Dacă te duci acolo, n-ai şanse să ieşi cu una cu două. În prima săptămînă din octombrie, în fiecare an, toată Valea Crişului se umple de lume, de fum, de forfotă şi tarabe, porumb fiert şi de cazane. De antichităţi, cizme de iarnă, căciuli de blană şi putini de stejar.
Categorie: Reportaj
Bicicleta, petrolul şi oltenii. Supersonda din satul meu
V-am spus şi se dovedeşte adevărat, nu era doar un zvon. În satul meu s-a descoperit un zăcămînt de gaze, poate cel mai bogat din Sud-Vestul Europei. Oficialii Petrom au raportat descoperirea ca pe un succes şi le-au transmis austriecilor numai veşti bune: zăcămîntul de la Hurezani este cea mai mare victorie a companiei din ultimii zece ani.
Războiul pe care-l duce Gold Corporation cu România: roşieni contra roşieni, ziarişti contra ziarişti, societate civilă contra societate civilă, bloggeri contra bloggeri
Vezi reportajul de la Roşia Montană |
Compania Roşia Montană Gold Corporation a reusit în ultimii zece ani să învrăjbească societatea românească într-un mod perfid şi periculos, total nerecomandat de practicile corporatiste internaţionale.
Practic, încercînd să obţină aprobările necesare demarării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, RMGC a avut nevoie de acordul localnicilor, al opiniei publice, al politicienilor. Pe unii i-a convins cu atenţii, înlesniri, facilităţi, excursii, promisiuni. Pe alţii i-a convins cu forţa puterii pe care o afişează, i-a intimidat, iar aceştia au capitulat.
Așteptând sfârșitul lumii [FOTOREPORTAJ]
Un tîrg de primăvară. Ciocnirea dintre civilizaţii în bîlciul de la Logreşti
Bîlciul de ţară e o forfotă ocazională, unde oamenii vin din toate părţile, şi mai tineri şi mai bătrîni să cumpere, să vîndă dar mai ales să afle unele lucruri. Să afle cum merg preţurile anul ăsta, care cum a mai ieşit din iarnă, cu cît se vînd puii, caii, mieii, şi cînd începe vaccinarea la porci. Trec prin vînzoleala bîlciului, iau ceva fum de mici pe hainele de lînă, poartă discuţii cu cine apucă, trec şi pe la veterinarul care şi-a făcut cabinet la ieşirea din tîrg, se opresc oleacă la birt şi apoi o iau în sus, pe văi, spre casele lor. Au o plăsuţă în mînă cu un kil de cuie, o pîine şi o zdreanţă de cămaşă Valentino de la ţigănci, s-o poarte în vara asta, la fîn. Femeile discută ciopor mai în spate, ele au cumpărat mai multe, de-ale cozonacilor, esenţe de rom, de fistic, rahat şi cacao, mături, oglinzi şi lumînări. Femeile fac tîrguieli, ele sînt mai bune de gură. Dar, în general, bîlciul e bun, lumea vinde de toate, pe semne că Dumnezeu ne dă în fiecare an, încă ceva. Citește în continuare „Un tîrg de primăvară. Ciocnirea dintre civilizaţii în bîlciul de la Logreşti”
Victoriile luptei anticorupție. Cum a tăbărît Garda Financiară pe mărțișoare.
E frig și pe la amiază. O burniță subțire sfichiuiește aerul și așa umed. Pe jos, o zăpadă muiată în picioare, clif, clif, sare neagră ca pămîntul, pe pantaloni. De o parte și de alta, mese cu zorzoane de sărbători.
Un leu mărțișorul cu potcoviță, 10 lei o brățară de alpaca, doi lei un coșar de cîrpe. Pavel se mișcă de pe un picior pe altul, el are mărțișoare pictate pe pastă. Le dă cu doi lei bucata. Dar nu prea are cui să le dea. A vîndut mai puțin decît oricînd. Oamenii trec grăbiți, înfrigurați, nu se prea opresc. O văcuță veselă, pictată pe un rotogol de lut, rîde prostește la un smoc de iarbă. Dar n-apuc să văd vaca bine.
Citește în continuare „Victoriile luptei anticorupție. Cum a tăbărît Garda Financiară pe mărțișoare.”
Sclavii globalizării. Povestea Ninei de la Nokia și a lui Petru de la Petrom
Nina
Nina se scoală devreme, trage hainele pe ea și fuge spre drumul țării pe unde trece microbuzul Nokia. Ajunge acolo, parcurge filtrele, se schimbă și ajunge la bandă, înainte de fix. Așa sînt programate cursele de transport, ca Nina și fetele să ajungă la timp. Niciun minut în minus.
Se așează la bandă. Acolo va sta 12 ore, în picioare. Din care, 30 de minute va merge să stea tot în picioare, la coadă la împins tava. În mîini are mănuși, pe cap, o bonetă și e încălțată cu papuci de plastic. „Arăt ca un pui congelat”, spune Nina și rîde. Nu trebuie să ajungă nici fir de praf din colbul ulițelor din Jucu, pe minusculele piese făcute de altă Nina, din Taiwan. În fiecare tură, stă doisprezece ore în picioare și ansamblează telefoane Nokia. Două mii de bucăți trec, de fiecare dată, prin mîinile bătătorite de sapă ale Ninei. Citește în continuare „Sclavii globalizării. Povestea Ninei de la Nokia și a lui Petru de la Petrom”
Gazetino 