Știe cineva?

Îmi place iasomia la nebunie, nu știu ce m-a apucat! Habar n-am cum se cultivă, dar mi-o doresc de multă vreme. Măcar un fir, în colțul grădinii!

De la fata drăguță care povestește mai sus n-am înțeles nimic, evident…

Dar dacă aflați ceva despre ea, să-mi dați de veste.

P.S.: Floarea are o întreagă poveste, e ceva minunat. A fost special creată de Dumnezeu pentru buchetele de mireasă. Vedeți, noi o lăsăm prin garduri, crește ca florile de maidan, dar indienii au făcut din ea o întreagă odisee.
Citește în continuare „Știe cineva?”

Băsescu, MRU și petrolul

Președintele Traian Băsescu susține că a rupt „orice legatură” cu Petrom, în semn de protest față de „excesul de profit” pe care compania l-a obținut într-o perioada de criza, acuzând-o, totodată, de lipsă de fair-play. „Eu sunt cel care a rupt orice legatură cu Petromul, ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obținut într-o perioadă de criză”, a declarat Basescu duminica, la Pro Tv, întrebat de ce parte a „baricadei” este, în contextul în care Petrom a avut cel mai mare profit, dar cetățenii sunt nemulțumiți de prețul benzinei.

El a precizat ca ar fi trebuit sa aiba o intalnire cu reprezentantii Petrom pentru a merge la platforma marina Deepwater Champion, dar in cele din urma a fost cu reprezentantii companiei Exxon.

„Am vrut sa vad nava, dar nu cu OMV, pentru ca nu-mi place politica lor, este incorecta. Sigur, nu poti sa ceri unei firme sa fie 100% morala, dar nici nu poti sa-mi arunci in fata, in fiecare zi: pretul mondial al petrolului este 120 de dolari barilul, cand tu il extragi cu 16 dolari din Romania. Deci, aici mi se pare ca este zona de lipsa de fair-play a Petromului”, a completat Basescu.
Citește în continuare „Băsescu, MRU și petrolul”

Aproape ficțiune

Ați trăit desigur, furtuni și de unii singuri. Treci prin întuneric, treci prin vîrtejul de vînt și ploaie pentru că este calea ta. Aproape că tu ți-ai făcut-o. Dacă ajungi la capăt sau nu, tot de tine depinde. Dar să știi, întotdeauna este cineva care îți ține pumnii. Cineva care te iubește. Chiar și atunci cînd ai pierdut cursa, dacă te uiti peste umăr, vezi că e cineva care îți zîmbește.

Totul este să-l vezi.

Lanul de secară e în noi

Pe fiecare dintre noi ne trezește ceva. O rază de soare, o fereastră anume, un om, o rugăciune, o tufă de mărăcini plină de vrăbii, o creastă de piatră sau un fir de iarbă. Un miracol.

Ne trezește și așa rămînem.

Putem păți orice, dar nu putem fi altceva decît sîntem. Și sîntem mai mult decît credem noi.

Citește în continuare „Lanul de secară e în noi”

Pentru turul doi al alegerilor de la UBB, Daniel David spune: „Nu mă declar de partea niciunui candidat!”

Iată declarația oficială a prof. Daniel David, candidatul situat pe locul al treilea în primul tur de scrutin al algerilor pentru rectoratul UBB, desfășurate joi:

«Imediat după rezultatele alegerilor pentru poziţia de rector al UBB (turul unu), am spus că voi avea o poziţie faţă de turul doi, după consultarea colegilor mei (vezi AICI).

Citește mai departe!

Mîine, la Gazetino: campania din UBB văzută de un simplu alegător

Luni, puteți citi aici un dialog cu un elector de la Universitatea Babeș-Bolyai despre cum e ÎNĂUNTRU, ce crede despre campania electorală și cum crede că se va termina ea.

Unele lucruri arată mai bine sub cerul liber

Am simțit de multe ori că artificialitatea decorului face din modă un spectacol steril, fără vlagă și lipsit de veridicitate: ce arată minunat pe un podium de plexiglas poate arăta hidos, caraghios sub cerul liber, pe stradă. Chiar și ținutele de interior trebuie să dea proba luminii de subceresc, esențială.

Citește în continuare „Unele lucruri arată mai bine sub cerul liber”