Categorie: Oameni și locuri

Știați că puteți adopta un urs? Povestea tristă a lui Martin, primul urs al WWF

martin

Azi dimineață am primit o scrisorică, pe care acum o dau mai departe. În lumea noastră, suntem chemați să salvăm câinii comunitari, acvila de munte, balena albă, copiii din orfelinate, Africa, de la foame și chiar planeta – de la distrugere. Poate ne-am săturat să ni se stoarcă lacrimi pentru tot felul de cauze, unele chiar foarte departe de locul nostru și de viața noastră, dar, în spatele unor apeluri aparent absurde, stau întâmplări și fenomene care chiar ne pot marca viața. Deși România este patria ursului carpatin, ea riscă să rămână fără picior din acestă minunată creație a naturii. WWF transmite un mesaj către români. Poate n-ați văzut niciodată un urs, dar puteți să-l salvați!

Citește scrisoarea!

Băiatul cu fluturi. O noapte în cimitirul lor

IMG_1082

Deasupra copacilor se ridică foșnind cârduri mari de ciori. Fîșșșș, fîșșș, întunecă cerul plumburiu, gata să intre în noapte. Orașul rămâne tot mai departe, iar ciorile te urmăresc în stoluri largi, ca un voal întunecat. Fîșșș, fîșșșș. Zumzetul vesel al străzii, rumoarea caldă a petrecăreților de la terase se sting încet-încet înghițite în burta orașului. Tu te ridici deasupra lui, intri în parcul întunecat ca într-o altă lume, aparent fără nicio legătură cu așezarea luminată și veselă a Pieței Centrale.

E noaptea cercetătorilor. Iar pe ei nu-i găsești la bere, în seara asta nu ascultă jazz pe treptele cazinoului. Cristian are mai puțin de 30 de ani. Are ochelari, bucle rebele și-și freacă mîinile cu emoție. Deschide ușile muzeului la 19 fix. A pus fierbătorul de apă, cineva crede că e pentru ceai, dar, nu, e pentru fluturii lui. Cu apa aceea…, dar să o luăm pe rând.

Intră în lumea fluturilor!

Govora și mama mea!

Nu stăm departe de Govora. Mă refer la casa părintescă, de la Hurezani, care e la nici o sută de kilometri de ea. Dar n-am ajuns până în vara asta niciodată acolo. Nu știu de ce.

Ba da, știu: Govora era mai mult un mit decât o realitate. Unii o imaginau ca pe ceva imposibil de atins, minunat, un tărâm de basm, ceva de genul Monte Carlo sau Honolulu. Când o tanti mergea să dea drumul la capră și o întrebai: Unde te duci, tanti Mărie?, ea îți răspundea zeflemitor: La Govora! Așadar, Govora asta era un fel de maxim imaginat de țăranii Olteniei, mergeau desculți prin țărâna satului și ziceau în râs: Mă duc la Govora!

Citește mai departe!

Transalpina. Între primele 10 drumuri din lume, cu adevărat frumoase! Și câteva glume!

Uf, cum se fabrică o întâmplare! Miercuri, pe la amiaz, găsim defileul Jiului blocat! Se lucrează! Să fiu al dracului dacă-i dau drumu’, zice un paznic de far de la urechea podului. Să stai câteva ore ca capătul Petroșanilor și să numeri ciorile de pe garduri sau… ce să faci?

Citește mai departe!

Am visat locul acesta. Dar în visul meu, vă spun drept, locul apărea cam banal, semăna mult cu mânăstiri pe care le mai văzusem, de la Rohia la Lainici sau Nicula, niște gospodării mai acătări, cu chilii ca trase la indigo și multe betoane băgate în bisericile din mijlocul ogrăzilor.

Mănăstirile la noi sunt fie bijuterii drăguțe și colorate – ca cele din Moldova, fie coloși de beton – ca cele mai celebre de azi, fie mici cetăți cu rol de apărare, ridicate de comunități din piatra râului care trecea pe acolo.

Dar Mănăstirea Hurezi (cunoscută mai degrabă ca Mănăstirea Horezu) este cu totul altceva.

Citește mai departe!

Cam ce face Jobbik în Harghita. De veghe-n lanul cu țigani

Reportaj în 2 episoade, publicat in Cotidianul, în august 2009. În urma acestor articole a fost destituit prefectul de Harghita. Dar nu a fost cercetată cu atenție activitatea Jobbik.

Patru ani mai târziu, autoritățile constată că acolo arde mocnit un foc gata să se ridice deasupra a două guverne. Unul cu capul mare, celălalt cu capul gol.

Acesta este reportajul de la fața locului. Și fața locului, așa cum spunea poetul, atunci era umflată.

Tigani-la-cartofi(2)

In seara de Rusalii, o zi de sarbatoare importanta pentru catolici, maghiarii din Sanmartin au iesit cu topoare, bate si lopeti si au atacat comunitatea de romi de la marginea satului.

Au dat foc unei case si au atacat alte 47 de gospodarii. Pentru ca un tigan furase tiglele de pe casa unei batrane din catun. Si pentru ca, de-a lungul timpului, tiganilor le scapau caii in iarba maghiarilor, dar si mainile in slanina sau in lemnele lor. Parea ca se umpluse paharul si ca doar furia acumulata tasnea pe dinafara. Intr-o seara sfanta, maghiarii au scos topoarele, i-au atacat pe romi si i-au alungat in paduri. Intr-un sat cu nume de sfant. O saptamana mai tarziu s-a intamplat in Sancraieni. S-a intins ca o molima. In Sandominic. In Madaras.

Citește tot!

Fredy nu mai putea vorbi altfel

Beit-Guvrin
Foto: Kibuţul Beit Guvrin

A plecat împreună cu Haim. Haim era prietenul lui de la doi ani. Au fugit din Botoșani în Israel, când începuse războiul. Părinții lor i-au dus la Constanța și, de acolo, le-au găsit un vapor și le-au dat drumul în lume, știți voi, ceva de genul: „Du-te și trăiește!”

Au ajuns în Israel la kibuț, un loc unde erai primit doar daca făceai ceva util comunității. Fredy și Haim au bătut viața împreună, au răzbit-o. În Israel au devenit milionari, făceau afaceri în construcții. Au avut copii, vile, bani, vieți frumoase. Dar au rămas toată viața copiii chibzuiți de la kibuț.

Spre sfârșitul vieții, Fredy avea cancer. Înainte să moară, s-a întâmplat ceva ciudat cu el. Citește în continuare „Fredy nu mai putea vorbi altfel” →