Am mers singură pe drumul de praf, albit de soare, spre satul dinspre dealuri, pe valea Plopului. Vreau să vă spun că este un drum minunat. Mi-l aminteam de cînd eram copil, lung, însorit, ocolind o colină, spre miazăzi.
Categorie: Oameni și locuri
Baticuţul roşu cu buline şi o altfel de întîlnire cu un tîmplar
Ieri l-am înmormîntat pe ultimul frate al lui tata. În vara asta au murit doi. Tata a rămas singurul din marea lor familie care se întindea pe tot satul şi mai departe.
Pe stră-străbunicul meu îl chema Papa, un fel de părinte al satului. El fusese primul care şi-a făcut bordei în Vălcea.
După el, fiul Nicolae, antreprenor de poduri, apoi bunicul meu, Ştefan, ajunsese boier cu pămînturi, prăvălie, căzănie, moară şi batoză.
Cînd a venit comunismul familia a fost lovită în plin. Copiii s-au risipit prin lume, iar viaţa a luat-o pe căi ocolite.
În satul meu s-a descoperit cel mai important zăcămînt de gaze din sud-vestul ţării
Satul are cîteva sute de case şi două prăvălii de ţară. Oamenii au îmbătrînit şi dacă ar fi să număr, în jumătate din el, doar Mihaela, Tena şi Ramona mai au familii tinere unde casele nu se vor închide curînd.
Petrom a făcut acum douăzeci de ani un drum de beton, pentru camioanele şi utilajele sale. Şi, de atunci, prin satul liniştit în care nu trecea o maşină cu zilele, trec într-o viteză ameţitoare, maşini după maşini.
Bătrînii nici nu mai au obiceiul să stea pe la porţi. Chiar pe Gică al Mihaelei l-a zburat una direct în gard: nu făcea altceva decît să stea de vorbă cu nu ştiu care, cînd l-a izbit un nebun. Sau, mă rog, curentul de la maşină.
Războiul pe care-l duce Gold Corporation cu România: roşieni contra roşieni, ziarişti contra ziarişti, societate civilă contra societate civilă, bloggeri contra bloggeri
Vezi reportajul de la Roşia Montană |
Compania Roşia Montană Gold Corporation a reusit în ultimii zece ani să învrăjbească societatea românească într-un mod perfid şi periculos, total nerecomandat de practicile corporatiste internaţionale.
Practic, încercînd să obţină aprobările necesare demarării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, RMGC a avut nevoie de acordul localnicilor, al opiniei publice, al politicienilor. Pe unii i-a convins cu atenţii, înlesniri, facilităţi, excursii, promisiuni. Pe alţii i-a convins cu forţa puterii pe care o afişează, i-a intimidat, iar aceştia au capitulat.
Scrisori de la marginea frontului (2) / Cum a început drumul spre necunoscut
Pe drumul prăfos, încins de soare, nu e ţipenie de om. M-am pornit spre capătul lumii, acolo unde îmi închipuiam, cînd eram copil, că se sfîrşeşte pămîntul şi începe întunecimea. Mai tîrziu am văzut cît de multă lumină e dincolo de capătul satului, peste dealurile vălurite, pînă la Munţii Parîng.
Aşadar, azi mergem la magazinul lui Pîrjol, lîngă fîntîna cu chiparoşi, unde începe drumul petrolului, spre culmile din Vladimir. Citeşte mai departe!
Lumea văzută dintr-un cortegiu funerar
O înmormîntare pare cel mai ciudat loc unde să te preocupi de politică, dar nu e aşa. Oamenii îşi petrec tot mai mult timp la televizor şi mai ales cei în vîrstă, iar însoţirea pe ultimul drum a unui fost profesor de liceu într-un oraş de provincie, este momentul cel mai bun să conduci şi să îngropi apoi bacalaureatul într-o concluzie: e bine ce s-a întîmplat, era şi timpul ca cineva să oprească frauda din şcoală.
Am însoţit cortegiul pe drumul spre cimitir şi i-am ascultat pe cei mai vîrstnici profesori ai unui orăşel din Transilvania. Sînt îngrijoraţi din cauza pensiilor, sînt enervaţi de agresivitatea lumii de astăzi, judecă pe fragmente prezentul pentru că viaţa lor nu mai are timp de perspectivă, dar cînd vine vorba de meseria lor, sînt neiertători.



