Era o după-amiază caldă și tăcută, ca o prevestire. Zgomotul obișnuit al mulțimii se oprise încălzit și el de soare. Insula părea desprinsă din vis, fără vreo legătură cu prezentul. Stăteam la o masă mică, de cafea, lipiți de zidul răcoros al muntelui, pierduți fiecare cu gîndul aiurea. Ascultam muzica ce ieșea din pereți, se răsucea în aer, ca un fuior de vînt și se risipea deasupra valurilor mării. Un tril, încă unul, un sunet de lăută și o kitară în fundal. Era un cîntec vechi, bizantin, mi-am zis că sunetele lui veneau, probabil dintr-o biserică săpată în stînca pe sub picioarele noastre, ascunsă sub umbra unui chiparos.
Citește în continuare „E cîntecul pe care-l auzi doar tu. Nu te speria”
Categorie: Opinii
Fata și gheparzii. O întîlnire cu tîlc
De fapt, ați văzut în fiecare zi așa ceva. Doar un simț al vieții anume o face pe fata din film să înțeleagă ce are e făcut, să meargă spre animale pășind sigură pe ea, desculță în iarbă. Să-i sperie, să-i cheme și să-i mîngîie. Dacă privim mîinile și picioarele ei, înțelegem cîtă putere stă într-un trup de fată. O forță care vine din altă parte. Din mirosul ei, din ce știe și înțelege creierul ei. Din zîmbetul ei.
Femeile nu au un curaj asemănător bărbaților. Al lor are sens, are legătură cu cauze vii. O femeie nu luptă pentru cauze abstracte, decît dacă s-a alterat ea însăși. Poate de aceea, femeile sînt buni ghizi pentru viață. Ele simt întotdeauna cînd poți să sari în foc, pentru că merită, cînd poți fugii fără să pierzi nimic și cînd e momentul să te oprești că s-a terminat Odiseea. Cred că ar trebui încurajată femeia să rămînă ea însăși.
Partea ta de prăbușire
Nimeni nu ne pregătește dinainte. Nu știm cînd, într-o clipă afurisită, ceva se rupe în mecanismul fin din carne și oase, de gînduri și vise și gata. Te prăbușești ca o clădire lovită de trăsnet. E suficientă o secundă ca zidurile tale să ajungă un morman de moloz. Citește în continuare „Partea ta de prăbușire”
Primăvară leneșă
Dragii mei cititori,
îmi pare rău că a trebuit să mă despart de voi pentru o vreme. Gazetino are niște probleme, că e și el om. Însă, imediat ce le voi putea rezolva, mă voi întoarce la voi. Cît mai curînd.
Întoarcerea înfrînților acasă. Viața abia de acum începe
Stau în curtea casei și tac. Privesc spre zidurile proaspăt văruite. Casa are ușile deschise, mă uit la hîrtiile frumos colorate prinse de mama cu piuneze pe pereți, le schimbă în fiecare an, la polonicul alb agățat în cui, în același loc unde l-am lăsat. Pisicile dorm și ele la soare, o găină se scaldă în țărînă, a primăvară. Dinspre pădure se revarsă atîta cîntat de cuc, de te îmbată de cap. Citește în continuare „Întoarcerea înfrînților acasă. Viața abia de acum începe”
De ziua lui Cioran. Cînd România nu este nici ea acasă
Tot m-am plimbat peste știrile de ieri, de la Paris și nu pot să înțeleg cum de s-a întîmplat să fim din nou nătîngi și de rîsul lumii. De rușinea noastră în primul rînd. N-am fost în stare, ca stat, să recuperăm bunurile culturale care au aparținut lui Emil Cioran, scoase ieri la licitație, în Franța. Le-a cumpărat altcineva pentru noi, un cetățean din București și le va dona României.
Ministerul Culturii, în schimb, n-a făcut nimic. Citește în continuare „De ziua lui Cioran. Cînd România nu este nici ea acasă”
Gazetino 