Categorie: Opinii

Casele mor ca oamenii

Le-ați văzut șubrezite la colțuri, cu tencuiala cojită, răni ale cărnii lor de pământ. Găuri în loc de ochi și cîte un stîlp, șchiopătînd.

Te uită la o casă murind și vezi cum sufletul ei iese ușor, pe horn. Se reazemă o vreme pe piciorul bun, apoi se huroaie sub povara unei ploi de primăvară. Casa în care dormeau liniștite cîteva suflete ieri, astăzi e un morman de pietre, ca un mormînt.

Învăluite de tăcere se lasă uitate și casele sașilor și casele vechi din Roșia Montană sau din Abrud. În locul lor apar cutiuțe șablon, cu ziduri vopsite țipător și balustrade de inox. Seamănă unele cu altele, parcă ar fi scoase din același copiator, de pe holul de la Arhitectură. Casele ca și oamenii, frunzele sau vrăbiile, sînt frumoase doar dacă au viața lor, unică.

Cutreierînd Transilvania, în drumurile mele am lăsat de o parte case, de alta oameni care nu se mai iubesc.

Casa din vis e o moară de vînt. Veniți să o vedeți

Am povestit cu un expert în energie. Plănuia un parc eolian pe munții din Ardeal. A măsurat și calculat, a umblat prin Bărăgan și pe malurile mării, a ajuns la concluzia că morile lui pot trăi doar în buza apei, la șes.

A adus una și la munte, a pus-o pe marginea drumului, înfiptă ca o troiță. De cîte ori treci pe lîngă ea, îți vine să te închini.
Citește în continuare „Casa din vis e o moară de vînt. Veniți să o vedeți” →

Îmi e atît de dor de vară! Îți amintești cum miroase cîmpul de la Strei?

Această prezentare necesită JavaScript.

Azi mi s-a făcut tare dor de vară. De aroma și culoarea ei,de nuanțe. Vara e mai mult decît alb și negru. E mai complicată.
Citește în continuare „Îmi e atît de dor de vară! Îți amintești cum miroase cîmpul de la Strei?” →

Afro-celtica din coliba lui Babel. Viața e atît de frumoasă!

Alergînd cu ochiul pe suprafața apei, pe sub ceruri, peste munți și acoperișuri, îi vezi și-i simți pe toți, într-un fel care face parte din tine. Sînt atît de multe lucruri care ne unesc și atît de importante. Iar primul dintre ele este chiar o frumoasă grădină, Doamne, e ca un Babel-rai!
Citește în continuare „Afro-celtica din coliba lui Babel. Viața e atît de frumoasă!” →

Vîntul care suflă mirosul de iasomie și sînge. Aduce libertate

E dimineață în Tunisia, un tînăr comerciant de zarzavaturi se sinucide pentru că statul îi confiscă, fără niciun motiv, o jumătate de tonă de zarzavat. Spre prînz se adună mai mulți protestatari în piața centrală. Un om se urcă pe un stîlp, se electrocutează și moare. Încep revoltele de stradă. Începe revoluția, Revoluția iasomiei.

La sfîrșitul lui decembrie, 3000 de avocați se adună în fața parlamentului și protestează împotriva dictaturii Ben Ali. În fiecare zi au loc confruntări de stradă. O lună mai tîrziu dictatorul fuge. Soția lui ia cu ea o tonă și jumătate de aur.

Din cîte tone de zarzavat se face o tonă de aur?
Citește în continuare „Vîntul care suflă mirosul de iasomie și sînge. Aduce libertate” →

Nu-l mai jigniți, nu-l mai jigniți pe circar! El dă apă la elefanți

E anul 1929 și circul lui a intrat în criză. Oamenii nu mai vin cu copiii de mînă la spectacolul lui. Pe sub pînza cortului se așterne praful, iar animalelor nu mai are ce să le dea de mîncare. În timpul crizei i-au murit trei elefanți, toți leii și doi cai.

După război, circul a ieșit cu pînza cortului cîrpită, cinci acrobați morți, o rusoaică pierdută, fără mașină și fără nici un ban în conturi. Doar clovnii mai aveau ceva prin buzunare, ei se strecuraseră singuri, dincolo de tranșee. Alegria!
Citește în continuare „Nu-l mai jigniți, nu-l mai jigniți pe circar! El dă apă la elefanți” →

Cînd tu ești negrul. Cine merge cu tine?
Huckleberry Finn a plecat din Missouri cu o „cioară” pe Mississippi în jos
și a ajuns la Cairo cu un prieten.

Am stat în mijlocul unui drum înzăpezit, printre ciulini, și m-am gîndit la noi. La toți cei care ne știm. Unii au fost prinși de înghețul iernii supărați pe lume, alții cu dureri în piept, în spitale, alții sătui pur și simplu să nu găsescă oamenii potriviți pentru visele lor.

Mi-am amintit furia cu care îmi povestea prietena mea, venită de la Viena, că oamenii nu sînt frumoși nici acolo, că străzile nu sînt adevărate, că fețele oamenilor sînt moarte. Îi văd încă buzele mișcîndu-se nervos, și ochii căutînd răspunsuri. E o lume mică, prea mică pentru visele ei. E o lume mică și pentru visele mele.
Citește în continuare „Cînd tu ești negrul. Cine merge cu tine?” →