Poveste foarte scurtă de weekend

Dragii mei prieteni, v-am obişnuit cu un dar de weekend, şi-mi pare rău că astăzi nu vi-l pot face. Poate pentru că astăzi am eu însămi nevoie să primesc mai mult decît să dau.

Ne vedem curînd.

Pînă atunci, să aveţi zile însorite şi fîntîni pe drum.

Iubind lumea de piatră

Parcă mai mult decît orice din lumea asta materială îmi place piatra. Mi se pare mai caldă și mai adîncă chiar decît memoria unui om. Cîteodată, mai umană decît omul de carne, piatra prinde un suflet al ei. Lumea întreagă pare a fi de piatră, pe sub tălpi, clădită în ziduri, turnuri de biserici, pat pentru cavaleri și semn de aducere aminte la mormînt. Uneori piatra mi se strecoară pe sub piele și-mi dă putere. Imi aduce aminte de zilele de vară cînd se albește la soare, de insulele crescute din miezul de cremene, de pavajele tocite sub roți, de stîlpii casei, de treaptele scărilor. Citeşte mai departe!

UPDATE: E bal la Grădina Botanică. O iubește cineva?

UPDATE Seara de la Grădina Botanică a fost superbă. Organizare impecabilă într-un decor deosebit, atmosferă relaxată, muzică bună și doamne cu ținute frumoase. Niciun fel de stridențe, oameni normali. Mihaela Rus, sufletul acestui eveniment a vorbit deschis despre problemele Grădinii, s-au oferit premii pentru fotografii, s-a organizat o licitație. Mîine vom ști și rezultatul.

Pînă una alta, vedem cu ochii noștri că din păcate, aveam dreptate: proprietarii Grădinii sînt total dezinteresați. Andrei Marga nu a venit deși invitații spuneau că pe la prînz își bea cafeaua la bulevard. Nu a venit nici primarul deși promisese, nici alți președinți, prefecți, politicieni. Nimeni. Grădina e lăsată pe mâna oamenilor entuziaști, pentru că domniile lor au treabă să facă bani, politică, propagandă.
Este clar că nu le pasă, că de la rector în stînga și-n dreapta politică e tot o apă și-un pămînt. Adică, nici măcar, e o expresie prea îngăduitoare! Citește în continuare „UPDATE: E bal la Grădina Botanică. O iubește cineva?”

Un altfel de dar de la Gazetino

Dragi prieteni, v-am obișnuit la sfîrșit de săptămînă cu o poveste în dar. De data asta, mă așez în iarbă, cu ochii pe cer, oriunde voi fi și mă gîndesc la voi. Va trebui să aflu dacă mai pot să mă țin de voi, în zbor.

Menousis. Povestea unui grec, a unei taverne și a unei femei

Vă ofer în dar, weekendul acesta, balada lui Menousis. O ascult foarte des, este cîntecul meu preferat. Dar astăzi am să vă și povestesc despre Menousis. El este un tînăr grec ce-și iubește femeia frumoasă. Într-o zi, la tavernă, pe cînd bea cu prietenii, unul dintre ei spune că a văzut-o de curînd, la fîntînă. Că i-a cerut un sărut și ea i l-a dat. Scos din fire, Menousis se duce acasă și-o omoară.

A doua zi, cînd înțelege ce a făcut, începe s-o plîngă. Menousis este o baladă tristă.
Prietenii care au glumit pe seama soției lui, la tavernă, îi deplîng slăbiciunea. Totul a fost o greșeală. Doar femeia lui Menousis nu mai poate merge să scoată apă de la fîntînă.

Menousis e tristețea greșelilor noastre.

Citește în continuare „Menousis. Povestea unui grec, a unei taverne și a unei femei”

Moartea inginerului Florescu

Anul trecut, de ziua mea, am primit de la cineva din familie, drept cadou, o călătorie la Orșova. Era o căldură de august cînd ne-am pornit la drum. Am luat-o și pe mama mea, să vadă Dunărea, n-o mai văzuse niciodată. Ea, săraca, are locuri pe care le-a văzut doar însemnate de suferință.

A văzut Timișoara cînd a fost cu sora mea la doctor, a fost la București la o înmormîntare și la avocați, la Curtea de Argeș, într-o iarnă, să-și ducă fata la școală, cînd a mers prin zăpadă, pe niște cîmpuri, de i-au înghețat picioarele pînă la șold.

A fost la Craiova cu treburi la piață, urăște acest oraș. Acolo s-a supărat foarte tare, de era să-i plesnească o vînă la cap cînd i-au furat portofelul în autogară. Cînd a ajuns în piață, să ia vinete s-a trezit că nu are un ban, nici de autobuz să se întoarcă acasă. A podidit-o plînsul, femeie în toată firea. Seara, s-a milit șoferul și-a luat-o fără bilet, doar nu era s-o lase în Craiova.
Citește în continuare „Moartea inginerului Florescu”

Strașnica banalitate. Resurse pentru un alt timp

Nu fac parte din corul pesimiștilor scîrbiți care cred că ne îndreptăm spre pieire și că Pămîntul e gata să se răstoarne cu susu-n-jos ca să ne arate cît de nemernici am fost și cît de tare ne-o merităm. Am convingerea bazată pe naiba știe ce, poate pe frînturi de imagini și întîmplări care-mi spun că omul modern se poate salva și o face în fiecare zi cu tot mai mult spor. E încă însetat de frumos, e mort după tot ce e natural, chit că vrea să ia fără să dea, dar și cu accese de generozitate și teamă ce-l fac supusul naturii și nu stăpînul el. Gingășia cu care omul de azi apără animalele, face mitinguri pentru cîini, se bate cu poliția ca să scape caii de la moarte mi se pare un semn că între brute și îngeri se înjgheabă un echilibru. Acum aleargă după fluturi și dă concert pe pajiște. Trebuie să recunosc, oricît de propagandistic sună la început totul, și oricît de neverosimil, ideea de întoarcere la natură odată răspîndită, cred că poate salva omul.

Cu cît ne proiectăm un viitor mai sofisticat, cu atît avem nevoie de mai multe resurse. Simțim nevoia să stăm, să așteptăm ca firul de iarbă să crească.