Mă văd pasăre cînd mă uit la ei. Nu om. Simt praful de pușcă și îl urăsc pentru că fluieră așa cum o face. De altfel, tot păsări îi văd și pe prietenii mei de departe. Închid ochii și sînt vrăbiile adunate stol pe tufele încărcate cu măceșe de pe drumurile Hațegului. Ce poți simți mai mult pentru prietenii tăi dacă nu că și ei sînt păsări alături de tine?
Categorie: Opinii
Poveste de weekend. Constructorul de poduri
Poate dintre toți oamenii de pe pămînt, pe cei care fac podurile îi iubesc cel mai mult.
Ei nu pun doar piatră peste piatră pentru o ridicătură de la pămînt spre apă, ei leagă două maluri, două lumi. Uniri imposibile. Ei fac drum peste hău, ei leagă aici de dincolo, mai întîi din piatră, apoi din fapte, cuvinte, din pași și sentimente.
Constructorul de poduri a schimbat lumea. Iisus a făcut el însuși pod din trupul lui, între Cer și Pămînt. Pe el trecem acum să ne salvăm sufletul bîntuit de spaima morții, de frica de nimic. Iisus a legat lumea de aici cu cea de Dincolo, ne-a făcut cărare mai departe de capătul lumi, pod peste moarte.
Băiatul care face poduri este, mai mult decît credeți, un om al lumii.
El știe să împletescă punți din mîini, din cuvinte. El leagă imposibilul. De el e nevoie peste tot. În creierii munților, în Piața Revoluției, în parlamente sau la televiziune. Omul care face poduri este așteptat în lumea întreagă.
Citește în continuare „Poveste de weekend. Constructorul de poduri”
Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți
Fina Marița a rămas văduvă de tînără. Bărbatul ei, care stătea în deal, la Noață, a murit în urma unei boli ciudate. Mai întîi a orbit și apoi a murit. A lăsa-o cu șapte copii, cel mai mic în postavă. Rudele din casă, socrii și cumnatul, au dat-o atunci afară din casă. Din moment ce nu mai trăia bărbatul ei, de ce s-o mai adăpostească? Într-o zi i-au pus copiii în brațe și au dat-o, pur și simplu, afară pe poartă.
Povestea, adevărată, am auzit-o la priveghiul lui tata. N-am știut pînă acum de ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură.
Citește în continuare „Poveste tîrzie de weekend. Din rănile unei nedreptăți”
Cine te însoțește pe drumul cel mai greu
Există multe feluri de a iubi pe cineva, știți asta. Dar te iubesc tare, aceia care merg cu tine pe drumul cel mai greu.
Mi-am amintit o poveste, poate este dintr-un film vechi. Era vorba de o fată, cea mai frumoasă și deșteaptă din sat. Într-o vară, pe cîmpurile de lîngă ferma tatălui ei, întîlnește un tînăr frumos și bogat. Lucra împreună cu o echipă pentru o hartă sau cam așa ceva.
Fata se îndrăgostește de el și așa începe povestea acelei veri. Spre toamnă, tînărul, înainte să plece, o cere de soție. Ea aproape că acceptă, dar își mai ia un răgaz de gîndire. Între timp tatăl ei suferise un accident, zăcea la pat cu piciorul zdrobit, iar fata trebuia să se ocupe de toată ferma. Desigur, tînărul inginer îi spune cît de bine vor trăi împreună, unde o va duce și ce viață liniștită vor avea. Destul ca fata, trăgînd din greu la fermă, să aibă la ce să viseze.
Citește în continuare „Cine te însoțește pe drumul cel mai greu”
Dragi prieteni
dacă nu mă găsiți în fiecare zi pe Gazetino să știți că trec printr-o perioadă grea. Viața e lașă, lovește din toate părțile cînd te simte mai slab. Dacă nu mă găsiți, sigur nu pot veni.
Poveste de weekend. Tot ce rămîne după un război
O poveste de război petrecută cîndva în Grecia, mai exact în timpul ocupației germane din anii ’40, explică diferența dintre felul în care înțeleg un bărbat și o femeie curajul și lașitatea.
Citește în continuare „Poveste de weekend. Tot ce rămîne după un război”
Voi lipsi o vreme
Dragi prieteni, voi lipsi de pe blog o vreme. Îmi cer scuze dacă nu veți găsi nimic nou. Voi știți unde sînt.
Gazetino 