Categorie: Oameni și locuri

Special de Mărțișor de la Gazetino. REPORTAJ VIDEO: Cum faci să trezești la viață o lume pustie

Bună dimineața, într-o zi neobișnuită, de început de primăvară.

Gazetino vă dăruiește astăzi un mărțișor special, este un filmuleț pe care l-am făcut înainte de căderea zăpezilor, în satele din Transilvania. O poveste despre cum s-a trezit la viață o lume pe care n-ai fi zis că o mai poate salva ceva.

Dar s-a ridicat datorită unor femei grozave, a unor bărbați puternici și a unor rădăcini care vorbeau pe sub pămînt, dintr-un capăt în altul al continentului. Ele au păstrat seva din care se hrănește azi viața. Ca rădăcinile de spini din care însetații deșertului sug un strop de apă. Veți vedea cum s-au agățat oamenii de fibra lor și s-au salvat.

VEZI REPORTAJUL!

Cînd micro-viața pe credit sfârșește rău

Azi, toată ziua, bărcile scafandrilor, poliția și toți bărbații din sat l-au căutat pe colegul lor, dispărut în apele unui lac. Avea 48 de ani, lucra la o hidrocentrală de munte și avea datorii la bănci.Din cauza lor nu se mai înțelegea cu familia. Chiar înainte de criză își luase un apartament în rate, pe care spun colegii, le plătea tot mai greu. Acum, poate nu le mai plătește deloc.

Poștașul din satul nostru și-a luat un frigider acum trei ani. Între timp, criza i-a micșorat salariul, iar restanțele lui se tot adună. Firmele de recuperare sună pe la vecini, au înnebunit tot satul. Pe mama o scoală dimineața din pat ca să-l anunțe pe poștaș că nu și-a plătit rata la frigider. Între timp, poștașul a și scos din priză frigiderul cu pricina, să-l ia naiba că nici să-l audă bâzâind nu mai poate! Și zumzetul ala îi amintește că a luat 1200 de lei din bancă, prin Flanco, iar acum are de dat înapoi 1500. După trei ani de plată!
Citește în continuare „Cînd micro-viața pe credit sfârșește rău” →

The Land of You’re Wrong. Noi avem unele dubii

Ei, uite că aici suntem! Într-un tren înghețat din care nu mai putem coborî, că nici în țările din jur nu mai sunt câinii cu covrigi în coadă (cum n-au fost niciodată), n-avem decât să mergem înainte, ca orbii. De pe șinele astea mergem doar încotro ne duce trenul.

Din când în când, conductorul iese în fața vagonului și face declarații de presă, ne dă vești despre starea națiunii. Vin și băieții cu ziarele, dar ce se scrie pe acolo este tot mai puțin crezut de pasagerii înghețați din tren, despre care unii spun că ar fi, de fapt, vapor. (Vedeți, și aici lucrurile nu sunt chiar așa cum par!)

Ce te izbește în primul rând, în trenulcareedefatvapor, este suspiciunea, neîncrederea, un fel de sictir amestecat cu istețime: orice s-ar spune, nimeni nu mai crede pe nimeni, fiecare are alt adevăr.

Citește mai departe!

Mama mea sub cod portocaliu. Povestea iernilor, așa cum e ea

De trei zile încoace, mama e cu ochii pe geam. Ne sună dimineața și ne spune: mamă, a nins toată noaptea, ninge și acum. Ne sună seara și ne spune, mamă, a nins toată ziua, ninge și acum. Zici că s-a spart cerul! Ninge parcă plouă, cu fulgi mari, se așează straturi, văzînd cu ochii. Pe brîul de la fîntînă s-a așezat cam de-o jumate de metru, numai de cînd a fost ea la apă. Prin curte, îi trece de brîu. În fiecare zi a făcut pîrtie spre fîntînă și găini. Nu le-a mai dat drumul din cotețe, acolo le-a pus grăunțe și apă caldă de cînd a început prăpădul.

Ziua își aduce lemne din șopru și le așează la ușă, să-i fie aproape. Arde cam de trei ori mai multe ca în iernile obișnuite. Dacă nu aduceam lemne verzi din pădure, înainte de Crăciun și nu i le tăia Dan cu drujba, nu avea destule. Pentru că lemnele uscate, ne spune ea, trec repede, ard ca gazul. Dar așa, mai bagă și verzi și țin flacără peste noapte. Dar dacă nu aduceam și ne lăsam în nădejdea că ajung, ca și în alte ierni? Și nu le-am adus pentru că am presimțit iarnă grea, dar așa s-a nimerit, am adus pentru crucile lui tata și au mai rămas.

Citește mai departe!

Să faci cărare prin zăpadă…

Ai fi în stare de un lucru nebunesc pentru ființa pe care o iubești?

Se spune că ești tot ceea ce poți face pentru dragostea ta.

Azi mi-am amintit de Ileana. I-a murit soțul cînd ea avea 26 de ani, patru copii și nici un sfanț. Citește în continuare „Să faci cărare prin zăpadă…” →

Tu în ce lume trăiești?

În sudul Franței, niște oameni isteți au descoperit că tradițiile au lipici la turiști, dar că și lor le mai place din cînd în cînd să tragă un bou de frînghie, un car, o treierătoare de coarne. Ei, au recuperat toate piesele, le-au făcut la loc cum erau pe vremea bunicilor și au văzut că merge. Treieră grîul cu ele sau adună paiele, fînul, dînd adevărate spectacole pentru cei care n-au mai văzut așa ceva. Turiștii se bucură, înțeleg frumusețea muncii de țăran atunci cînd între el, animal și pămînt nu mai e și altceva. Le place, stau ore în șir în căldura dogoritoare a verii ca să vadă cu ochii lor cum boul toarce lanurile de grîu trăgînd după el lemnoasa mașinărie. Harp-harp, înghite plotogul de păioase.

Citește mai departe!

Poveste de weekend. Ești ceea ce vezi

Locul acela nu are nimic comun, pînă și aerul este altfel, lumina, nisipul drumului și culoarea ierbii nu seamănă cu nimic din ce-am mai văzut. Bizar și arhaic, frumos ca un curcubeu, are forța de atracție a locurilor stranii, vrei să le memorezi repede, poate vor dispărea.

Scufundat între dealuri, trăiește pe apucate sfîrșitul istoriei lui. De pe culmile dealurilor îl pîndesc sondele, ca niște pușcași profesioniști pregătiți să schimbe lucrurile. Am fost acolo astă vară și vreau să vă duc cu mine, preț de cîteva fotografii.

Citește mai departe