Categorie: Reportaj

Poștașul

rasca2013 265

Deși jos e vară bine, sus la Râșca, la munte, ea n-a ajuns încă. Frigul te învăluie din toate părțile, ca un hoț, nu știi de unde vine. Peste palele de vânt, cerul aruncă din când în când și-o ploaie rece.

Poștașul vine îmbrăcat cu o cămașă albastră cu mâneci scurte pe care scrie cu ață roșie: Poșta Română. Are o geantă de piele căpătată de la un fost coleg, iar pantofii scâlciați din picioare sunt ai lui: Poșta nu i-a mai dat o pereche de încălțări de 6-7 ani.

S-a îmbrăcat adecvat pentru întîlnirea cu noi, dar de obicei se ferește să se vadă că ar fi poștaș. Doamne ferește de vreun răufăcător, că spray-ul pe care l-a primit acum patru ani nici nu mai poate fi bun! Merge pe jos, are de făcut în fiecare zi peste 46 de kilometri. Merge peste câmpuri, prin păduri, face și zece kilometri de la o casă la alta. Ce știe satelitul? Conducerea centrală a Poștei Române a decis ca, înainte să fie scoasă la vânzare, s-o mai ușureze de cheltuieli și dă afară 4000 de oameni pentru că itinerariile verificate prin satelit sunt mai mici decât cele declarate de primării.

De ce? Pentru că din satelit nu se văd multe lucruri. Aflați din paginile 6-7 ce nu se vede bine de sus când te uiți la cei de jos.

quotes66Am văzut greva de la Cluj la televizor. Dar noi n-am putut face grevă că nu poți vezi că iasă soarele pe cer și tu să nu duci ce ai de dus! Am plecat pe sate, ca de obicei, să le duc pensiile. Fiind așa de mici, nu le ajung de la o lună la alta și mă așteptă cu sufletul la gură, că n-au de pâine, chibrite sau ulei. Dacă Poșta nu se descurcă în treaba cu pensiile, pe oamenii munților îi condamnă la moarte, că nu văd cum altfel se poate merge mai departe… Nu zic asta ca să arăt ce măreț sunt eu, dar n-am auzit de nicio poștă din lume care să se fi desființat.
Nelu Morar, poștaș și povestaș în Râșca de la munte

Citește povestea poștașului de la munte!

Az egyszarvús kastély túlélői

manastirea-2013 093

A szentbenedeki Kornis-kastély különleges gyöngyszemnek számít Erdély kastélyai között. Valamikor várkastély volt, nagyszerű építmény, amely otthont adott Kelet-Európa legnagyobb természettudományi múzeumának és egy hatalmas könyvtárnak is. Szőlőskertekkel, legelőkkel és erdőkkel teli dombság övezte, egy több ezer hektáros uradalom, amely Bábolnánál is tovább terjedt.

Története 1573-ban kezdődött, és hirtelen ért véget 1945 egyik éjszakáján. Akkor szállták meg a kommunisták, Kornis gróf elmenekült, a falusiak pedig felgyújtották az udvaron a könyveket, és elhordták a bútorokat, szőnyegeket, festményeket. Nem maradt semmi. A kastélyból iskola, kultúrotthon és a mezőgazdasági szövetkezet székhelye lett.

Ma már csak romok vannak, ahol a falu a szemete gyűl, a szomszédok itt legeltetik a juhaikat, a suhancok pedig összefirkálják a mállott falakat. Az uradalom birtokosa Kornis Gabriella, a nemesi család utolsó örököse.

A „grófné” [„grofoaia”], ahogyan a falusiak mondják, kilencvenkét éves, és egy alagsori szobában lakik Budapesten.

Olvass tovább!

Supraviețuitorii de la Castelul cu inorogi

Supraviețuitorii de la Castelul cu inorogi

Castelul Korniș poate fi considerat o piesă specială între castele din Transilvania. A fost castel-cetate, o construcție superbă care adăpostea cel mai mare muzeu de științe naturale din Europa de Est și o bibliotecă imensă. Era înconjurat de dealuri pline de vii, pășuni și păduri, un domeniu de mii de hectare care se întindea până la Bobâlna și mai departe.

Citește mai departe!

O poveste de iubire. Jules Verne și Luiza din Carpați

Iubirea – singurul etalon cu care trebuie măsurat totul. Fără iubire, lumea ar fi un mecanism lipsit de gândire, soarele – bun doar să coacă dovlecii, florile – hrană pentru măgari, izvoarele – apă de spălat.
Avetik Isahakyan

Cobori de la Haţeg spre munţi, spre Sarmizegetusa. Cu tine spre gura muntelui vine şi iarna cu câlţii de zăpadă zburliţi peste copaci. Te apropii de ape şi, în ochiul de stâncă, se ridica brusc un castel sur şi pustiu, mâncat de timp: Castelul din Carpaţi.

Aici s-a petrecut una dintre cele mai stranii şi mai frumoase poveşti de dragoste, dintre celebrul scriitor Jules Verne şi ardeleanca Luiza Teutsch. Trăită la umbra munţilor Retezat sau aievea, iubirea lor a dat naştere unei cărţi care a adus faima Transilvaniei, dar a schimbat şi destinul unui om celebru. Luiza şi-a luat lumea în cap la 17 ani. A străbătut lumea iar paşii destinului au dus-o spre povestea vieţii ei. L-a cunoscut pe Jules Verne, care era pe atunci un scriitor matur, avea câteva zeci de romane publicate, era celebru, înstărit, avea o bună reputaţie şi o soţie franţuzoaică.
Citește în continuare „O poveste de iubire. Jules Verne și Luiza din Carpați” →

Experiment unic la Vadul Crișului: Artă modernă într-o biserică de munte

DSC_4068

S-a dus zvonul până departe. Mai întâi a fost un murmur colectiv pentru că oamenii nu știau despre ce e vorba. Apoi au început să zbârnâie telefoanele. Ce faci acolo, părinte? Așa ceva nu e permis, nu s-a mai întâmplat și nu se cade! Apoi s-au pornit femeile, au fost și certuri.

Duminică, în momentul în care au intrat la liturghie, pe pereții bisericii lor micuțe au găsit tablouri cu oameni la fel ca ei, ca și copiii lor, în alb și negru, zâmbeau obișnuit și pașnic de printre sfinți. Îmbrăcați cu haine de toate zilele, stând pe scaun, mergând pe stradă sau așteptând ceva lângă sârma cu rufe. Pe tavan, bucăți de cer și-un munte în creion, copleșea bolta.

Ce era asta? Lumea noastră, a răspuns preotul, iar duminica aceea n-a mai fost ca nicio alta.

Citește articolul!

America de pe strada Horea. Povestea de dincolo de porţile „Dorina Palace”

horea

Are trei etaje, e la numărul 48, lângă Biserica Ortodoxă, pe strada Horea, peste drum de Filologie. A fost construită în anii 1936-1938, prima clădire cu acoperiș plat din Cluj. I se spunea Palatul Muntean. Decorată cu pulbere de mică pe exterior, în stil modern, cu ferestre mari și linii drepte, cu porți sobre și scări de piatră, casa era altfel decât toate celelalte. Era diferită.

„Strada atunci era foarte luminată noaptea, ca ziua, iar pereții casei datorită prafului de mică străluceau în lumina becurilor. Țin minte că veneau la noi la poartă oameni din Cluj să o vadă, mai ales noaptea. I-au spus Palatul Muntean, clujenii i-au zis așa, pentru că pe tatăl meu îl chema Munteanu”, povestește doamna Dorina, într-o zi cu zăpadă, uitându-se pe ferestră, spre turlele Bisericii Ortodoxe.

Tatăl său, Traian Munteanu, era teolog, dar făcuse și studii comerciale și juridice la Viena. Iar mama, Sidonia, era nepoată a lui George Barițiu. În 1936, s-au decis să construiască acestă casă modernă, un fel de avanpost al unui curent occidental care avea să ajungă mai târziu și-n România.

În timpul războiului din anii ’40, Gara era ținta bombardamentelor. „Pe strada Horea, atunci Regele Ferdinand, au fost cele mai mari bombardamente, dezastru după dezastru. Într-o noapte, chiar în curtea vecină a căzut o bombă, totul s-a făcut pulbere, cenușă. Doar casa asta a rămas în picioare”. Doamna Dorina privește pe geam spre oraș, împietrită. A rămas în picioare timp de 80 de ani. Un om și o casă, între care s-a căscat hăul istoriei. Au suferit toți. Omul a știut că trebuie să mergă încet, prin întuneric, pînă se face iar lumină, iar casa a stat proțăpită între ziduri, ca să-l aștepte.

Citește mai departe!

În țara caloriferului lui Marga, românii au descoperit soba de la bloc

În țara caloriferului lui Marga, românii au descoperit soba de la bloc

Transilvania e cuprinsă brusc, pe la sfârșitul lui noiembrie, de frig și ceață. Aproape din fiecare oraș vin comunicate despre înscrierile la subvenția pentru căldură. Peste tot se fac cozi în așteptarea ajutoarelor la încălzire. Gazul se scumpește și el, iar lemnele, poate mai mult decât oricând, devin marfă de contrabadă. Tot mai mulți români renunță la încălzirea pe gaz, iar fabricile de sobe încep să aibă clienți.

Deși în vara aceasta am aflat de la un distins profesor universitar, Andrei Marga, faptul că un ardelean din Mediaș ar fi descoperit caloriferul, românii n-au auzit de asta, ei redescoperă soba. Tot mai mulți transilvăneni au fost nevoiți să-și facă sobe, chiar și la bloc.

Orașele acestei țări arată iarna ca niște sate cu hornuri care trimit spre cer fuioare de fum din blocuri fără acoperișuri. Huedin, Aleșd, Abrud…

Citește mai departe!