Categorie: Uncategorized

Moartea inginerului Florescu

Anul trecut, de ziua mea, am primit de la cineva din familie, drept cadou, o călătorie la Orșova. Era o căldură de august cînd ne-am pornit la drum. Am luat-o și pe mama mea, să vadă Dunărea, n-o mai văzuse niciodată. Ea, săraca, are locuri pe care le-a văzut doar însemnate de suferință.

A văzut Timișoara cînd a fost cu sora mea la doctor, a fost la București la o înmormîntare și la avocați, la Curtea de Argeș, într-o iarnă, să-și ducă fata la școală, cînd a mers prin zăpadă, pe niște cîmpuri, de i-au înghețat picioarele pînă la șold.

A fost la Craiova cu treburi la piață, urăște acest oraș. Acolo s-a supărat foarte tare, de era să-i plesnească o vînă la cap cînd i-au furat portofelul în autogară. Cînd a ajuns în piață, să ia vinete s-a trezit că nu are un ban, nici de autobuz să se întoarcă acasă. A podidit-o plînsul, femeie în toată firea. Seara, s-a milit șoferul și-a luat-o fără bilet, doar nu era s-o lase în Craiova.
Citește în continuare „Moartea inginerului Florescu” →

Strașnica banalitate. Resurse pentru un alt timp

Nu fac parte din corul pesimiștilor scîrbiți care cred că ne îndreptăm spre pieire și că Pămîntul e gata să se răstoarne cu susu-n-jos ca să ne arate cît de nemernici am fost și cît de tare ne-o merităm. Am convingerea bazată pe naiba știe ce, poate pe frînturi de imagini și întîmplări care-mi spun că omul modern se poate salva și o face în fiecare zi cu tot mai mult spor. E încă însetat de frumos, e mort după tot ce e natural, chit că vrea să ia fără să dea, dar și cu accese de generozitate și teamă ce-l fac supusul naturii și nu stăpînul el. Gingășia cu care omul de azi apără animalele, face mitinguri pentru cîini, se bate cu poliția ca să scape caii de la moarte mi se pare un semn că între brute și îngeri se înjgheabă un echilibru. Acum aleargă după fluturi și dă concert pe pajiște. Trebuie să recunosc, oricît de propagandistic sună la început totul, și oricît de neverosimil, ideea de întoarcere la natură odată răspîndită, cred că poate salva omul.

Cu cît ne proiectăm un viitor mai sofisticat, cu atît avem nevoie de mai multe resurse. Simțim nevoia să stăm, să așteptăm ca firul de iarbă să crească.

E cîntecul pe care-l auzi doar tu. Nu te speria

Era o după-amiază caldă și tăcută, ca o prevestire. Zgomotul obișnuit al mulțimii se oprise încălzit și el de soare. Insula părea desprinsă din vis, fără vreo legătură cu prezentul. Stăteam la o masă mică, de cafea, lipiți de zidul răcoros al muntelui, pierduți fiecare cu gîndul aiurea. Ascultam muzica ce ieșea din pereți, se răsucea în aer, ca un fuior de vînt și se risipea deasupra valurilor mării. Un tril, încă unul, un sunet de lăută și o kitară în fundal. Era un cîntec vechi, bizantin, mi-am zis că sunetele lui veneau, probabil dintr-o biserică săpată în stînca pe sub picioarele noastre, ascunsă sub umbra unui chiparos.
Citește în continuare „E cîntecul pe care-l auzi doar tu. Nu te speria” →

Fata și gheparzii. O întîlnire cu tîlc

De fapt, ați văzut în fiecare zi așa ceva. Doar un simț al vieții anume o face pe fata din film să înțeleagă ce are e făcut, să meargă spre animale pășind sigură pe ea, desculță în iarbă. Să-i sperie, să-i cheme și să-i mîngîie. Dacă privim mîinile și picioarele ei, înțelegem cîtă putere stă într-un trup de fată. O forță care vine din altă parte. Din mirosul ei, din ce știe și înțelege creierul ei. Din zîmbetul ei.

Femeile nu au un curaj asemănător bărbaților. Al lor are sens, are legătură cu cauze vii. O femeie nu luptă pentru cauze abstracte, decît dacă s-a alterat ea însăși. Poate de aceea, femeile sînt buni ghizi pentru viață. Ele simt întotdeauna cînd poți să sari în foc, pentru că merită, cînd poți fugii fără să pierzi nimic și cînd e momentul să te oprești că s-a terminat Odiseea. Cred că ar trebui încurajată femeia să rămînă ea însăși.

Partea ta de prăbușire

Nimeni nu ne pregătește dinainte. Nu știm cînd, într-o clipă afurisită, ceva se rupe în mecanismul fin din carne și oase, de gînduri și vise și gata. Te prăbușești ca o clădire lovită de trăsnet. E suficientă o secundă ca zidurile tale să ajungă un morman de moloz. Citește în continuare „Partea ta de prăbușire” →

Primăvară leneșă

Dragii mei cititori,

îmi pare rău că a trebuit să mă despart de voi pentru o vreme. Gazetino are niște probleme, că e și el om. Însă, imediat ce le voi putea rezolva, mă voi întoarce la voi. Cît mai curînd.