Categorie: Oameni și locuri

Afaceri cu energie. Și un conte pierdut

Hidrocentrala

Într-o zi de luni, între orele 12 și 15, s-au vândut toate cele 14 microhidrocentrale scoase la licitație de statul român, din patru județe ardelene: Cluj, Bihor, Bistrița și Sălaj. Hidroelectrica a dat un comunicat entuziast: a luat 10,599 milioane de euro pe ele, 750 de mii de euro bucata. Presa a criticat însă afacerea proastă: investitorul îşi va recupera banii din energia vândută și din certificatele verzi, 300 de mii de euro pe an, în doar doi ani, în timp ce, în Uniunea Europeană, termenul mediu de recuperare a unei investiţii în energie este de 15 ani.

Citește mai departe!

E vară fraţilor, e vară!

fermier 1

L-am găsit când căutam cai verzi pe pereţi, am să vă povestesc şi despre ei. Sunt nişte chestii care vor invada România pentru că prostia nu are limite.

Despre el vroiam să vă spun altceva. Are 33 e ani şi 1100 de hectare. Lanuri aurite îl înconjoară din toate părţile. Pământul îl seamănă singur. Ca să facă treabă bună şi grâul să răsară cum trebuie.

E harnic şi uşor timid. Se uită cu curaj numai la lanul lui aurit. Dar ştie, ştie de ce şi cum e bine să-ţi tăieşti viaţa.

În Transilvania Reporter de luni, toată povestea.

Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

Cartea Milionarului. Poveste despre cărți prețioase și fabuloasa aventură a unui autograf de Nobel

Am descoperit „Cartea Milionarului”, un roman superb al lui Ștefan Bănulescu, pentru că-l cumpărase cineva din familie care a crezut că este un manual despre cum să faci bani. Nu are nicio legătură cu asta, dar într-o oarecare măsură avea dreptate: orice carte te face mai bogat!

200 de mii de cărți cu o valoare de inventar de vreun milion de dolari sunt în anticariatele lui. Cărțile rare și autografele nu au fost evaluate, nu sunt destinate vânzării, dar anticarul le-a cumpărat  cu sute de mii de euro. Singurul lucru pe care l-ar face proprietarul lor ar fi o expoziție pentru public. Pentru ca oamenii să nu uite lucrurile importante.

Citește mai departe!

Proiect unic în România. Universitarii clujeni reînvie o comună din Apuseni

belis

quotes66În general, școala românescă suferă de sindromul «turnului de fildeș», este cam ruptă e realitate. Noi vrem să schimbăm lucrurile și venim pe metoda americană de cercetare de teren și găsirea de soluții, de implicare în comunitate, în ideea că înveți făcând. România are nevoie de creierele tinerei elite, trebuie să ne întoarcem atenția spre lumea din jur și să schimbăm realitatea acolo unde este nevoie.
Călin Hințea, decan Facultatea de Științe Politice și Administrație, UBB Cluj

Au ales comuna Beliș, din Munții Apuseni. Acolo sunt resurse, dar oamenii trăiesc prost; ar fi un potențial enorm, dar este distrus cu fiecare zi. Localnicii sunt tot mai puțini: acum 50 de ani erau 3600, astăzi mai sunt 1300. Tinerii pleacă, iar autoritățile se confruntă cu greutăți incredibile. Beliș este România. Așa și-au zis tinerii universitari de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, universitatea Babes Bolyai din Cluj când au decis să ia acest loc drept un proiect pilot de dezvoltare comunitara, să facă cercetare și strategii de dezvoltare, să-l ducă până la capăt. Să schimbi Belișul este ca și cum ai vrea să schimbi România, este „Everestul” pentru tinerii universitari, pentru studenții lor. Dar ce alpinist nu-și dorește să cucerescă Everestul? Ei au înțeles că nu poți fi student în turnul de fildeș, pentru că odată ieșit la răcoarea străzii, mori la primul contact cu realitatea, eșuezi profesional. Și atunci, au adoptat alt stil: înainte să schimbe realitatea, s-au schimbat pe ei.

Citește în continuare „Proiect unic în România. Universitarii clujeni reînvie o comună din Apuseni” →

Căutătorul. Povestea de iubire dintre un oraș și savantul lui

racovita TIFF

Ce ați vrea să știți despre Emil Racoviță? Omul sau savantul care a stăpânit întinderea lumii și tainele înghețurilor? Haideți să ne gândim: cum l-au cunoscut francezii pe Sartre? Sau pe Balzac, pe Gaugain? Așa-i că vă bucurați de orice mărturie despre viața lui Mihai Eminescu, de fiecare bucățică de poveste pe care o putem salva din neantul istoriei, să ne-o apropiem de buze, să suflăm pe ea și să vedem înviind imaginea unui om teribil de grozav! Putem spune că nu ne interesează? Cum putem despărți mintea de sufletul unui om și cum am putea despărți știința de viață? Omul este o creație minunată tocmai pentru că Dumnezeu l-a făcut în stare să ducă o splendidă genialitate pe umerii unui trup ros de suferințe pământești. Ca să-l înțelegem pe Emil Racoviță trebuie să ne gândim la oamenii ca el. La Mihai Eminescu. Ați fi putut înțelege poezia lui, dacă n-ați fi știut ce fel de viață a avut? Poveștile despre mizeria, sărăcia și boala poetului v-au făcut să nu-l mai admirați? Dimpotrivă, iubirea noastră l-a învăluit, a fost eroul, minunatul nostru prieten. Am să vă spun poveștile mai puțin cunoscute despre Emil Racoviță, nu ca să-l frivolizez pe savant ci ca să fie un exemplu de urmat pentru noi: poate nu vom deveni toți exploratori, dar oameni ca Racoviță am putea fi!

Citește mai departe!

Prințul se întoarce, în fiecare an

Poate că singurul om de pe pămîntul acesta care s-a dat jos din pat, gratis, pentru România, a fost Prințul Charles. El, săracul, a înțeles ce noi n-am reușit, a văzut în pădurile, cîmpurile și ogrăzile țăranilor ce noi nu vedeam, a intuit comorile pe care stăm ca fleții și ni le-a arătat nouă și lumii întregi, fără ca pentru asta să ceară ceva, să primească ceva sau să aibă un cîștig de aici.

Cum noi sîntem, însă, însetați de speranță, am proiectat rapid dorințele noastre într-un scenariu fabulos, în care prințul Angliei nu doar că vine și o trezește pe Albă ca Zăpada, dar o și cere de nevastă. Rămâne astfel Regele României și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrîneți.

Sătenii din Transilvania care-l așteptă în fiecare an ”tot în luna mai”, așa cum spune Sara în filmul de mai jos, au propria lor relație cu prințul, care nu e una imaginară.

Poștașul

rasca2013 265

Deși jos e vară bine, sus la Râșca, la munte, ea n-a ajuns încă. Frigul te învăluie din toate părțile, ca un hoț, nu știi de unde vine. Peste palele de vânt, cerul aruncă din când în când și-o ploaie rece.

Poștașul vine îmbrăcat cu o cămașă albastră cu mâneci scurte pe care scrie cu ață roșie: Poșta Română. Are o geantă de piele căpătată de la un fost coleg, iar pantofii scâlciați din picioare sunt ai lui: Poșta nu i-a mai dat o pereche de încălțări de 6-7 ani.

S-a îmbrăcat adecvat pentru întîlnirea cu noi, dar de obicei se ferește să se vadă că ar fi poștaș. Doamne ferește de vreun răufăcător, că spray-ul pe care l-a primit acum patru ani nici nu mai poate fi bun! Merge pe jos, are de făcut în fiecare zi peste 46 de kilometri. Merge peste câmpuri, prin păduri, face și zece kilometri de la o casă la alta. Ce știe satelitul? Conducerea centrală a Poștei Române a decis ca, înainte să fie scoasă la vânzare, s-o mai ușureze de cheltuieli și dă afară 4000 de oameni pentru că itinerariile verificate prin satelit sunt mai mici decât cele declarate de primării.

De ce? Pentru că din satelit nu se văd multe lucruri. Aflați din paginile 6-7 ce nu se vede bine de sus când te uiți la cei de jos.

quotes66Am văzut greva de la Cluj la televizor. Dar noi n-am putut face grevă că nu poți vezi că iasă soarele pe cer și tu să nu duci ce ai de dus! Am plecat pe sate, ca de obicei, să le duc pensiile. Fiind așa de mici, nu le ajung de la o lună la alta și mă așteptă cu sufletul la gură, că n-au de pâine, chibrite sau ulei. Dacă Poșta nu se descurcă în treaba cu pensiile, pe oamenii munților îi condamnă la moarte, că nu văd cum altfel se poate merge mai departe… Nu zic asta ca să arăt ce măreț sunt eu, dar n-am auzit de nicio poștă din lume care să se fi desființat.
Nelu Morar, poștaș și povestaș în Râșca de la munte

Citește povestea poștașului de la munte!