la susținerea suspiciunii Rusiei față de ceilalți, care este adesea denunțată ca fiind excesiv de paranoică sau patologică. Și aici, se poate reveni la mongoli. Când au invadat, cum au răspuns vecinii din vest ai Rusiei? Atacând și ei Rusia.
De asemenea, ceea ce alimentează această suspiciune față de Occident, pe lângă numărul mare de invazii, este că invadatorii au fost adesea coaliții de națiuni, ca și cum ar fi fost implicați într-o conspirație colectivă împotriva Rusiei. Armata lui Napoleon includea, printre altele, polonezi, italieni și germani, în timp ce ungurii, românii și alții s-au alăturat rangurilor lui Hitler. În această logică, de aceea NATO – mai ales după extinderea sa până la granița Rusiei – poate fi văzută prin prisma deja vu, ca și cum Europa din nou se coalizează împotriva Rusiei. Nu degeaba reclamele susținute de stat reiau o glumă preferată de țarul Alexandru al III-lea la sfârșitul secolului XIX – dar nu mai în glumă. El întreba: „Câți aliați are Rusia?” Răspunsul era: două, Armata sa și Marina sa.
În al treilea rând, apelul la această moștenire se aliniază cu dorința Kremlinului de a centraliza puterea. Și în climatul hiper-patriotic pe care l-a generat, opoziția politică poate fi etichetată ca trădare, iar entitățile străine pe pământ rus sunt ușor rebranduite ca agenți străini.
De fapt, legitimitatea funcției de președinte este inseparabilă de aura războiului. Nu este o coincidență că ziua inaugurării este 7 mai, astfel asociind-o cu 9 mai, Ziua Victoriei, și cu celebrările masive care marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca să adauge efect, garda de onoare prezidențială poartă uniforme care amintesc de epoca napoleoniană. Ce altceva decât fundalul celor două mari triumfuri ale Rusiei pentru a cimenta autoritatea statului cu sacrificiile poporului?
Aici vedem adevărata funcție a acestei religii civile: prezentarea unui sentiment de excepționalism care unește rușii în jurul unui centru atotputernic și unifică istoria lor turbulentă și sângeroasă de o mie de ani pe un singur continuum ca perpetua victimă a agresiunii străine. Această narațiune mitică este combustibil de înaltă octanaj pentru motorul naționalismului rus, și astăzi este pompată prin toate canalele culturii și societății. Și tocmai din cauza rădăcinilor sale adânci care se întind pe secole, se bucură de un sprijin intern larg răspândit.
De asemenea, ceea ce alimentează această suspiciune față de Occident, pe lângă numărul mare de invazii, este că invadatorii au fost adesea coaliții de națiuni, ca și cum ar fi fost implicați într-o conspirație colectivă împotriva Rusiei. Armata lui Napoleon includea, printre altele, polonezi, italieni și germani, în timp ce ungurii, românii și alții s-au alăturat rangurilor lui Hitler. În această logică, de aceea NATO – mai ales după extinderea sa până la granița Rusiei – poate fi văzută prin prisma deja vu, ca și cum Europa din nou se coalizează împotriva Rusiei. Nu degeaba reclamele susținute de stat reiau o glumă preferată de țarul Alexandru al III-lea la sfârșitul secolului XIX – dar nu mai în glumă. El întreba: „Câți aliați are Rusia?” Răspunsul era: două, Armata sa și Marina sa.
În al treilea rând, apelul la această moștenire se aliniază cu dorința Kremlinului de a centraliza puterea. Și în climatul hiper-patriotic pe care l-a generat, opoziția politică poate fi etichetată ca trădare, iar entitățile străine pe pământ rus sunt ușor rebranduite ca agenți străini.
De fapt, legitimitatea funcției de președinte este inseparabilă de aura războiului. Nu este o coincidență că ziua inaugurării este 7 mai, astfel asociind-o cu 9 mai, Ziua Victoriei, și cu celebrările masive care marchează sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca să adauge efect, garda de onoare prezidențială poartă uniforme care amintesc de epoca napoleoniană. Ce altceva decât fundalul celor două mari triumfuri ale Rusiei pentru a cimenta autoritatea statului cu sacrificiile poporului?
Aici vedem adevărata funcție a acestei religii civile: prezentarea unui sentiment de excepționalism care unește rușii în jurul unui centru atotputernic și unifică istoria lor turbulentă și sângeroasă de o mie de ani pe un singur continuum ca perpetua victimă a agresiunii străine. Această narațiune mitică este combustibil de înaltă octanaj pentru motorul naționalismului rus, și astăzi este pompată prin toate canalele culturii și societății. Și tocmai din cauza rădăcinilor sale adânci care se întind pe secole, se bucură de un sprijin intern larg răspândit.
Articolul este semnat de Gregory Carleton, profesor de Studii Rusești la Tufts University (SUA) și a fost publicat de „The Conversation” în 18 octombrie 2017, sub licență Creative Commons.
La ce se referă conceptul de „excepționalism”?
Conceptul de „excepționalism” se referă la credința că o națiune, o cultură, un popor sau un sistem de valori este unic și diferit de toate celelalte, având o misiune specială sau o superioritate morală și istorică. Această idee este adesea asociată cu națiuni care se consideră în mod distincte, având un rol special în lume.
Principalele tipuri de excepționalism
Excepționalismul american: Unul dintre cele mai cunoscute exemple de excepționalism este cel american, unde se crede că Statele Unite au fost întemeiate pe principii unice de libertate și democrație, având o misiune specială de a răspândi aceste valori în întreaga lume. Aceasta a fost adesea invocată pentru a justifica intervențiile internaționale și rolul global al SUA.
Excepționalismul rusesc: Rusia a avut propriile forme de excepționalism, atât sub forma „Moscovei, a treia Romă” în perioada imperială, cât și prin credința în rolul său special în apărarea valorilor ortodoxe și slave.
Excepționalismul cultural sau religios: Acest tip de excepționalism poate apărea în contextul culturilor sau religiilor care se percep ca fiind alese sau având o misiune specială în lume, cum ar fi ideea poporului evreu ca „popor ales” sau unele interpretări islamice care subliniază rolul special al lumii musulmane.
Critici ale excepționalismului
Conceptul de excepționalism este adesea criticat pentru că poate duce la naționalism extrem, imperialism sau la justificarea unor acțiuni agresive pe scena internațională sub pretextul misiunii speciale a unei națiuni. De asemenea, poate ignora sau minimaliza defectele și eșecurile unei națiuni sau culturi.
Excepționalismul poate contribui la un sentiment de superioritate și la o lipsă de înțelegere sau respect față de alte culturi și națiuni.
Tot mai multe localități din România nu mai plătesc facturi pentru energie. Comuna Iclod, din județul Cluj, și-a propus în urmă cu doi ani să devină independentă energetic. A instalat panouri fotovoltaice și, de atunci, Primăria, două școli, casa de cultură și baza sportivă sunt alimentate cu energie solară.
Anul trecut, pentru tot anul 2023, facturile lor au fost 0. Aproape 150 de panouri solare asigură acum gratuit independența energetică la Iclod.
„Am fost prima primărie din Cluj și a doua din țară care a devenit independentă energetic. Acum se văd și beneficiile: n-am plătit niciun leu tot anul trecut la energie pentru clădirea primăriei, două școli, casa de cultură și baza sportivă”, a explicat Emil Pîrțoc, primar la Iclod.
Cum a început totul
Inițiativa primăriei clujene a venit în momentul în care se anunța o criză a energiei energetice.
„Când am văzut că prețurile la energie o luau razna, am hotărât să găsim o soluție, să vedem ce putem face ca să avem o sursă alternativă.
Și chiar atunci eram contactați de foarte multe firme de consultanță pentru accesarea de fonduri europene sau guvernamentale, pentru programe care finanțau montarea de panouri fotovoltaice.
Dar toate ofertele erau destul de scumpe și nu ne garantau accesarea la aceste fonduri. Și atunci, împreună cu domnul primar și Consiliul local, am luat decizia să realizăm investiția din bugetul local”, explică Claudiu Sălăjanu, șef de serviciu Urbanism și Achiziții publice din Primăria Iclod.
„Astfel că am început să căutăm firme de profil. Știam că există și firme locale astfel că le-am solicitat oferte. Aveau avantajul de a lucra mai rapid, puteau să ne răspundă la toate solicitările și să ne și asigure mentenanța.
Noi preferăm să lucrăm cu firme din localitate pentru că banii rămân aici, iar angajaților, fiind localnici, le-ar fi rușine să-și bată joc.
Când o firmă de aici, de la noi, ne-a adus oferta pentru instalarea de panouri fotovoltaice, suma totală era mai mică decât suma cerută de alții doar pentru consultanță!
Am mai cerut câteva oferte și am ales-o pe cea mai bună. Am procedat bine, pentru că am ieșit ieftin și, de atunci încoace, firma locală asigură și mentenanța. Îi chemăm oricând, că e zi sau noapte, și vin repede”, continuă primarul să descrie felul în care au ajuns să implementeze un proiect care le aduce avantaje mai mari decât sperau.
De ce nu mai plătesc facturi pentru energie locuitorii din Iclod
Primarul și achizitorul-șef de la Iclod (foto: Gazetino)
În anul 2022 proiectul vizând panourile solare a demarat.
„Din fericire am reușit să instalăm panourile pe toate clădirile care țin de primărie. Firește, proiectul s-a realizat pe baza istoricului de consum pe un an de zile. În funcție de asta s-a făcut calculul necesarului.
S-a avut în vedere că noi avem și o bază sportivă foarte modernă, unde joacă și echipe de la Cluj, ca de pildă Universitatea Olimpia, cea mai titrată echipă de fotbal feminin din România.
Energia pe care o produc panourile alimentează baza sportivă și cele două școli, din Iclod și Livada, în total – cinci obiective”, explică Claudiu Sălăjanu, unul dintre inițiatorii proiectului.
Proiectul a vizat la început înstalarea la căminul cultural a 24 de panouri solare monocristaline de 500W, la școală 16 panouri, iar la Iclod Arena – 8 panouri. Investiția pentru cele trei sisteme a fost estimată să fie amortizată într-o perioadă de 5,5-7 ani.
În total proiectul a costat 37.000 de euro. „Când am începu să punem noi panourile un kWh costa 3 lei, acum ar fi 6 lei, dacă n-ar fi subvenționat la 1 leu până în 2025. Ne bucurăm că am făcut investiția la timp”, spune Claudiu Sălăjanu.
Reprezentanții primăriei Iclod precizează faptul că furnizorul de energie electrică nu a făcut încă regularizarea: „Însă producția este impresionantă, chiar ne-a surprins!”
Un calcul al producției pe anul trecut arată că panourile de pe clădirea primăriei au produs 10.520 kWh, cele de pe școala din Iclod 8.820 kWh, de la cea de-a doua școală 1.370 kWh (aici panourile au fost montate mai târziu), cele de la baza sportivă 2.550 kWh, iar de pe Centrul cultural 3.950 kWh.
În total, panourile fotovoltaice instalate la Iclod au produs 26.910 kWh.
În același timp, reprezentanții autorității locale spun că toate contractele legate de instalarea de panouri, pe fiecare clădire, conțin clauza obligatorie cu prestatorul de a obține documentele de prosumator.
„Cu toate punctele astea avem contracte de prosumatori, practic, de compensare. Încă nu ni s-a făcut factura de regularizare, dar asta nu este problema noastră.”
Implementarea proiectului a ținut cont de valoarea consumului pe anii precedenți. „Calculele au arătat că avem nevoie de o putere istalată de 32 kW în total. Pentru comparație vă pot spune că în anii precedenți instalării panourilor numai pentru clădirea primăriei plăteam la energie 1500 de lei pe lună, ori 12 luni vă dați seama ce gaură în buget. Astfel am redus la 0 nu doar cheltuielile cu primăria ci și cu școlile și baza sportivă, care erau și ele destul de mari.”
Proiecte legate „solar”
La Iclod clădirile școlilor precum și a grădiniței cu program prelungit sunt modernizate, iar recent a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unei Cantine școlare prin Compania Națională de Investiții.
Casa de cultură este amenajată astfel încât acolo pot avea loc spectacole dar și evenimente locale, aniversări sau diferite întruniri.
„Nu luăm bani pentru câte un majorat, vă dați seama că oferirirea sălii este cadoul nostru pentru majoratul unui tânăr. Cum să nu facem măcar atât pentru ei?!”
În baza sportivă se antrenează tinerii din localitate și au loc competiții sportive.
„În baza sportivă de la noi au loc antrenamente inclusiv seara târziu. Se țin nocturne, se consumă energie, dar acum avem avantajul că nu ne costă nimic.
Am amenajat și la Livada, tot un sat al comunei noastre un teren de fotbal cu noctură, alimentat tot de la panourile solare.
Dacă nu realizam acest proiect, nu am fi putut să ne permitem”, spune primarul.
Un alt obiectiv inclus în lista consumatorilor de energie solară de la Iclod este amfiteatrul în aer liber. O construcție modernă cu 300 de locuri unde se vor organiza spectacole dar și proiecții sptămânale de filme.
„Toate vor fi consumatoare de energie care nu ne va costa nimic”, a explicat primarul localității.
Facturile de anul trecut au confirmat acest lucru: Primăria Iclod nu a plătit niciun leu la energie. Toate clădirile alimentate de la panourile fotovoltaice pe care le-au instalat au funcționat cu 0 costuri.
Ele asigură nu doar iluminatul, pentru că au fost instalate pompe de căldură și sistem de aer condiționat, clădirea primăriei folosește energia solară și pentru aclimatizare. Atât iarna cât și vara.
Independență energetică și politică
Primăria Iclod a depus spre spre finantare un proiect pentru realizarea unui parc fotovoltaic de 78 kW care va asigura energia electrica necesară iluminatului public pentru întreaga comună.
Un alt proiect vizează clubul de fotbal, unde se vor antrena peste 50 de copii din localitate. Acolo vor avea stadion cu teren sintetic, nocturnă, vestiare și dușuri, totul alimentat cu energie solară.
„Și aici, la centru de comună, avem peste 100 de copii care folosesc baza sportivă, înclusiv seara. Iar cheltuielile noastre cu energia acum sunt zero.
Ne-am gândit că e mai bine să le oferim copiilor noștri șansa să facă sport decât să stea pe șanțuri, iar oamenii să se adune nu doar la cârciumă.
De aceea am investit și în amfiteatru sau casa de cultură care are 400 de locuri. Sunt spații unde se întrunește comunitatea. Altfel cum să menții o comunitate unită dacă nu-i oferi locuri și prilejuri de a se întâlni?”, explică primarul.
Un alt proiect se referă la cantina care va asigura o masă caldă pentru toți elevii, obiectiv inclus la rândul lui în rețeaua de energie solară.
Primarul Emil Pîrțoc este primar din 2018, independent politic. A fost jucător de rugby și arbitru internațional. Primăria Iclod are 24 de angajați. Populația comunei este de 3.950 de locuitori din care 550 sunt copii. 30 de societăți comerciale înregistrate pe teritoriul comunei contribuie la bugetul local.
Strategii
Potrivit celor mai recente date de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, România are o capacitate de producție de 3 GW de energie eoliană și 1,5 GW de energie solară.
Conform versiunii actuale a PNIESC, adoptate în octombrie 2021, România își propune astfel ca ponderea energiei din surse regenerabile să ajungă la 30,7% în consumul final brut de energie până în 2030 prin punerea în funcțiune de noi centrale eoliene, fotovoltaice și hidroenergetice, precum și prin creșterea numărului de prosumatori.
Prin versiunea Strategiei pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (STL) notificată de România către Comisia Europeană în aprilie 2023, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie la nivelul anului 2030 crește la 36,3%.
Sezonul vacanțelor și concediilor a ajuns la final, iar reîntoarcerea la muncă poate părea o provocare pentru mulți dintre noi. După zile de relaxare, distracție și deconectare, revenirea la rutina zilnică poate să pară descurajantă. Cu toate acestea, există câteva strategii eficiente pentru a face tranziția mai ușoară și pentru a te reintegra rapid în programul de muncă. Iată câteva sfaturi pentru a te adapta fără probleme:
1. Revenirea treptată la rutină
Pentru a reduce șocul revenirii, încearcă să te readaptezi la programul zilnic cu câteva zile înainte de întoarcerea la muncă. Reia treptat obiceiurile zilnice, cum ar fi trezitul la aceeași oră ca în zilele de muncă sau organizarea serii pentru a fi pregătit a doua zi. Acest lucru îți va permite să te obișnuiești din nou cu ritmul normal, fără a simți o presiune prea mare în prima zi de lucru.
2. Prioritizează sarcinile importante
În primele zile după revenire, este esențial să îți organizezi timpul eficient. Fă-ți o listă cu sarcinile urgente și importante și concentrează-te pe acestea mai întâi. Evită să te copleșești cu toate lucrurile deodată. Planifică-ți ziua astfel încât să abordezi treptat fiecare activitate, permițându-ți să te obișnuiești din nou cu ritmul de muncă.
3. Reîmprospătează-ți spațiul de lucru
Un spațiu de lucru ordonat poate contribui semnificativ la o minte limpede. Înainte de a te arunca în sarcini, acordă-ți câteva minute pentru a-ți organiza biroul. Curăță spațiul de lucru, aranjează documentele și pregătește-ți materialele necesare. Un birou bine organizat îți va da un sentiment de control și te va ajuta să te concentrezi mai bine.
4. Gestionarea eficientă a e-mailurilor
Una dintre cele mai descurajante sarcini la întoarcerea din vacanță este gestionarea inboxului. În loc să te lași copleșit de numărul mare de e-mailuri, încearcă să le sortezi rapid pe categorii: urgente, importante, și cele care pot fi citite mai târziu. Răspunde mai întâi la cele care necesită acțiuni imediate și alocă-ți timp separat pentru a parcurge restul.
5. Acordă-ți timp pentru adaptare
Nu încerca să compensezi în primele zile tot ce ai pierdut în timpul absenței. Acordă-ți timp să te reobișnuiești cu mediul de lucru și să reintri în ritm. Începe cu sarcini mai ușoare și crește treptat complexitatea acestora pe măsură ce te simți mai confortabil.
6. Stabilește obiective pe termen scurt
Setarea unor obiective mici și realizabile pentru primele zile te poate ajuta să te motivezi și să îți recâștigi încrederea în ritmul de lucru. Fiecare obiectiv atins îți va aduce satisfacție și te va apropia de revenirea completă la eficiența de dinainte de vacanță.
7. Păstrează o parte din relaxarea vacanței
Chiar dacă vacanța s-a terminat, poți încerca să păstrezi o parte din acea stare de relaxare. Încearcă să introduci mici pauze în programul zilnic, să te deconectezi puțin la prânz sau să ieși la o scurtă plimbare după muncă. Aceste obiceiuri te vor ajuta să menții un echilibru sănătos între muncă și relaxare.
8. Comunică cu colegii
Reintegrarea în echipă poate fi mai ușoară dacă îți reiei relațiile sociale la locul de muncă. Discută cu colegii despre vacanță, întreabă-i ce s-a întâmplat în absența ta și implică-te în discuțiile de la birou. Acest lucru te va ajuta să te simți din nou parte a echipei și să reintri mai rapid în fluxul normal de muncă.
9. Menține o atitudine pozitivă
Atitudinea pozitivă este esențială pentru o tranziție lină. Încearcă să privești revenirea la muncă ca pe o oportunitate de a te reconecta cu proiectele tale, de a avansa în carieră și de a aduce o contribuție semnificativă. Motivează-te cu gândul la realizările viitoare și la perspectivele de dezvoltare personală și profesională.
În concluzie…
… revenirea la muncă după vacanță nu trebuie să fie un proces dificil. Cu puțină organizare, o atitudine pozitivă și câteva strategii eficiente, te poți reintegra rapid și fără stres în programul de lucru. Adoptă aceste sfaturi pentru a-ți face tranziția cât mai lină și pentru a te bucura de un nou început plin de energie și motivație.
Gazetino 