Categorie: Uncategorized

Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți

Fina Marița a rămas văduvă de tînără. Bărbatul ei, care stătea în deal, la Noață, a murit în urma unei boli ciudate. Mai întîi a orbit și apoi a murit. A lăsa-o cu șapte copii, cel mai mic în postavă. Rudele din casă, socrii și cumnatul, au dat-o atunci afară din casă. Din moment ce nu mai trăia bărbatul ei, de ce s-o mai adăpostească? Într-o zi i-au pus copiii în brațe și au dat-o, pur și simplu, afară pe poartă.

Povestea, adevărată, am auzit-o la priveghiul lui tata. N-am știut pînă acum de ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură.

Citește în continuare „Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți” →

Cine te însoțește pe drumul cel mai greu

Există multe feluri de a iubi pe cineva, știți asta. Dar te iubesc tare, aceia care merg cu tine pe drumul cel mai greu.

Mi-am amintit o poveste, poate este dintr-un film vechi. Era vorba de o fată, cea mai frumoasă și deșteaptă din sat. Într-o vară, pe cîmpurile de lîngă ferma tatălui ei, întîlnește un tînăr frumos și bogat. Lucra împreună cu o echipă pentru o hartă sau cam așa ceva.

Fata se îndrăgostește de el și așa începe povestea acelei veri. Spre toamnă, tînărul, înainte să plece, o cere de soție. Ea aproape că acceptă, dar își mai ia un răgaz de gîndire. Între timp tatăl ei suferise un accident, zăcea la pat cu piciorul zdrobit, iar fata trebuia să se ocupe de toată ferma. Desigur, tînărul inginer îi spune cît de bine vor trăi împreună, unde o va duce și ce viață liniștită vor avea. Destul ca fata, trăgînd din greu la fermă, să aibă la ce să viseze.

Citește în continuare „Cine te însoțește pe drumul cel mai greu” →

Dragi prieteni

dacă nu mă găsiți în fiecare zi pe Gazetino să știți că trec printr-o perioadă grea. Viața e lașă, lovește din toate părțile cînd te simte mai slab. Dacă nu mă găsiți, sigur nu pot veni.

Poveste de weekend. Tot ce rămîne după un război

O poveste de război petrecută cîndva în Grecia, mai exact în timpul ocupației germane din anii ’40, explică diferența dintre felul în care înțeleg un bărbat și o femeie curajul și lașitatea.

Citește în continuare „Poveste de weekend. Tot ce rămîne după un război” →

Voi lipsi o vreme

Dragi prieteni, voi lipsi de pe blog o vreme. Îmi cer scuze dacă nu veți găsi nimic nou. Voi știți unde sînt.

Guest Post de 1 Decembrie. Camil Petrescu: „Atunci milioane de români nerozi au aflat cu suprindere că traversaseră o epocă de înflorire fără pereche”

„All this has happened before
and will happen again” (BSG)

Dacă citiți ce scria Camil Petrescu despre criza din anii ’30 veți avea o mare surpriză. Veți descoperi, în lumea de atunci, toată lumea de acum. De parcă am fi lipsit cu toții o vreme de acasă și la întoarcere, găsim același lucru. Oare ce blestem a căzut pe neamul acesta să nu poată ieși din cercul vicios al mizeriei?

Când ne-am întors din tranșee, aproape toată generația mea a trebuit să umblăm tot anul 1919 în veston militar cu epoleții rupți, să mâncăm câte un capuținer pe zi și să locuim în mansarde abjecte, câte trei într-o cameră, căci toate apartamentele erau ocupate de dinainte de război cu contracte prelungite și răsprelungite. Zeci de ani nu s-a văzut în București un bilet de închiriat.

Ni s-a explicat cu tremolo în glas că E CRIZĂ, războiul a distrus toate depozitele, că statul e ruinat, că moneda scade… Lefurile funcționarilor nu mai reprezentau nici posibilitățile de trai pe trei zile… Directorii generali de minister erau plătiți cu salarii mai mici decât oamenii de servici din întreprinderile particulare. (Și e ciudat că, deși se văitau, aproape toți directorii generali de la 1919 încoace și-au construit palate proprii, și-au cumpărat moșii.)

Citește mai departe!

Povestea de weekend. Gazelă pentru lupi

Știi că toate privirile sînt îndreptate asupra feței tale. Și știi de ce. Pentru că obrazul tău e brăzdat de o cicatrice, un semn al marelui tău defect, acela e a fi altfel decît ceilalți. Al marii tale dureri. O vede toată lumea.

Partea proastă cu rănile astea este că urmele lor se văd. Ca o mușcătură a sorții, ca o cîrpitură roșie a cărnii tale însemnate de durere, sau ca o tristețe anume. Ca un sentiment, o amintire sau pur și simplu, ca un defect al tău. Acela de a fi o gazelă pentru lupi.

Citește mai mult!