Categorie: Opinii

Copilul şi ceasurile

Am întîlnit un copil care se temea de ceasuri. Cum vedea un ceas, se ascundea, o lua pe lîngă pereţi şi se strecura imediat din odaia cu dihania de tablă. Nici nu se uita la ele, la ceasuri, le zărea cu coada ochiului, sau ştia dinaninte că acolo e un ceas şi o zbughea cît ai zice peşte!

Îl înţeleg. Şi mie îmi e teamă de ceasuri. Îmi plac, dar mă sperie. Ceasul mi se pare un mecanism pervers de automutilare. Să vrei să ştii cîte secunde au mai rămas. De fiecare dată vrei să vezi cît ţi-a mai rămas. Nu am avut niciodată ceas de mînă. Cînd toţi colegii mei purtau aşa ceva, eu nu aveam cu ce mă lăuda în pauze. Nu am avut niciodată ceas.
Citește în continuare „Copilul şi ceasurile” →

Poveste de weekend. Ziduri din cuvinte

Ni se întîmplă, prea des în vremurile astea, să tragem ușa după noi. Zbang! Cu putere: zbang! Să se cutremure trecutul de hotărîrea noastră, de furia noastră, de puterea noastră! În urmă rămîne doar tăcerea. Apoi construim ziduri între noi și ei, ziduri de cuvinte clădite temeinic în capul nostru. Fraze puternice, motivații gata fabricate, care ne dau dreptate, ne protejează, ne apără, ne dau un sentiment bun, că sîntem adăpostiți la umbra lor. Nu mai există dacă.

Citește în continuare „Poveste de weekend. Ziduri din cuvinte” →

Poveste de weekend. „Ai apă, dar nu ai inimă!”

Dintre toate animalele pămîntului, doar omul a inventat cușca. El singur a gîndit că poate pune funia de gîtul celuilalt și tot el a închis pasărea în colivie. Apoi s-a închis alături de ea. Omul a ucis de mii de ori mai crud atunci cînd a făcut asta. A ucis și s-a sinucis.

În curtea castelului Huniazilor se află o fîntînă. Este săpată în piatră pînă jos, la rădăcina muntelui.
Citește în continuare „Poveste de weekend. „Ai apă, dar nu ai inimă!”” →

El condor pasa. Oamenii zburători

Zbor adesea, de cele mai multe ori singură. Nu-mi trebuie decît propriile aripi ca să mă ridic deasupra pămîntului și din văzduh, să cobor pe deasupra dealurilor, apelor, cîmpurilor cafenii, lanurilor de grîu, sau deasupra hornurilor, pietrelor înghețate sau tufelor cu vrăbii, iarna.

Cînd zbor, sînt un om liber. Singur și liber.

Citește în continuare „El condor pasa. Oamenii zburători” →

Pe drumul schimbării. Raiul din noi

Fără iluzii: vă dau o știre proastă, nu se contabilizează! Da, iată, nu cred că se contabilizează nimic, acolo, Sus! Nu ni se trec faptele pe răboj: pentru cele bune – serviți un loc în rai! Nu, nu așa funcționează! Am avut întotdeauna impresia că e o pistă falsă, dar acum am convingerea asta.

Citește în continuare „Pe drumul schimbării. Raiul din noi” →

Azi facem o schimbare

Gazetino s-a obișnuit să comunice oarecum impersonal cu cititorii săi, cam toată săptămîna. Singura zi destinată unui dialog nonconformist a fost sîmbăta. Și este prea puțin pentru stilul press-nouveau pe care-l practic. 🙂

Citește în continuare „Azi facem o schimbare” →

Poveste de weekend. Despre prietenii mei cu rădăcini. Și un fel anume de a-mi spune de ce sînt aici

Îi găsești întotdeauna unde i-ai lăsat. Au coaja aspră, au în miezul lor ceva soare și apă, un fel de nisip lichid le curge prin vene și uneori, toată piatra albă a pămîntului li se urcă la cap, de-i vezi albiți ca niște schelete. Dar niciodată nu pleacă. Pe ei te poți baza. Copacii țin pămîntul să nu plece și el pe urmele oamenilor, ei rabdă tăcuți și vîntul și gerul și întunericul nopții. Acolo unde i-a lăsat Dumnezeu.

Am cîțiva copaci-prieteni. Știți cum e, sînt cei mai serioși și puternici dintre oameni.
Citește în continuare „Poveste de weekend. Despre prietenii mei cu rădăcini. Și un fel anume de a-mi spune de ce sînt aici” →