Categorie: Opinii

Curte Constituțională internațională

Ultima frontieră și anume, Curtea Constituțională la care ne uitămm toți cu speranță e și ea o instituție precară, cu vulnerabilități enorme legate de biografia judecătorilor, de prieteniile și dependențele lor politice. La asta se adaugă presiunile din media aparținînd politicienilor, presiunile străzii și ale unor pensionari manipulabili, cîteva cete de amețiți care-i cer curții decizia dragă lor.

Cît de tare poate fi o Curte Constituțională într-o țară ca a noastră?

După ce-am văzut că n-a fost în stare să ia o decizie privind faptele președintelui, dacă a încălcat Traian Băsescu sau nu Constituția și după ce a dat bir cu fugiții în concediu după referendum, îmi vine greu să cred că va lua o decizie tranșantă astăzi sau altcîndva.

Probabil că va pasa responsabilitatea altei instituții, așa cum a procedat și cu listele electorale cînd a trimis ministerele la lucru. E posibil ca și acum să se încurce în ițele validării-invalidării.

Dar, ca să construiești ceva solid trebuie să începi de pe pămînt ferm, de la certitudini.

Aș îndrăzni să spun că acum avem nevoie de o ruptură totală și că, pentru acest moment, un fel de 1866, avem nevoie de o curte de arbitraj internațională.

Ar fi imposibil să cerem așa ceva? Doar pentru această chestiune: 9 trimiși speciali ai UE care să tranșeze problema. Se poate face într-o săptămînă!

Poveste de weekend. Lumea prietenilor

Sînt vremuri în care unii își caută, mai mult decît oricînd, arca în care să urce. Sînt vremuri în care îți alegi cum să trăiești. Îți alegi prietenii, îți alegi locul, îți alegi apropiații de îndepărtați.

Sînt vremuri în care apele se separă și pentru tine, ca simplu om.

Mai mult decît orice, noi sîntem acele lucruri în care credem.

Sînt prietenii rare așa cum sînt locuri rare. Dacă le-ați găsit, rămîneți acolo.

Ascultă acordeonul și vezi

Bucata aceasta de timp-muzică merită ascultată. Chiar are legătură cu noi. Pe mine m-a însoțit multă vreme.

Are miros de levănțică, are culoarea cîmpurilor de rapiță. Are gust de mure. Este așteptarea serii, este capăt de drum și început de vis.

Îmi amintește de tufele de cicoare, de o fîntînă cu cumpănă, de turmele de oi, de cerul înstelat și dorul de ducă.

În ea sînt toți oamenii pe care-i iubesc. Toți, cînd se adună la masa sufletului meu, mănîncă din fericirea acestor clipe.

Să ne oprim o clipă, în plină furtună. Haideţi să vedem ce spune MRU

„Dacă nu acționam, oameni precum Antonescu, Ponta, genul acesta de specie politică urmează să acapareze România!”

Proiectul lui MRU, mîine

Ceva îmi spune că proiectul lui MRU va fi inspirat dintr-un model de dezvoltare de mare succes care a împins o ţară în topuri, într-un timp record.

Sursele mele îl dau pe MRU ca principală piesă ce va intra în scenă în perioada următoare. (I s-a și creat culoarul la fix! :))

Să vedem!

Un arhitect din Hamburg care trăiește la Cluj: „În România, ori nu vii deloc, ori vii și nu mai pleci!”

Michael a venit din Hamburg cu mulți ani înainte. Locuiește în Piața Muzeului într-o casă de el renovată. Este arhitect și lucrează la proiecte pentru Cluj, a lucrat și pentru orașul Sibiu și ultimul proiect în care s-a implicat cu entuziasm este Casa TIFF. Dar altceva vroiam să vă spun. Michael avea doar 26 de ani când a început aventura vieții lui, de la prima vizită în România, dar a știut să aleagă de fiecare dată drumul cel bun. Bun pentru el și pentru cei din jur. Și explică așa: am hotărât cu inima, n-am fost neamț când am decis că aici vreau eu să încep să trăiesc. Am fost doar inimă.

Vezi ce crede Michael despre România!

Poveste de weekend. Ai grijă la ce-ți dorești!

Lumea este atît de vastă că ar trebui să fii tîmpit să te oprești într-un colț al ei și să tot dai cu capul. Limitele ei sînt limitele tale, doar atît.

De ce își fixează cîte unii ținte de care se tot izbesc, habar-n-am! Cînd ar avea atîtea alte lucruri de făcut. Înclin să cred că micimea, mediocritatea ființei este invers proporțională cu pofta ei de putere.

De obicei, războiul mediocrității pentru supremație sfîrșește prost tot pentru ea. Pentru că nu știe unde să se oprească.

Mă uit la duelul puterii în România. E limpede că avem de-a face cu lipsa de limită. Ce nu par a ști unii este că dacă-l împing pe cel singur cu spatele la zid se pot aștepta să lovescă cu o forță teribilă, pe care doar dorința de supraviețuire o dă.

Ni se întîmplă și nouă. Știm asta din viață.