Categorie: Oameni și locuri

Minunea de la Vasta. Dumnezeu să fie cu voi, oriunde v-ați afla!

Biserica nu este vreun monument de arhitectură, nu este Sagrada Familia, dar Dumnezeu a făcut-o vestită. Știți cum? A făcut din ea un miracol la care merg puhoaie de oameni să se închine, deși nu are icoane făcătoare de minuni! Este ea însăși o minune!

În Vasta e cald și primăvara.

Biserica e ca un pumn de piatră din care ies ciudate ramuri de copaci. În loc de turnuri, întinde spre cer crengile înfrunzite a șaptesprezece pomi seculari care-i ies prin acoperiș, de nicăieri. Copacii nu au trunchiuri, nu se văd prin biserică, aparent nu au nimic care să-i lege de pămînt și totuși, nu se rup, nu se înclină. Copacii se ridică deasupra acoperișului, chiar din capul bisericuței, fără ca rădăcinile lor să străpungă pe undeva, lumina.

Citește mai departe!

REPORTAJ Oraș de provincie, România, 2012. Vezi cum arată viața

În Huedin, auzi cocoșii cîntînd și pe la amiaz. Dacă se lasă de ploaie, îi înțelegi.

Pe strada principală trec toate camioanele, tiruri, furgonete pictate, dubițe cu coroane funerare, cisterne, tractoare, tot ce se scurge greoi între Ungaria și Transilvania trece prin Huedin, pe strada care-l taie în două. De o parte rămîne școala și chiar un spital, magazinul de mobilă, un restaurant întunecos, înecat în fum, iar de cealaltă, biserica, primăria și blocurile, știți voi care! În capăt, vilele țiganilor.

Spre margini, casele vechiului oraș, într-o dungă de așezare e piața. Dacă e marți e tîrg, dacă e luni, nu e nimic.

Citește mai departe!

Băiatul și mielul

Fotografia plutea în apele internetului, nestingherită cînd am dat peste ea. Și mi s-a oprit inima în loc. Copilul parcă-l știu, îl recunosc și pe miel. Voi nu?

Dar să nu-mi cereți socoteală pentru că rămîn cu ei un pic, orice s-ar întîmpla pe lumea asta.

Maurizio

Uneori îi caut, alteori dau peste ei pur și simplu. Poate că este bucuria pe care mi-a dat-o mie Dumnezeu.

Mi s-a întîmplat să descopăr, la un colț de stradă sau seara într-o cafenea, cîte un om pe care să nu-l mai uit niciodată. Așa a fost cu un fotograf german, un profesor de fluturi, un avocat care m-a dus o bucată de drum cu o dacie murdară ca un porc, sau cu un sas care-și culegea merele pe dealurile Tîrnavei.

Din toate întîlnirile mele am învățat să nu subestimez niciodată începuturile modeste. Ele pot ascunde adevărate revelații.

Maurizio este profesor, la Universitatea din San Diego. Mare lucru!, veți spune. Aveți dreptate, asta nu e cine știe ce, dar să vedeți de ce Maurizio este altfel decît toți profesorii pe care i-am văzut pînă acum.

Citește mai departe!

Locul tău

S-ar putea ca așa cum Zeii ne-au sortit sufletele pereche tot astfel, să ne fi fost date locurile potrivite. Să fie ca la berze, omul în stare să-și găsescă cuibul și cu ochii închiși. După un cod de Altcineva înscris în sîngele lui. Poate că are nevoie de timp să-l dibuie printre închipuiri, dar tot ar fi bine să ajungă acolo înainte să moară.

E ca la jocul de șotron. Nu ai voie să pui amîndouă picioarele jos pînă cînd nu ajungi la punctul final.

Iată de ce cred că e timpul să plec mai departe.

Descoperă.you – Lumea se schimbă în fiecare zi

Nu vi s-a întîmplat să descoperiți același loc, dar cu alți ochi? Să vedeți dintr-o dată ce n-ați mai văzut niciodată? Că ceața e frumoasă, că gardul de scînduri are ceva atît de trist și dramatic în așezarea lui slută între doi pari, că acoperișul casei vecine are culoarea caldă a mușchiului de pădure, iar biserica la care mergi de ani de zile este dintr-o dată un templu aproape personal pentru neamul tău trecut între brazi?

Așa mi s-a întîmplat cu biserica din Hurezani. Să știți că era un fel de a doua casă a noastră. Floreștii și Golumbenii sînt strămoșii mei, boieri înstăriți, ei și alti săteni au construit-o din piatra vechii biserici de peste Amaradie, cu mai bine de un secol în urmă. Mamele noastre au împodobit-o cu ștergare de ele cusute, așa că atunci cînd intri acolo parcă ești în bucătăria de vară. Miroase a busuioc, a pîine și a vin.

Citește mai departe

Oamenii broaștelor. Frumoasa și vesela poveste a unor apucați

Dragi prieteni, am rămas cu gura căscată! Să vă povestesc. Există niște savanți pe lumea asta, n-am cunoscut prea mulți, dar unii m-au dat gata. Cei de care vă povestesc trăiesc în Anglia, și acolo se ocupă de studiul faunei într-o rezervație naturală. Rezervația nu e mare lucru, să nu vă închipuiți că e minunea naturii. Niște cîmpuri, niște bălți și niște păduri, ce-i drept frumoase, dar păduri și atît.

Ei bine, acolo cresc turme de iepuri, vulpi, căprioare, tot felul de lighioane, fac un fel de puierniță naturală din care se umplu apoi cîmpurile Angliei. Ca totul să fie frumos și bogat în lumea pe care ei încep să o reclădescă, au găsit și o broască, în ea stînd de acum echilibrul lumii. Au găsit-o și n-au mai găsit-o pentru că prin ’95 s-a terminat cu broasca, deși era importantă. Importantă rău, că savanții au început să o caute pe toată Planeta, morți-copți, trebuia să o aducă de unde o fi, înapoi în iazul ei de mîl.

Citește în continuare „Oamenii broaștelor. Frumoasa și vesela poveste a unor apucați” →